motto.
La Filarmonica Pitești, o seară în care muzica s-a topit în poezie și dramă.
Eduard Grieg și Henrik Ibsen , pe aceeași scenă în
”Peer Gynt”.
Regia, Tiberiu Oprea,
dirijorul Orchestrei Filarmonicii Pitești 
Artiștii:
Maia Morgenstern,
Tudor Istodor,
și soprana Ștefania Rădulescu- Dumitrache
și-au unit talentele într-un 
elogiu adus Țării basmelor scandinave, Norvegia, prin splendida realizare a suitei ”Peer Gynt”, dedicată căutării adevărului, salvând sufletul de neuitare prin dragoste.
Tabloul serii a fost completat prin participarea corului”Novis”
Această fabuloasă poveste a fost regina serii care tocmai s-a încheiat.
Romantism și modernitate, esențe folclorice, căutare inițiatică, emoție, basm, real și fantezie, profunzime, intensitate sentimentală, toate într-un act creativ frumos, strălucitor, dedicat cunoașterii sufletului omenesc,pentru cultivarea spiritului .
Un spectacol grandios, în a cărui realizare absolut toți componenții , sub bagheta vrăjită a lui Tiberiu Oprea, au reunit două creații într-un tot.
Arta care vindecă, limpezește conștiințe, trăiri!
Felicitări tuturor!
p.s. Simt că trebuie să spun asta, chiar dacă, fiind ceva absolut personal, nu te interesează.
”Peer Gynt„, în ce mă privește, are o valoare absolut extraordinară!
Cred că eram în clasa a II-a, era iarnă, spre seară.
Vecinii noștri, moș Nicolae și tușa Dumitra,nutreau pentru mine un sentiment puternic. poate și pentru că nu aveau copii.
Apropierea lor pentru mine a rămas constantă, chiar și după ce au infiat pe cineva.
În sat, nu se auzea, încă, despre ”lumină elecrică”.
Moș Nicolae avea un frate la București, de la care adusese o cutiuță maronie, cu un cerc decupat la mijloc.
Era un aparat de radio cu tranzistori.
În seara aceea, m-au chemat la ei.
Am ascultat ”Teatru radiofonic:Peer Gynt„.
În camera lor,mirosind a gutui, pe plita încinsă, clipocea , într-un tuci, mămăliguța. Eu ascultam, fără să mă fi dezlipit de cutiuța magică..
Nu știu cât am priceput atunci, poate că puțin. În sufletul meu de copil a înmugurit ceva, ca un dor tainic!
Săptămână de săptămână, până când tata a cumpărat aparat de radio, mă chemau la ei să mă bucur de cutiuța aceea vrăjită!
În liceu, după ce am citit opera, aveam să înțeleg mult.
Au trecut anii, vecinii mei nu mai sunt de multă, multă vreme... În suflet, le păstrez o amintire duioasă”. În casa lor, mi-am deschis mintea către lumina ce vine din minte și se așază in suflet!
În seara asta frumoasă, am lăcrimat, cu gândul la o iarnă cuminte, la povestea norvegiană, la lumina care se adună în fiecare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.