vineri, 7 mai 2021

pentru unii o fi simplă fizica

 Prietenia  noastră a început în primul an de liceu.   De atunci, chiar dacă nu ne vedem, pentru că  așa  decide  viața,  suntem  și mai apropiate.

  În prima zi de Paști, ne-am  cam dat  la  vorbă.
  Și  tot povestind noi una/ alta, ne-am amintit  cum cum a fost  într-a   X-a, cu prima teză  la fizică.
Cândva, Dom  Bălcescu fusese o somitate. 
Între timp,  devenise un  moșneag cusurgiu și tot   mai ciudat.
La oră,  ochelarii cu rame   grele îi tot  cădeau, alteori lentilele  i se mai  abureau, pentru că  se mișca  încoace și încolo,  gâfâind,  ca nu cumva să  ne scape din ochi.   Nu prea știai către cine  se îndreaptă.  Soluția  era să stai smirnă la ora lui. 
  Dacă  aveai  nenorocul ca el să creadă că  nu ești ochi și urechi,  tu, cel din fața lui, ajungeai  la lecție. Și începea adevărata odisee, la capătul căreia   erai terminat.  
Nota?  Cum dădea  Domnul.
  La teză, musai  să  tratezi  subiectul de teorie și, neapărat, să rezolvi problema.   
 Teoria, fie ea chiar  perfect detaliată ,  fără  rezolvarea problemei,însemna ” Alb în alb, nimic problemă.  Nota  4  ( PATRU)GH. BĂLCESCU.”
Urma  ca documentul să fie prezentat părinților,  unul dintre ei având obligația să-și pună  semnătura pe ultima pagină.
  Nico și-a amintit  că   fiecare dintre  noi  a semnat teza celeilalte, pentru că.... ai ghicit:  niciuna  nu a rezolvat problema.

2 comentarii:

  1. Și noi am avut un profesor în vârstă la matematica. Țin minte ca era foarte irascibil și ne jignea cu ușurință. Deși ne era foarte frica de el, recunosc, a fost un moment în care am înțeles matematica.

    Și eu am doua colege de banca (una din gimnaziu, una din liceu). Păstrăm legătură, ne vizitam, ne sfătuim. De fapt, le consider prietene, nu foste colege.

    RăspundețiȘtergere
  2. Laura, mă bucur că ne „revedem”,într-o zi cu povești frumoase, despre prietenie, despre adolescență!
    Să avem parte de sănătate!

    RăspundețiȘtergere