Se afișează postările cu eticheta Maia Morgestern. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Maia Morgestern. Afișați toate postările

sâmbătă, 24 mai 2025

balul de majorat


  motto.

” Nu mai lăsați pinii să ascundă albastrul”
Alexandr Blok,
„Solveig„
La Filarmonica Pitești, o seară în care muzica s-a topit în poezie și dramă.
Eduard Grieg și Henrik Ibsen , pe aceeași scenă în
”Peer Gynt”.
Regia, Tiberiu Oprea,
dirijorul Orchestrei Filarmonicii Pitești

Artiștii:
Maia Morgenstern,
Tudor Istodor,
și soprana Ștefania Rădulescu- Dumitrache
și-au unit talentele într-un


elogiu adus Țării basmelor scandinave, Norvegia, prin splendida realizare a suitei ”Peer Gynt”, dedicată căutării adevărului, salvând sufletul de neuitare prin dragoste.
Tabloul serii a fost completat prin participarea corului”Novis”
Această fabuloasă poveste a fost regina serii care tocmai s-a încheiat.
Romantism și modernitate, esențe folclorice, căutare inițiatică, emoție, basm, real și fantezie, profunzime, intensitate sentimentală, toate într-un act creativ frumos, strălucitor, dedicat cunoașterii sufletului omenesc,pentru cultivarea spiritului .
Un spectacol grandios, în a cărui realizare absolut toți componenții , sub bagheta vrăjită a lui Tiberiu Oprea, au reunit două creații într-un tot.
Arta care vindecă, limpezește conștiințe, trăiri!❤
Felicitări tuturor!❤
p.s. Simt că trebuie să spun asta, chiar dacă, fiind ceva absolut personal, nu te interesează.
”Peer Gynt„, în ce mă privește, are o valoare absolut extraordinară!
Cred că eram în clasa a II-a, era iarnă, spre seară.
Vecinii noștri, moș Nicolae și tușa Dumitra,nutreau pentru mine un sentiment puternic. poate și pentru că nu aveau copii.
Apropierea lor pentru mine a rămas constantă, chiar și după ce au infiat pe cineva.
În sat, nu se auzea, încă, despre ”lumină elecrică”.
Moș Nicolae avea un frate la București, de la care adusese o cutiuță maronie, cu un cerc decupat la mijloc.
Era un aparat de radio cu tranzistori.
În seara aceea, m-au chemat la ei.
Am ascultat ”Teatru radiofonic:Peer Gynt„.
În camera lor,mirosind a gutui, pe plita încinsă, clipocea , într-un tuci, mămăliguța. Eu ascultam, fără să mă fi dezlipit de cutiuța magică..
Nu știu cât am priceput atunci, poate că puțin. În sufletul meu de copil a înmugurit ceva, ca un dor tainic!
Săptămână de săptămână, până când tata a cumpărat aparat de radio, mă chemau la ei să mă bucur de cutiuța aceea vrăjită!
În liceu, după ce am citit opera, aveam să înțeleg mult.
Au trecut anii, vecinii mei nu mai sunt de multă, multă vreme... În suflet, le păstrez o amintire duioasă”. În casa lor, mi-am deschis mintea către lumina ce vine din minte și se așază in suflet!
În seara asta frumoasă, am lăcrimat, cu gândul la o iarnă cuminte, la povestea norvegiană, la lumina care se adună în fiecare!❤

joi, 5 decembrie 2019

Profesiunea Doamnei Warren„ Să dea Dumnezeu

facă  toată lumea  ce crede  că are dreptul să facă„

”V-am dat teatru, vi-l păziţi Ca un lăcaş de muze; / Cu el curând veţi fi vestiţi / Prin veşti departe duse.// Cu el năravuri îndreptaţi, / Daţi ascuţiri la minte, / Podoabe limbei noastre daţi / Cu româneşti cuvinte!", 

Iancu  Văcărescu, 1819 

Iubesc teatrul!
Pasiunea mea  a început în clasa a  III-a, când, în  școala noastră  de  țară, construită  la îndemnul   Ministrului   Învățământului  de la jumătatea  secolului al   XIX-lea,  savantul  Spiru  Haret( 15 februarie 1851, Iași/  17 decembrie 1912 Iași):matematician, astronom și pedagog român , renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori, membru titular al Academiei Române (după cum spune Wikipedia)
 o învățătoare  tânără, talentată , înzestrată  cu mare dragoste pentru  copii, să pună în scenă  dramatizarea  poveștii  Fraților  Grimm” Albă- ca -Zăpada și cei șapte pitici”.
 S-a întâmplat, mai apoi- eram în clasa a  V-a- ca tot în școală,  în școala  gimnazială, să văd”Titanic Vals”, de Tudor  Mușatescu, având  în
   Și a mai fost  un pas:  în liceu, profesorul  de   Economie Politică”, domnul  Nasta, a pregătit  cu  patru eleve  ( două  de la  Real, una eram eu, cealaltă, Rodica Semartian, și alte  două  de la Uman,  ele fiind  cu un an mai mari decât noi( mi-o amintesc  pe blonda , Nela  Georgescu , stabilită în Italia ) o piesă: ”Safta și fetele  ei”.  Cum de ne-o fi ales  profesorul, nu-mi amintesc,  că  nu eram eu  cea mai ”tare” la materia lui...

Ca profesoară,  am pregătit  și eu, cu clasele  mele nu chiar anual, dar  în   multe rânduri , cum am știut eu mai  bine,   serbări în care, pe loc de cinste  s-a aflat teatrul.
  Nu-i așa, Andreea  Părje, Oana  Hărăguș, Alina.Dragoș Petre?

Te rog, ai răbdare, nu te plictisi  de introducerea asta  cam lungă.
Vreau  să spun că astăzi gândurile mele  s-au adunat, pornind de la  situația  care  consemnează rezultatul testelor PISA.  
Am citit multe postări  zilele astea, care  mai care  mai  dure.  Este mult adevăr în ce se scrie. Școala  noastră, la a cărei temelie  au pus umărul personalități ilustre,  stă să cadă.
Poate  că   voi vorbi despre asta  cu alt prilej. Este grav, trist,  dificil  de reformat, pentru  că mai-marii noștri amestecă dureros politicul cu învățătura  de carte. Următorii, adică  profesorii și învățătorii, cam orbecăie. Poate  că  nu toți, dar mult prea  mulți. Spun asta, pentru  că  nepotul meu cel mic este  elev de  gimnaziu  într-o școală ”cu pretenții„;copiii și nepoții multor cunoștințe sunt  elevi.
  Imaginează-ți , numai, cum este  să nu ai manual  de LIMBA ROMÂNĂ , până astăzi, 5 decembrie, la clasa a  VII-a.
Doamna , pe care  jurnalistul  Cristian Tudor  Popescu  o numește,   clar, ”ministreață„ a  nimerit  ca nuca în perete  cu  observația aceea.  Asta  spune  totul despre dumneai.
  O DOAMNĂ și-ar fi dat demisia   în acea  noapte  grea   pentru  școala românească, pentru viitorul  tărișoarei   ăsteia unde  viețuim, de-a  valma.

  Așadar, mi-am cumpărat  bilet  la ” Profesiunea  Doamnei  Warren”; cu doar o zi înainte de spectacol, din  niște motive personale: atât de tare  mă supăraseseră  două situații   speciale,  încât  voiam   ceva, o schimbare, care să  mă  aducă  pe o linie  bună.   
 Un bilet a costat  119 lei.  Pe un loc nici prea bun, nici chiar rău.

Banii se duc oricum....
  A  fost o seară   minunată!
 Despre piesă, poți citi, că lumea scrie.  Doar dacă  pornești de la faptul că  după ce irlandezului  Bernard  Shou i- a fost refuzată  punerea în scenă  a acestei lucrări 32  de ani , înțelegi  că   are ea ceva care i-a supărat rău  de tot pe  britanicii din vremea  perioadei victoriene.
Este  vorba despre   cea mai veche meserie din lume, prostituția, sub a cărei  generoasă umbrelă  se ascund   multe.  Multe, însemnând  de toate, dar  mai ales bani. 
  România   verii acestui an  a fost  sfâșiată în fel și  chip de acest flagel, asta  am simțit-o  toți, nu-i așa?
Sunt   șase personaje în piesă:  două femei, mamă și  fiică, diferite, dar   nu  total,  și patru  bărbați.
Mama, admirabil interpretată  de  doamna  Maia  Morgestern, a  practicat  prostituția, pentru  că    așa a învățat-o lumea în mijlocul căreia a deschis ochii spre  înțelegere.  O femeie  fără școală  cu cărți și caiete,  dar  cu o puternică școală a  vieții dure.
 Femeia asta  a  devenit  mamă.
Toată  munca ei, pe care a ascuns-o  bine  de ochii  altora  și, mai ales, de ai  ai fiicei sale,  trimisă la  Cambridge  să  urmeze matematica, mereu  aflată în grija  străinilor, a  fost investită  în  cealaltă  parte  din sufletul ei: FIICA.
Zice ea, într-o ceartă cu  tânăra puternică, realistă,  dârză, încrâncenată, ca și mama ei,  într-o lume  mai mult a  bărbaților:  ” nu mi-am vândut sufletul, trupul...mde„ (nu  am reținut exact  cuvintele)
 Ce vreau să spun este  că  Doamna Maia Morgestern  a  făcut  ( am văzut-o în mai multe piese) un rol pe măsura renumelui  ei- drama, căci piesa este, în esență, o dramă. Ea  devine  comedie, grație mișcărilor trupului, privirii,brațelor, vocii,când șoaptă, când  năvalnic șuvoi de  cuvinte,  repetate   într-o altă tonalitate.
Confruntarea  dintre  mamă și fiică este violentă, fără a strivi  sufletul. Fără a rupe  legături  tainice” eu  sunt mata ta”!
  Mi-a plăcut tot:mi-au plăcut actorii și  jocul lor, costumele, textul,  regia, coloana sonoră, tehnica, publicul.
Da, publicul venit la teatru  să  trăiască viața  cuprinsă în  mai bine de  două  ore, viața societății  londoneze, de acum  câteva secole,  viață care, naiba știe de ce ,seamănă  foarte  bine cu viața zilelor  noastre.
  Du-te la teatru!
 Face mult mai mult decât nu știu câte săptămâni de privit  la  transmiterea  prin televizor  a răfuielilor politice! 

marți, 5 martie 2019

”Fierarii”, după Milos Nikolic

 (sau  cînd nefirescul   pare firesc)
Când   mi-am cumpărat  bilet  pentru ”Fierarii„( piesa a avut și un alt titlu:„Cu capu  pe  nicovală„)  voiam un   mărțișor  hazliu! 
 Ceva care  să  mă  rupă de  cenușiul  dens al  începutului  de primăvară.
M-a tentat  selecta distribuție  a  „Teatrului de   Comedie  București” ;Grigore – Horaţiu Mălăele, Peter – George Mihăiţă,Matilda – Maia Morgenstern, Ivan – Valentin Teodosiu.
Nu  știam, însă,   nimic despre  dramaturgul Miloš Nikolić, născut  în Kosovo,  într-o zi cu ghinion, cum mărturisește,  13 iunie 1939.
S-a întâmplat  să  fac o alegere  foarte   bună.
Într-un decor  fără prea multă recuzită, o  prăfuită fierărie, ca într-o   mișcătoare oglindă, trei bărbați și o femeie arată  cum, în orice clipă, o realitate  crâncenă se  poate transforma  în  altceva. 
Fragilă graniță între   tragic și absurd, admirabil  transpusă comic de  regizorul  Horațiu  Mălăele!
Subiectul piesei  este , relativ, simplu:
 După sfârșitul celui de-al doilea război mondial, trei fierari  de naționalități diferite:  un român , un ungur, un rus descoperă  că fiii lor, în realitate,  nu sunt ai lor, ci  fiecare  bărbat este  tatăl  altui  fiu. Și uite
așa,   ceea ce , în esență, este tragic se transformă în fața ta, spectatorul , într-o  nesfârșită  sursă de  bună dispoziție. 
Fierarul român,Grigorie, proprietarul  fierăriei unde se desfășoară acțiunea,  nu este tatăl  fiului său, pentru că  în timp  ce el  se afla  pe frontul sovietic,  soția lui  a făcut un copil cu ungurul  Peter. 
Unguroaica,  soția lui  Peter , face și ea un copil  tot cu  fierar.
 Rus.  
 Rusoaica  Nadejda   face și ea  un copil cu  Grigorie,   românul  blajin, care  se vrea  o  simpatică victimă, pentru că   este  unul dintre cei doi tați ai ”copilului  nostru”.
  Ce   încălceală!dar,  cu  cât  întâmplările  par mai anormale, cu atât relațiile  dintre personaje sunt  mai simpatice, atât de  savuroase, că   râzi în hohote! 
Esența?  omul intră în în relație cu  existența, așa  dură cum este ea, cu  sine, cu  istoria, cu omenirea. 
Dacă  este  să  comentăm cât de cât afirmația autorului cum că  a răsturnat, cumva,  dimensiunea  teatrului antic, omul, oricare  dintre cele patru personaje,   trăiește într-un fel de solidaritate prin culpă, durerea fiecăruia fiind parte din durerea universală.
 Fatalitatea ”se mișcă”,  râsul ia locul plânsului,  replica  spumoasă  șterge  șenila războiului, adulterul    pare ceva firesc, Matilda, lămurindu-i pe   cei trei  bărbați care  ar vrea și nu prea  să se omoare între ei,   că ea  nu a înșelat. Teoria ei este  că  dacă bietele femei, rămase singure, nu ar fi primit  în  casele lor fiecare câte un fierar, respectabila  meserie  ar fi dispărut.
Comic și absurd  laolaltă! 
 Romănul are un băiat  ungur, ungurul   crește un fiu rus, în vreme  ce   rusul este tată de român. 
Prin  autoironie, comic de situație, de  caracter și de limbaj, o simpatică  învălmășeală  șterge orice urmă de  ură.
Uiți că  războiul  strivește  destine, abrutizează,  permite  să se întâmple atâtea rele.
Comic,  absurd  și real într-un timp ce se  bifurcă, împletindu-se!
Un text    bine scris, niște actori  în mare formă!( i-am iertat că au început mai târziu cu  jumătate de oră)
Și o savuroasă  filozofie  despre   rădăcini,  arbore genealogic, paternitate, cultură, esențe și influențe.
O istorie  care se joacă cu  destine,  o piesă  frumoasă, care, grație  unor actori de excepție,   atât de  bine transformă realul în absurd, că , dacă încerci să povestești, nu-ți poți aminti decât  că   în cele  70 de minute  te-ai distrat copios!