„omul să fie mulțumit

  cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.„Moara cu  noroc”,

 Ioan Slavici, 

18 ianuarie 1848, Șiria, Imperiul Austriac/17 august 1925 , Panciu, Putna, România, romancier, nuvelist,  mare pedagog, mi-aș permite  să zic, deși, astăzi  lumea  l-a uitat. 

 Sau nu mai ia deloc în seamă povețele, pentru că ar fi demodate demodate, vor fi  zicând unii.

Cred  că am citit romanul ”Mara”în prima vacanță de liceană,îmi plăcea truda  femeii neînvinse, ceva solid, o viață bărbătească, un fel robust de a  învinge. 
Nu oricum.

 Și copiii ei”sărăcuții mamei„,Persida și Trică, nespălați și obraznici, dar rumeni și frumoși „tot n-are nimeni copii ca mine!„

Târziu, mi-am dat seama că  mie nu mi-a plăcut  doar  romanul ca scriere, am preluat ceva  din experiența  femeii, ”ciorăpeii”, pe care, într-un moment  esențial al vieții, i-am

înlocuit  cu niște pliculețe  roșii, aducătoare  de liniște și de echilibru.

Astăzi,cu ochii minții și ai sufletului, am revăzut podul  Marei, o părticică din lumea  ei, o părticică   de povești  pline de miez, de învățătură, pentru că acesta este   Ioan Slavici.

  Nu știu dacă părți din operele lui  mai sunt prin manuale școlare...

 Eu, dacă aș  putea, i-aș reda  locul pe care îl merită!

”Popa  Tanda”, „Moara  cu noroc”, Scormon„”Pădureanca”...

 Când  mă  gândesc la  Slavici, revăd cel mai autentic personaj feminin românesc,dintr-o  lume obiectivă.

Este eternul amestec  alb/negru, din care se compun toate.

„În fiecare marți dimineața, Mara își lua copiii și coșurile pline și ieșea în piața de pe țărmul drept al Mureșului.Joi dimineața trecea Mureșul și ieșea în piața pe țărmul stâng al acestuia.Vineri noaptea pleca la Arad pentru ca s-o prindă sâmbăta dimineața acolo deoarece „lumea se aduna din șaptă ținuturi”.Mara se întorcea acasă numai în zilele de Sfânta Maria.„

Un târg, Radna, de  lângă Lipova, aproape  de Arad,niște
destine,obidă,câștig,dragoste,orgolii,religii,zbucium,încleștări, inițiere,asprimi de tot felul,luptă și patimi, iertare și moarte.

Persida,Națl, Trică,Hubăr .

O lume.

Și Mara!

„Apoi, după ce a mai băut și o ulcică de apă bună, ea scoate săculețul, ca să facă socoteala. Niciodată însă ea n-o face numai pentru ziua trecută, ci pentru toată viața. Scăzând dobânda din capete, ea pune la o parte banii pentru ziua de mâine, se duce la căpătâiul patului și aduce cei trei ciorapi: unul pentru zilele de bătrânețe și pentru înmormântare, altul pentru Persida și al treilea pentru Trică.
Nu e chip să treacă zi fără ca ea să pună fie și măcar numai câte un creițar în fiecare din cei trei ciorapi; mai bucuros se împrumută pentru ziua de mâine.
Când poate să pună florinul, ea-l sărută, apoi rămâne așa, singură, cu banii întinși pe masă, stă pe gânduri și începe în cele din urmă să plângă.”

Cu  Mara, o lume  a fost  parcă ștearsă din minți și din suflete, păstrată doar  de cei care  nu uită niciodată  de unde au plecat și nici  lecturile care le-au luminat drumul.

Nu poți uita că  Mara  „nu-ți iese niciodată cu gol în cale; vinde ce poate și cumpără ce găsește; duce  de la  Radna ceea ce nu găsești la Lipova ori la Arad, și aduce de la Arad ceea ce  nu găsești  la Radna ori la Lipova.”