oamenilor care ne fac fericiți”!
Marcel Proust
Ți se întâmplă și ție ca, ducându-te în fața bibliotecii, să iei o carte, aleatoriu, ori să o fi căutat, și apoi, revăzând ce altădată ai citit, să constați că, brusc, ai senzația că te afli printre prieteni de care nu prea mai știai ?
Mie mi se întâmplă.
Astăzi, pentru că este ziua de naștere a lui Marcel Proust, voiam toate cele șapte cărți din ”În căutarea timpului pierdut”.Am găsit doar ultima parte( două volume).
Cine știe unde sunt celelalte șase.
Am intrat biniiiișor.
A fost ca și cum am pătruns într-o casă cunoscută cândva,cu mobila îngălbenită ( de timp).
Am deschis la întâmplare.
„Voi descrie omul ca având lungimea nu a trupului său, ci a anilor săi și fiind nevoit, sarcină tot mai uriașă, și care sfârșește prin a-l îngenunchia, să-i tărască după el când umblă.„
”Încercam un sentiment de oboseală și de spaimă, dându-mi seama că tot acest timp, atât de îndelungat, nu numai că fusese trăit, meditat, secretat de mine fără nicio întrerupere, că era viața mea, eu însumi, dar și că trebuia să-l mențin în fiecare minut legat de mine, că mă susținea, că eram cocoțat pe piscul lui amețitor, că nu puteam să mă mișc fără să-l clatin odată cu mine.”
Finalul ideii este dur de tot, dar, dacă Proust nu s-a menajat pe sine, nu ne rămâne decât să încercăm să-l înțelegem.
”După moarte, Timpul se retrage din corp, iar amintirile, atât de indiferente, atât de vagi, se șterg din ceea ce nu mai există și, curând, și din cel pe care încă îl torturează, sfârșind prin a pieri când dorința unui trup viu nu le va mai întreține.”
Ce zici de următoarea idee?
”În multe ființe există diferite straturi ce nu se aseamănă, caracterul tatălui, caracterul mamei, treci printr-unul, apoi prin altul. Dar a doua zi ordinea suprapunerii se răstoarnă. Și , în cele din urmă, nu știi cine va fi arbitrul, în care te poți încrede în privința sentinței.”
Marcel Proust,
(Micul bibelou de Saxa psihologie)
10 iulie 1871/ 18 noiembrie 1922.
Acel Proust,pentru care timpul este devenirea trecutului,omul Proust pierzandu-se pe sine,spre a se topi timp de 15 ani într-o carte.
Fără să se plângă, îndreptându-se înspre prezent.
O încheiere pură
„Caută și păstrează mereu o bucată de cer deasupra vieții tale.”
p.s. la televizor , se discută despre ” spor de femeie.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.