De multe ori, ceea ce numim fericire poate fi nu ceva sofisticat și costisitor sau greu de găsit.
În zilele astea, ale sfârșitului primei părți se septembrie, în copilăria și în adolescența mea, un eveniment care acum, din „n”cauze și-a rupt firul, Târgu- Titului,era atracția de maximă forță pentru lumea satelor dâmbovițene.
Cu mic, cu mare, timp de trei zile, lumea se aduna undeva, în afara orășelului, pentru pentru a-și dărui ceva diferit de restul anului.
Duduiau șoselele sub copitele cailor ale căror coame fuseseră bine periate și împletite cu panglici colorate, femei, bărbați, tineri și vârstnici purtau haine de sărbătoare; fiecare avea ceva de cumpărat sau de vândut la un preț bun.
Delicatul parfum de struguri și de must se amesteca amețitor cu cel de mici, de gogoși, de porumb copt sau fiert.
Se întâlneau rubedenii, se tocmeau lucrări pentru gospodăriile proprii.
Cei mai fericiți eram noi, copiii și adolescenții.
Turta dulce și înghețata erau adevărate delicii. Pozele la minut imortalizau clipa! Nu puteai pleca acasă până nu te ”dădeai în lanțuri„ sau până nu primeai din ciocul unui șugubăț papagal previziunea viitorului apropiat.
Nu știu când a dispărut farmecul acelei lumi cu dresuri de animale și numere de circ, cu agitația veselă a unei comunități frumoase care, timp de trei zile, uita grijile.
Eu, și ca mine, probabil , mulți alții păstrăm în colțișoare de suflet lumina blândă a poeziei unui târg de poveste!
”Fă-te, suflete, copil
Și strecoară-te tiptil
Prin porumb cu moț și ciucuri,
Ca să poți să te mai bucuri.
Strânge slove, cârți și pană.
Dă-le toate de pomană
Unul nou învățăcel,
Să se chinuie și el.
Gândul n-o să te mai fure
Prin zăvoaie și pșdure,
Cu ecoul de cuvinte
Care-ngână și te minte.
Când tristețile te dor,
Uită tot si tâlcul lor.”
Tudor Arghezi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.