alba, neagra, fără gri

 Cineva  îmi recomandase o persoană pricepută în  descâlcirea încurcatelor ițe ale unei vechi pricini.
 Am un fel de  iubire organică pentru punctualitate și pentru cuvântul dat, așa că am acceptat imediat ora și locul întâlnirii: în fața unei instituții, unde fiecare se duce să ceară și să primească dreptate.
 Dreptatea lui. 
 Au trecut deja  trei sferturi de ceas, persoana  întârzie,  nu  am încotro, aștept și-mi fac de lucru.
În  partea de sus a ferestrei principale, un afiș mare, în două imagini:în stânga, scara unui bloc cu patru etaje. Rufe colorate spânzurate în balcoane mici, înnegrite de ploi și de vreme, pereți scrijeliți, dâre mari de noroi uscat pe  tocuri de uși, două geamuri  sparte, dincolo de care se văd niște cartoane zdrențuite, lipite  în  locurile rămase goale cine știe  de când. Dedesubt, explicația, scrisă cu litere mari, să vadă  oricine :Aici locuiește George C......, care a dat șpagă, să-și poată cumpăra un apartament.
În partea dreaptă a afișului, o vilă. Stil american, culorile drapelului francez, două etaje, multe flori, verdeață, fântâni, piscină, un balansoar, arbori tunși ostășește înconjoară curtea  bine îngrijită. Dedesubt scrie: Aici locuiește Gică B...., care a primit șpagă, pentru  că a aprobat cumpărarea de apartamente în blocul de alături.
George dă, Gica primește.
Egalitate de șanse.//
Trece multă lume, în sus, în jos, fum gros de țigară se învălătucește  albastru, discuții aprinse, tineri și vârstnici, dosare, sacoșe  de plastic,înjurături, parfumuri, priviri închiondorate, chei de mașină, un cerșetor, banane, dintr-un cărucior  o mânuță  scapă suzeta, brățări și fuste colorate, pantaloni  de piele, strânși bine pe tocuri înalte, cârje murdare, bucle și gel din belșug...
Aștept, rezist și privesc, de ce mi-ar displăcea acest mișcător  tablou al vieții? până la urmă, banalitatea, îmi spun, așa pentru mine,  nu este deloc o povară.
 Și ca și cum pentru o clipă toate ar fi dispărut, zăresc fluturând peste costumul scump, printre  fețe și  trupuri, roba lucioasă, în mers legănat. Coboară scările și numără.
 Pe degete.
 Cu pauze între.
Cum învățam, pe vremuri, lunile cu treizeci și una de zile.
Să fi uitat câte cauze are de apărat astăzi? câte s-au prezentat? câte au fost câștigate? câte au fost amânate?
 Cine știe...fiecare cu ale lui. //

 etichete: șanse egale , tribunal( pagină de blog)