Eu și prietena mea, Maria, tot amânaserăm vizita în niște locuri dragi.
binevoitor ne-a întâmpinat chiar de la intrarea în Gheorghe Doja!
Ziua se și schimbase la față!
În mersul ei studențesc, își pusese un strop de larmă veselă, cam modestă după părerea noastră.
Călcam sfioase,Maria venea după mulți, mulți ani, eu mai fusesem, dar tot emoționată eram.
Ne-am dorit să ajungem, mai întâi, în amfiteatru,m-am uitat pe vizor, curios lucru, la imensa catedra unde i-am ascultat de atâtea ori pe profesorii noștri, regretații. Marin Z. Mocanu,proaspăt întors de la Sorbona, renumitul eminescolog, Augustin ZN Pop, cunoscutul folclorist,Gheorghe Vrabie, Gheorghe Dragomirescu și mulți alții, acum am zărit un preot, în bănci - liniște, un student lua notițe, cumva...
Am cutreierat culoarele cam tăcute ( ici- colo se zăreau doi/trei studenți), am mers chiar într-una din sălile bibliotecii, care și-a păstrat locul. 
Am lăcrimat cu duioșie și recunoștință, văzând că una dintre sălile. unde chiar am susținut cândva examenul de „Teoria Literaturii”, poartă numele excepționalei noastre asistente pe atunci, Luiza Petre Părvan.
Ne-am întors în amfiteatru, venise o studentă, am rugat-o să ne facă o poză....
Mușcate la ferestre, liniște, prea multă liniște, afară toamna își cerne soarele sfios printre frunze și plante, aleile se mai opresc obosite de vreme, căminul pare ușor încremenit în uitare, ne așezăm pe o băncuță.
Doamne, unde sunt toamnele acelea vesele,cu zumzet atât de plăcut, cu aripi crescute din suflet,pregătite pentru cel mai temerar zbor?
