dincolo de orizont, în imagini alb-negru

Ne-am cunoscut în prima zi de liceu.

Veneam din școli diferite, Cristina- Rodica, din Titu-Târg, Nico din Braniște, eu, de dincolo de Argeș.
Știi cum e, acționează niște chimii , trăiri imposibil de înțeles . Am devenit repede prietene, cele mai bune!
Pasiuni diferite.
Cristina a rămas toată viața  fidelă matematicii, cea mai tare, oricât s-a străduit Puiu B. s-o întreacă..

Minte organizată milimetric! Soluții  limpezi pentru cea mai încâlcită problemă!

 Viața ne-a  trimis care încotro, cărări nebătătorite, aripi deschise!

Nico, asistentă medicală, la Târgoviște, Cristina, profesoară la Universitatea București.

Eu mi-am urmat chemarea- filologia, spre nedumerirea unora, care , la  întâlnirea de douăzeci de ani, nu pricepeau ce rost a avut să-mi bat mintea la real cu  matematică, fizică, chimie și să aleg literele..

A învins pasiunea!

Anii au trecut!!

Atât de  repede, s-au adunat, cuminți , în răbojul vremii.
Noi, cele trei prietene, ne-am pierdut urma una alteia. 
Nico a venit la botezul primului meu copil, eram studentă.  
Cristinei i-am rătăcit adresa,  telefoanele s-au schimbat..//

Într-o superbă zi de toamnă, acum cinci ani, aflându-mă în trecere, prin orășelul adolescenței noastre, m-a cuprins dorul de noi, cele trei. 
Am sunat la poarta  casei, unde cândva, într-un iunie verde, sub o boltă deasă de vie, am repetat și am tot repetat împreună, pentru bacalaureat- integrale, poliedre, cosinus, matrice, aldehide, cetone,  hidrați, Școala Ardeleană,  Bacovia, Macedonski, Blaga..//

Ei, da, aveam emoții cât toți anii de liceu laolaltă! 
În poșetă , așteptau câteva fotografii.

Mi-a deschis, cine crezi?

Cristina! da, chiar ea, urmată de cel mai simpatic nepoțel, care m-a invitat sub la fel de primitoarea boltă de vie, din care mânuțele  lui neastâmpărate au rupt pentru mine cel mai dolofan purceluș de strugure.

Ce să povestesc? Câte lacrimi au năvălit peste noi? Câtă bucurie, imposibil de prins în cuvinte ne-a învăluit? Că ziua a devenit seară, că noaptea am  rămas acolo, răsfoind teancuri de pagini din albumul nostru nescris, rătăcit în sertare puse sub chei?

A fost  cum numai în adevăratele prietenii se întâmplă!

Am mers împreună la revederea de ..ce mai contează câți ani, important este că  se apropie următoarea..

 Ieri dimineață , m-a sunat Nico, apoi am sunat-o eu, îți dai seama câte aveam să ne spunem, câte-n lună și-n stele- cum așteptam noi ora de chimie, tremurând de frica lui Babacu 
 http://incertitudini2008.blogspot.com/2010/06/remember.html
  , ce farse i-am făcut lui dom Bălcescu, profesorul de fizică, cel mai de temut  detectiv  în a-l   prinde pe cel care îndrăznea să sufle sau să copieze, ce rochii faine ne-am făcut la banchet, cum ne preda venerabila doamna Țică,   în cel mai original mod,  analiza matematică- uite, zicea dumneaei, ascultă orez/colarez. logaritm cologaritm...
Fata Nicoletei este profesoară de limba engleză!

Nico n-a venit la nicio revedere, nu-i place tristețea , zice, lasă că o să-i povestesc eu. Chiar și poze o să-i duc!.//

 Ce este prietenia adevărată?

 Chiar nu știu! am așa o vagă idee- ar fi acel ceva,  unic, mângâietor,  tainic, care te leagă cu nevăzute fire de cineva, care, chiar dacă nu ți-a  văzut chipul,  de o grămadă de ani, simți că ți-a fost alături tot timpul,  părtaș la toate!//

Am mai postat pozele astea, dar țin atât de mult la ele, că le mai pun  și astăzi.

 Aici, în alb- negru, regăsesc, de fiecare dată, cea mai frumoasă  parte din viața mea.

p.s. ai amintiri din liceu? dar fotografii?