De la o vreme, citesc într-un fel egoist, adică citesc pentru plăcerea lecturii, mai ales. Sau a acelei părți din mine, pe care o hrănesc doar cu gânduri. Citesc niște pagini, blând, calm, dau foaia, nu vreau să tulbur liniștea celorlalte, și, deodată, îmi amintesc ceva, mă întorc, caut, găsesc, sorb, este minunat dacă plouă, ce simfonii aud dincolo de fereastră!Uite: ( n-o să spun nici titlul cărții, nici măcar pe cel al autorului)„ ....gândul că ceea ce numim noi suflet nu poate fi separat de trup sau de univers. bunăoară.Provenim cu toții din aceeași stea și, așa cum lucrurile lipsite de viață sunt guvernate de legi, și cele vii trebuie să fie la fel. Trebuie să existe o structură, o logică.„
„..misterul este, întotdeauna, mai amăgitor decât soluția”
”Un scriitor care își ia munca în serios știe că o carte este dirijată de nevoia personajelor de a prinde viață, nu de schița originală.„
„există incredibil de puțini oameni care au calități genetice necesare pentru a conduce o comunitate„ ( și eu cred asta)
Despre inteligența mulțimilor;
~Mulțimile au o inteligență ascunsă:...greșelile lor se anulează unele pe altele, iar cunoștințele se cumulează. Fiecare mică bucățică a puzzle-ului este foarte sofisticată: furnicile ( mușuroiul de furnici) sunt insecte fără minte, dar au o organizare extrem de complexă și foarte multă inteligență.”
p.s. tu cum citești?
Depinde de carte. Am citit "In fiecare zi, Dumnezeu se roaga la mine" sorbind, meditand, cu ideea de a nu scapa vreun sens. Acum am o bijuterie, pe care de mult vroiam s-o citesc si s-a intamplat sa-mi fie daruita zilele trecute (o carte veche, cu mirosul acela atat de specific) si imi vine sa citesc pe nerasuflate. :)) Dar am asa o bucurie si o uimire, totodata, fata de limbaj, fata de subiect. Probabil ca citim si dupa cum ne este starea.
RăspundețiȘtergereCrenguță dragă, tocmai am terminat de citit cartea din care am extras fragmențelele de mai sus. Știi ceva? cred că-mi pare rău.
RăspundețiȘtergereSă-ți fac o mărturisire: cu mulți ani în urmă, mi-am cumpărat o cărticică, nu mai știu de unde”Surâs interzis”, o carte scrisă de o doamnă, parcă pentru femei. Din când în când, când voiam să nu-mi mai pese de câte chestii aiurea îmi este dat să mi se întâmple, dădeam fuga la cărticica mea.
Deunăzi, am regăsit-o. Parcă m-am întâlnit cu mine!