forfotesc în solfegii adâncurile

Povești pentru prieteni.

I-am zărit de departe, în toată măreția lor nepământeană!

Vulcanii Noroioși!

Cândva, aici, va fi fost mare.Marea Sarmatică.

Zbucium de foc, de piatră și fum, în adâncuri. Răsfirând coame spre cer, au țâșnit din străfunduri Carpații . Platoșe mâloase, uriaș obraz de lut ondulat într-o geometrie nescrisă, conuri și spărturi,fantastic peisaj mișcător.

Te încântă, te sperie, te pune pe gânduri.

Brusc, ai senzația că astăzi nu este deloc cum a fost ieri, pentru câteva clipe, privind doar urma ghetelor tale pe noroiul gâlgâitor, crezi că timpul și-a uitat măsurătoarea. Poteci lunecoase, rostogoliri argintii între Cer și Pământ, despletiri în șuvițe, fără început, fără sfârșit. Munții! clocotitori, măreți, stranii, ireali.

Statornică nestatornicie!

Știam că există, voiam să-i văd.

Și s-a întâmplat!

Experiență imposibil de prins în cuvinte: uimire că sub piciorul tău clocotește în bolboroseli adâncul, fascinație că poți să vezi ceva ce doar știai că ar fi,puternică senzație că mâine va fi altfel decât astăzi, cum și ieri ține de altă poveste.

Straniu, fabulos, uimitor- toate într-o poezie a miracolului naturii!

Du-te să-i vezi!

O să-ți amintești de Blaga.

Și de ”Nebănuitele trepte„

„Gândesc la fapte de demult, la arătări

din era prea fierbinte ce se sparse.

De scrumul abătut pieziș din alte zări

sprâncenele îmi sunt și astăzi arse. „

+4

Toate reacţiile:

11