Nicolae Labiș.
2 decembrie 1935- 22 decembrie 1956.
A fost , pe rând, îngerul blond, buzduganul generației sale, căprior cu privire de ied încolțit, războinicul furtunii.
A țâșnit arzând, a trăit în douăzeci de ani, cât multe vieți laolaltă.
A văzut moartea în ochii celei mai candide vietăți a pădurii , copil fiind.
Îl însoțea pe tatăl său, abia întors de pe front , la vânătoarea de căprioare.
” Când dintre pomi spre mare se răsucise vântul, Ea s-arata săltând și se opri
Privind în jur c-un fel de teama,
Ăi nările-i subțiri înfiorară apa
Cu cercuri lunecoase de arama.
Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit,
Știam ca va muri și c-o s-o doară.
Mi se părea că retrăiesc un mit
Cu fata prefăcută-n căprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori calde de cireș.
Vai cum doream ca pentru-întâia oara
Bătaia puștii tatii să dea greș!
Dar văile vuiră. Căzută în genunchi,
Ea ridicase capul, il clătina spre stele,
Il prăvăli apoi, stârnind pe apa
Fugare roiuri negre de mărgele.
O pasare albastră zvâcnise dintre ramuri,
Și viata căprioarei spre zările târzii
Zburase lin, cu țipăt, ca păsările toamna
Când lasă cuiburi sure și pustii.
Împleticit m-am dus si i-am închis
Ochii umbros, trist străjuiți de coarne,
Și-am tresărit tăcut si alb când tata
Mi-a șuierat cu bucurie: - Avem carne!
Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn să beau.
Ametițoare apă, ce-ntunecat te clatini!....”
Abia împlinise douăzeci și unu de ani.
Orașul îl obosea cu liniștea lui întunecată. El își invita iubita, o iubită reală, pe care i-o furase lui Nichita Stănescu-dansatoarea Maria Polevoi -să danseze Ca și cum i-am greși cuiva.
Era ultimul dans.
Agonizând, după ce roțile tramvaiului îi schimonosiseră nu doar chipul de bărbat-copil, avea să-i dicteze, de pe perna spitalului, unui prieten, păcălind moartea, testamentul.
Bizar testament..
”Pasărea cu clonţ de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.
M-a strivit,
Pasărea cu clonţ de rubin,
Iar mâine
Puii păsării cu clonţ de rubin,
Ciugulind prin ţărână,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiş
Care va rămâne o amintire frumoasă...
