treceri

Se  întâmplă , uneori, chiar  când te aștepți cel mai puțin,  ca realitatea  să-ți potolească, așa  cum știe ea  mai bine,  multe   nerostite doruri. 

 Ceva, ca  o voce a  trecutului-prezent, tot ce ai fost și ce 

ești, fără  să poți  face o separare, înfioară lucruri și locuri..   Retrăiești, cumva,  ca-ntr-o oglindă mișcătoare,  șirul  treptelor  urcate, coborâte,   văzute, uitate. 

Un alt fel de timp. 

Timpul  regăsirii.

   Colegul meu  de bancă  din amfiteatrul, pe atunci ”Sala 1„, Petrică,  a  venit   la Pitești să-și  rezolve  niște  probleme.

 Ne-am revăzut  în  locul  de unde  ne-am  luat , cu   mulți ani  urmă, zborul.

   Clădirile, încăperile,  coridoarele, ferestrele   sunt la locul  lor.

 Prea  multă liniște....eram  mulți studenți ,  noi, biografiile  noastre, detalii  de tot felul   se imprimau  în  discuții lungi, înaintea  cursurilor, în sălile de seminar.

 Am căutat astăzi   firul narațiunii  de atunci.

Am  prins  doar  frânturi  de poezie  nerostită  și  de  fugare amintiri , am cules, în  graba  zilei , un pic cețoasă,  frumusețea  clipei!

  Și parfumul  verdelui  de  mai!

În  petale  de  trandafir.