miercuri, 19 mai 2021

de n-ar fi(doar) monolog




Nu doar la noi, ci, în mai toată lumea, școala online a produs dezastre.

Să fim înțeleși; nimeni nu era pregătit pentru a le preîntâmpina, dar, de la ocupanții înaltelor fotolii din Ministerul Educației -și-cum- se-va- mai-fi- numid, te aștepți, totuși, la niște atitudini / decizii mai luminate, nu-i așa?
Să nu uit. Poate zici: ce-i pasă, domnule, și ăsteia din categoria vulnerabilă ( adică mie), nu poate să stea în banca ei?
Să știi că-mi pasă!
Și o să-mi pese!
Nu doar pentru că am un nepot care tocmai termină clasa a VIII_a; îmi pasă, pentru că, numai și numai cu învățătură de carte, viitorul ar putea fi bun.
Tocmai am citit că,în Marea Britanie, unde, în privința școlii, lucrurile nu stau mult mai bine decât în alte părți, examenele, la sfârșit de ciclu, nu se susțin, că, neapărat, AȘA TREBUIE.
În lunile care au trecut, adică vreo cincisprezece la număr, nu s-a făcut carte.
Asta, doar dacă cei aflați la catedră și prin minister sunt sinceri și recunosc.
Păi dacă nu s-a făcut carte, cum să fie pregătiți copiii să suporte, mai ales, emoțional, un examen?
Și de ce?
Ca să se adune maculatură ?
Să înceapă, iarăși, alergătura ( cu mască, fără mască), prin diferite școli?
De ce n-ar conta mediile obținute de copii, în lunile de pandemie?
O să zici că se vor umfla notele.
Mereu s-au umflat.
Lumea profesorală nu este imaculată.
Cum nici părinții nu sunt toți la fel.
Și nici copiii.
Uite: dacă tu, adultul cu studii superioare, te afli în fața unui test- model, întocmit de „Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație” (mamă, ce titulatură), prin care se pun alături două TEXTE, unul în proză, altul, în versuri, de lungimi considerabile ( 30 de rânduri, cel în proză, și cam la fel, celălalt), cerându-ți-se rezolvarea a două seturi de întrebări. A/ 9, B/7, plus ”Subiectul al II-lea„ ( 150 de cuvinte, pentru o compunere, care ar trebui să aibă o oarecare atingere cu unul dintre textele de pe prima pagină), tu, adultul ( scuze pentru repetare), ai face o lucrare în urma căreia ai mai putea fi admis la colegiul pe care l-ai absolvit, în urmă cu douăzeci de ani?
Oameni mari, care, vremelnic,conduceți destinele școlii românești, care vă este ținta, în privința viitorului acestei nații?
p.s Mă întreb și întreb, cu durere: câți copilași din îndepărtatele sate ale țării vor obține, sincer, note peste 5 la acest examen?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.