povești pentru prieteni
Odată, înainte de teză, i-am avertizat pe elevii cărora le eram și dirigintă,că,dacăvoi descoperi pe cineva copiind ,acela va primi nota 1 .
S-a întâmplat să nu fiu crezută. Am văzut cum una dintre cele mai bune eleve din clasă( erau intr-a 8-a) a scris copiuța și i-a dat-o unui coleg care(fără sa copieze, ar fi obținut, sigur, nota 7), a transmis-o altui coleg, cu rezultate slabe.
Ochii ”autoarei”îmi studiau reacția.
Am cerut copiuța și am trecut notele în catalog.
I-am ascultat de multe ori, pe tustrei, până la sfârșitul trimestrului, astfel incât să aibă șansa rotunjirii mediilor.
Au trecut anii.
Autoarea copiuței a devenit jurist; nu mă salută niciodată. 
Al doilea beneficiar al" ajutorului", elevul cu prestație slabă,este un familist bun, un om ca mulți alții.
Valentin( nu este numele lui),cel care a primit și a transmis copiuța , a absolvit două facultăți:„Aerospațiale"și" Finanțe".
Într-o seară ploioasă, de ziua mea,cineva a sunat la ușă . Am deschis.Era el, cu un superb buchet de lalele .
Întâi am plâns, apoi, fără să-l întreb, pentru că eu mă simțeam ca o școlariță în fața lui,mi-a spus că de la nota aceea a învățat multe.
Cred că mi-a dat o lecție.
Nu l-am mai văzut, pentru că este stabilit în Canada.
Cine vrea să devină dascăl sau chiar este ar trebui să fie recunoscător:este un privilegiu să le fii copiilor în preajmă,să te simți de-ai lor, să te poți bucura odată cu ei sau chiar să poți plânge pentru ei.
Probabil aceasta este o fărâmă din ceea ce căutăm cu toții- "Tinerețe fără bătrânețe".💗
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu