aţi înţeles--o pe Eliza?
În ciuda ploii și a timpului schimbător, la sfârșitul săptămânii, care tocmai s-a încheiat, orașul Pitești și-a serbat existența prin activități diverse.
Eu m-am bucurat de cele pe care le-a inițiat Centrul Multifuncțional, director domnul Jean Dumitrașcu.
Merită laude și mult respect pentru interesantele manifestări inițiate, care au solicitat nu doar profesionalism, ci și multă dăruire sufletească.
Într-o vreme, în care kitsc/ul și treaba de mântuială țin loc de cultură, Centrul Multifuncțional Pitești păstrează, încă, aprinsă flacără culturii!
Aseară, ”Cinematograful București”, proaspăt (re)deschis, a găzduit filmul românesc, premiat la Cannes, „Bacalaureat”, în regia lui Cristian Mungiu, selecționat de caravana ”100 de filme”- Marea Unire, România, la 100 de ani.
Am urmărit cu plăcere filmul!
O poveste românească ce se petrece într-un cenușiu orășel transilvănean, cu blocuri înnegrite de vreme și de ploi, cu străzi sparte, cu câini vagabonzi și noroi, unde, parcă, nu se mai poate întâmpla nimic.
Un orășel, care, multiplicat, înseamnă România acestor ani tulburi.
În mijlocul acestei sărăciri complete, într-un apartament nepotrivit condiției sociale a personajelor ( scăpare intenționată a regiei?) trăiește familia lui Romeo Aldea, admirabil interpretat de către Adrian Titieni, medic chirurg, întors în țară,după ce avusese o tentativă de a se stabili în Occident.
Teza lui , de la care nu vrea să se mai abată , ar fi „important este rezultatul”.
În acest spirit o educă pe unica lui fiică, Eliza(( Maria Drăguș), elevă cu note strălucite, a liceului „Iulia Hașdeu. ( nume predestinat, cumva)
Fata trebuie să obțină , cu note mari, bacalaureatul, pentru a ajunge studentă la psihologie, cu bursă, în Marea Britanie.
Aceasta este ținta tatălui-medic.
Țintă, până la un punct, și a fetei, indusă, prin educație.
Altfel, ea are un iubit, un ins superficial, care a trecut bacalaureatul prin cunoscuta metodă ”punem mână de la mână și facem o masă pentru comisie”, la un liceu neperformant din localitate, un individ dubios, ascuns, instructor de conducere.
Mama fetei, Magda Aldea, ( Lia Bugnar) , o bibliotecară frustrată, fragilă fumătoare înrăită, retrasă într-un fel de carapace, pentru că nu s-a realizat profesional, acceptă , fără comentarii, existența în viața bărbatului ei a unei tinere amante, mamă a unui puști, care urmează să meargă la școală.
Părinții cred, fiecare în felul lui, că își înțeleg fiica și vor ce este mai bun pentru ea. Greu de realizat. Cutumă românească”: copilul meu trebuie să o ducă mai bine decât am dus-o eu„.
Un personaj frumos, prin suferință, este mama doctorului, bunică iubită și iubitoare, suferindă, dar mereu grijulie, păstrătoare a albumului de familie. ( filmul s-ar fi putut numi ”poze de familie„)
Ceea ce zdruncină echilibrul și așa destul de șubred al acestei familii este o întâmplare dură,emblematică , parcă, „ pentru tineretul României acestor ani , oribilă agresiune comisă asupra fetei,la orele 7, 54, în preziua primei probe de bacalaureat.( tatăl își lăsase fiica în dreptul unui șantier, situat în apropierea școlii, dar și a blocului amantei.)
De aici, lucrurile se complică: filmul pune la microscop societatea românească, intoxicată de patologia comunistă.
Toate componentele sociale trec prin filtrul regiei. Replici realiste, dure, examene de conştiinţă, încrengături nebănuite între vârfurile vieții sociale ;poliție, școală, procuratură,sănătate.
”Să luptăm cu armele de aici, că nu se poate altfel„ .
Eliza obține bacalaureatul.
Nu prin pilele înmulțite de doctorul, care, ca profesionist , nu acceptă mită, dar care face orice, pentru a-și ajuta fiica , așa cum crede el de cuviință.
Ce am simțit eu, urmărind filmul, deși am pierdut destule replici, din cauza sonorului, este ANXIETATEA fiecărui personaj, în parte.
Un fel de alienare a tuturor vârstelor, într-o societatea făcută bucăți.
Au fost multe secvențe dureroase.
Apăsătoare.
Nu există iubire: Eliza și-a început viața sexuală, cu un tip superficial, lipsit de scrupule, dubios, fără ca părinții să bănuiască, deși fiecare susține că o iubește, doctorul plânge, în întunericul unei seri, soția se lamentează, mama lui îl imploră să treacă pe la mormântul tatălui, amanta îl primește, ca-ntr-o pensiune, recomandându-i canapeaua....
Viitorul este incert.
Părinții, oricât de iubitori ar fi, nu pot dirija viitorul copiilor lor.
Un film românesc care merită să fie văzut de toate vârstele !
p.s. după proiecție, au fost discuții de aproape un ceas cu actorii: Adrian Titieni și Lia Bognar
Afară plouase.
Tineri, în număr uriaș, mulți fumând, în spațiul dintre Teatru și Primărie, în bubuituri..., îl ascultau pe concitadinul lor, Smiley , învăluit în fum artistic.
floare.albastra2007@gmail.com
RăspundețiȘtergere