marți, 10 august 2021

vară strălucind

  Când îmi vine în minte câte o scenă din vreun  bal al vacanțelor mele de liceană, mă gândesc că toți tinerii acelor ani iubeau  frumosul:rochii frumoase, nu neapărat  costisitoare, pentru   că acolo, în lumea satului,banii erau bine drămuiți, pantofi cu toc, părul ondulat cu drotul mamei, un acordeon, o vioară, un țambal, rânduri de  bănci   de jur-împrejurul sălii de dans, pentru că nicio fată nu venea neînsoțită de mama ei.

  
 
Întoarcerea acasă, ”condusă” de un   băiat drăguț, licean și el, sau poate  chiar student,  partenerul    celor mai frumoase tangouri, mama  la câțiva pași în urmă, luna, ah! ce lună!
  Somn târziu, că la fereastra sufletului  tot bat gânduri.
Frumos!
Acesta  era  cuvântul.

Nu vreau să fiu rea, chestia  cu  pe vremea mea este luată în derâdere, dar, ascultând în jur, uitându-mă la tinerele  de vârsta  balurilor mele, nu prea  zăresc frumosul. 
 O fi din cauza   lentilelor?
Ginșii sunt  făcuți franjuri, de parcă un câine rău i-ar fi  găsit  agățați pe undeva,  bustul , aproape gol , pe banca din fața  blocului  sau în parc,  du-te-n....mă-tii și alte picanterii lexicale colorează trecerea, de-ți stă  gândul la salut în gât.
Și mă  întreb, poate retoric: o fi prea obositor frumosul?

3 comentarii:

  1. Nu e prea obositor frumosul, doar ca trebuie cultivat. Familia și școală trebuie să-și dea mana pentru a-i ajuta pe copiii zilelor noastre sa ajungă la liman, sa vadă și alte lucruri pentru a putea face alegeri.

    RăspundețiȘtergere
  2. Laura, cunosc o mamă de licean, care s-a dus la ședința cu părinții purtând blugi ”franjurați„.Intelectuală, vreau să zic, absolventă a două facultăți serioae( fără vreo exagerare).
    Întâmplarea a făcut să mă aflu în casa respectivă, după ședință. Doamna era mândră de victoria căștigată, în urma unei discuții,prilej cu care ”a făcut--o praf” pe dirigintă( pe nu știu ce temă). În fața celorlalți părinți și a elevilor, bineînțeles.
    Au trecut niște ani.
    Nu am uitat, iată, scena.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, vad și eu o mândrie când părintele pune profesorul ,,la colt''. Probabil sunt niște frustrări la mijloc. Cat despre caracter, asta nu se formează doar în facultate/facultăți, ci pe parcursul vieții.

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.