luni, 15 februarie 2021

”Cum ninge soarta? „

Cred  că  de pe la  primele  salarii, am   început să  cumpăr , lunar,  una sau  mai multe cărți.



 În anii aceia, eram  navestistă, așa  că  tot drumul, de acasă, până la școală și înapoi, citeam.
   Biblioteca mea  s-a  tot  mărit,  pe rafturi s-au adăugat și cărțile fiilor  mei,cititori  neobosiți.
  Nu știu cine a  cumpărat  și  a citit primul„ ” Nostalgia”  lui Mircea  Cărtărescu-  eu  sau fiul cel mic, licean atunci. 
   Nu dau deloc de ea.   Nu găsesc nici „De ce iubim femeile?”.
Dintre cărțile care  mă așteaptă, aseară  mi-a făcut cu ochiul„ Melancolia„. Am citit  pe nerăsuflate prima parte” Punțile ”.
  N-aș putea  spune  de ce-mi place  Mircea  Cărtărescu.  
Parabolă,  basm,  realitate,  non/realitate, fără o demarcație  clară,  radiografii de conștiințe  fără să știi că asta face  autorul, acțiune fără timp, fără spațiu, o lume întoarsă, ca o mănușă,  văzută   din interior, părinții, două statui,  introspecție  în sine,  singurătatea copilului  într-o lume  suspendată  prin punți, mama  dominantă prin absență, poezie în  zeci de pagini de proză.
” Un alt  copil creștea din tălpile lui și-și afunda capul dedesubt, pe partea cealaltă a oglinzii, pășind cu dexteritate pe tălpile celui de deasupra. Și el ținea în brațe un căluț  cu șa roșie și coamă de ață„/  Melancolia„, pagina 62.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.