Marița

 Nu știu când  ne-am adunat toți în jurul ei, poate că se va fi întâmplat  treptat. 

 Eram mulți copii în case apropiate- câte doi, chiar trei, în fiecare  familie.

Serile de vară  aveau un farmec anume,  pe care abia mai târziu mi l-am adus aminte, când drumurile  ne-au dus care încotro.

Satul își odihnea truda de peste zi; toți se întorceau  la casele lor.Cei mai mulți de la muncile câmpului.  Femeile   aprindeau focurile în bucătăriile  de vară, bărbații își mai făceau de  lucru, până când mămăliguța aurie ca o lună plină se răsturna în mijlocul mesei.

 Mirosea  a pui fript, a varză călită, a lapte fiert în tuciul  care păstra  proaspătă coaja  de mămăligă.

Aveam voie la  joacă, înainte de culcare.

Toată lumea o știa de  Marița lu' Costea. 

 Să fi simțit, cumva, că trebuie să-i auzim poveștile? 

 Sau era  modul ei de a-și  alunga rămășițe aspre de temeri și spaime din mintea traumatizată?

Povestea  era, de fiecare  dată. cam aceeași.Avioane, case  bombardate,foc și pietre, cărămizi și acoperișuri de  case, pomi smulși din rădăcini, rafale, lume fugind fără țintă, se mai iveau și râuri, și poduri,se trăgea în toate părțile, avioanele  trimiteau  foc și moarte.

Bătrâna,așa am cunoscut-o, nu știu când, locuia la câteva case de noi.

 Înaltă, uscățivă, două cuiburi goale în locul ochilor, mâini negre, arse de cine-știe -ce pârjol, își spunea plânsul, pentru noi,copii de  șapte/ opt ani.Unii se plictiseau, râdeau,o ”îngânau”, alții se mai jucau cu pietricele și frunze.

  Nu îndrăzneam  niciodată  să  o întrerup, poveștile ei curgeau neobosit, aș fi vrut să-i mângâi fața inexpresivă și degetele strâmbe.  

Nu ne vedea. 

 Cum să fi văzut copii, case și iarbă verde, dacă în  mintea ei rămăseseră doar  amintirile războiului  care îi strivise tinerețea?

Câteodată, sprijinită în toiegelul  ei alb,  se ivea  și  ziua, în fața porții. 

Vorbea  fără  să obosească.

De la  talițu, bunicul meu  care se întorsese cu decorații de pe front, și din întâmplările tatei, petrecute la  Cotul Donului,știam, deja, cam ce este războiul.

Marița  nu fusese pe front. 

Războiul  îi  lovise casa  și familia.

Cum scăpase, nimeni nu știa....

Zilele trecute, am citit  un articol despre o bătrână năpăstuită  de soartă. 

Dintr-o poză alb/ negru,  se ivea un chip pe care  tristețea și timpul necruțător  puseseră stăpânire. 

 Brusc, undeva, în mintea mea,  s-a ivit, dintre amintiri, imaginea uscățivă  a  vecinei  noastre.  Cu  poveștile ei rupte dintr-o realitate rasă de război..

Rămăseseră doar  niște  tăciuni mocnind în cenușă.