Nebănuite sunt frontierele sufletului!
Pentru mine, cea mai limpede perioadă a vieții sunt anii de liceu.
Astăzi, una dintre bunele mele prietene de atunci,Nico, mi-a trimis o fotografie pe care o rătăcisem.
Eram în penultimul an de liceu,
Din clasa noastră de „real A„, compusă din13 fete și 20 de băieți, lipsesc trei colege:Pufu care, probabil, fugise la vreo întâlnire, Andreica și Zafiu.
Cred că fetița era fiica fotografului.
Acum, dacă s-ar striga catalogul, în locul Victoriței, al Mioarei, pentru Carmen, Pufu si pentru 1o băieți, ar răspunde doar dorul crescut din imaginea unor figuri dragi de adolescenți cu aripi nevăzute.
Până în acel an, uniforma era o rochie din stofă de bună calitate, bleumarin, cu guleraș de pichet alb.Nise permitea, ca din când în când, să purtăm fuste plisate, tot bleumarin, bluze albe și, obligatoriu, în timpul răcoros, pulovere negre.
Către sfârșitul trimestrului, a apărut sarafanul acela stupid, care se tocea de atâta folosire,completat cu o bluză bleu, dintr-o pânză foarte ușor șifonabilă.
Poate că luna era și atunci regina nopții, la fel ca acum, iar orășelul își țesea viața lui modestă, între cunoscutele-i repere:gara, cu brațul suspendat al pasarelei și furnicarul peronului,două licee și o școală generală,librăria, cinematograful, clădirea partidului, spitalul policlinica, un dispensar,niște magazine frumoase, piața, străzi, arbori, lumini și umbre, flori și case.
Doar castanii din preajma peronului înfloreau, sigur, mai devreme!💓
Pentru perechile de îndrăgostiți, care se încumetau să încalce, cumva, regulamentul liceului.
Poate că zilele ne erau, adesea, întunecate de spaimele tezelor și ale ascultărilor, iar nopțile ni se scurtau de frica întâlnirii cu „babacu„ sau cu domn Bălcescu, dar din balconul toamnelor noastre se intuia primăvara, iar din albul zăpezii chemam poezia!
Delicioasă stare a unei lumi tranzitorii!💓
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.