„Tale”,bunicul meu matern, a făcut naveta,toată viața de la Ziduri, la București, fie arșiță, ploaie sau ger.
Nu se plângea niciodată.
Mama era a doua între cei șase copii, trei fete si trei băieți.
La bunici, mergeam trecând două sate și un câmp.
Pe jos.
Sau în căruță.
Cu bicicleta, ceva mai târziu.
De trei- patru ori pe an, rămâneam câteva zile, să ascult cum de sub pălărioara lucioasă a ceasului de masă cu ecranul cât palma, pe care erau înșirate cifre mari, albastre si figuri de copii, se dă ora exactă. Să mă uit la tabloul cât jumătate de perete, în care o femeie tânără scotea apă dintr-o fântână. Târziu, mi-am zis, mai mult pentru mine că putea să fi fost realizat de Grigorescu, născut în Pitaru, sat aflat la doar cââiva kilometri de cel al bunicilor mei.
Și să o urmăresc pe”mare”, bunica mea, în bucătărioara ei, mereu proaspăt văruită, mestecând, neobosită, în oalele mari, de pe plita care nu avea niciodată timp să se răcorească.
Din leafa de ceferist a lui ”tale” și din munca lor la câmp, au strâns zestre pentru toți copiii.
La fel.
Pământ și loturi de casă pentru băieți, pământ, ceva mai puțin, lăzi viu colorate, pline cu lucruri de casă, salbe cu câțiva galbeni, și haine pentru fete.
Parcă văd disperarea de pe fața mamei, care n-a descoperit la timp ce intenții am cu paltonul ei de camgărn negru și guler de vulpe roșcată. Cu chiu, cu vai , am scos ceva, fără formă concretă, nici pardesiu, nici jachetă.
Eram prin clasa a VII-a.
La sfârșitul fiecărei toamne, bunicul primea de la serviciu un palton de stofă bleumarin. Se strânseseră mai multe. Pentru fiecare băiat câte unul.
Unchiului Bălașu-înalt, blond cu ochii verzi- îi venea cel mai bine raglanul.
De Bobotează, după ce se întorceau de la biserică, în văzul lumii, se arunca în apa ca de gheață a râușorului Răstoaca.
N-am prins niciodată’ spectacolul , pentru că nici ”mare” nu-l vedea.
Tremura de fiecare dată, până îl vedea intrând pe poartă.
Casa cu pridvor lung și scară înaltă nu mai este de mult. 
Ulița s-a oprit lângă fântâna secată.
Nepoții sunt bunici.
Care pe unde.
O fi prins cineva clipa când fuge copilăria?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.