joi, 2 decembrie 2010

la ceas oprit de datini

Deunăzi, citind despre autorul ” Sinucigașului”, Nikolai Erdman,  zburător  prea tânăr printre stele, gândul m-a purtat  la  miraculosul neatins, coborât meteoric, în bunda lui înflorată, din Mălinii moldavi,  în Bucureștii anilor 50.
Nicolae Labiș.
 2 decembrie 1935- 22 decembrie 1956.
A fost , pe rând, îngerul blond, buzduganul generației sale,  căprior cu privire de ied încolțit, războinicul furtunii.
A țâșnit arzând, a  trăit în douăzeci de ani, cât multe vieți laolaltă.
A văzut moartea în ochii celei mai candide vietăți a pădurii , copil fiind.
Îl însoțea  pe  tatăl său, abia întors de pe front , la vânătoarea de căprioare.
” Când dintre pomi spre mare se răsucise vântul,
Ea s-arata săltând și se opri
Privind în jur c-un fel de teama,
Ăi nările-i subțiri înfiorară apa
Cu cercuri lunecoase de arama.

Sticlea în ochii-i umezi ceva nelămurit,
Știam ca va muri și c-o s-o doară.
Mi se părea că retrăiesc un mit
Cu fata prefăcută-n căprioara.
De sus, lumina palida, lunara,
Cernea pe blana-i calda flori calde de cireș.
Vai cum doream ca pentru-întâia oara
Bătaia puștii tatii să dea greș!

Dar văile vuiră. Căzută în genunchi,
Ea ridicase capul, il clătina spre stele,
Il prăvăli apoi, stârnind pe apa
Fugare roiuri negre de mărgele.
O pasare albastră zvâcnise dintre ramuri,
Și viata căprioarei spre zările târzii
Zburase lin, cu țipăt, ca păsările toamna
Când lasă cuiburi sure și pustii.

Împleticit m-am dus si i-am închis
Ochii umbros, trist străjuiți de coarne,
Și-am tresărit tăcut si alb când tata
Mi-a șuierat cu bucurie: - Avem carne!
Spun tatii ca mi-i sete si-mi face semn să beau.
Ametițoare apă, ce-ntunecat te clatini!....”


 Abia împlinise douăzeci și unu de ani.
Orașul  îl obosea cu liniștea lui întunecată. El își invita iubita, o iubită reală, pe care i-o furase lui Nichita Stănescu-dansatoarea Maria Polevoi -să danseze Ca și cum  i-am greși cuiva.
Era ultimul dans.
Agonizând, după ce roțile tramvaiului îi schimonosiseră nu doar chipul  de bărbat-copil, avea să-i dicteze, de pe perna spitalului,  unui prieten, păcălind moartea, testamentul.
Bizar testament..
Pasărea cu clonţ de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.

M-a strivit,
Pasărea cu clonţ de rubin,
Iar mâine
Puii păsării cu clonţ de rubin,
Ciugulind prin ţărână,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiş
Care va rămâne o amintire frumoasă...



22 de comentarii:

  1. Minunate versuri..imi amintesc ce am plans citind prima data "Moartea caprioarei" :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, niste versuri care nu pot sa nu te atinga, in suflet...
    Sunt flacari care ard cu pasiune si care in scurta lor trecere lasa ceva ce altii nu ajung sa faca intr-o viata de om, sau mai bine...Labis e una dintre ele...Multumim ca nu l-ai uitat.

    RăspundețiȘtergere
  3. Fly,

    Te cred!
    Ani de -a rândul , am avut de prezentat și de comentat cu elevii mei, două opere absolut extraordinare- poemul ”Moartea căprioarei” și ”Puiul ” de Brătescu-Voinești.
    Îmi ascundeam, de fiecare dată, ochii, în spatele cărții.Erau și copii, care plângeau odată cu mine.
    Odată, o elevă a făcut o adevărată criză- n-o mai puteam opri..
    Sunt opere scrise direct cu sufletul!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Salmi,
    Astea-s geniile- trăiesc frenetic, sunt torțe vii, nu pot ferici pe nimeni, ne înnobilează sufletele !

    RăspundețiȘtergere
  5. De fiecare data cand o citesc, imi vine sa plang... Cred ca ai dreptate, Gina, unele opere sunt scrise cu sufletul.

    Iti trimit o melodie tare draga mie. Sper sa-ti placa! http://www.youtube.com/watch?v=aqzZn6q9YA0

    O zi senina!

    RăspundețiȘtergere
  6. Mulțumesc mult, Ruxi!!!
    Minunat textul, plină de sensibilitate interpretarea Angelei Ciochină!!
    Și mesajul-Trenul îmblânzit de-o căprioară!!
    da, viața trece peste destine, poposind prea puțin prin gări anonime.
    ”Ființa- căprioară” își ridică doar ochii a mirare/
    suflet curat și blând/..
    Și se uimiră călătorii
    când trenul se opri ca într-o gară...

    Noi, căprioare în bătaia timpului, reușim să-i furăm clipei eternitatea!

    RăspundețiȘtergere
  7. Eram mic cand am citit ”Moartea unei caprioare”. Am fost atat de marcat incat am plans! O poezie cu continut tragic care atinge corzile cele ma sensibile...

    RăspundețiȘtergere
  8. Nici eu nu am scapat nemarcat la intalnirea cu Labis in ultimul an de liceu. Apoi, am trecut pe la Malini ...
    P.S.: coincidenta trebuie sa introduc cuvantul: wishness ... Ce-o fi aia?!

    RăspundețiȘtergere
  9. Cred că Moartea Căprioarei e poezia ce a influenţat multe generaţii, ce funcţionează ca un liant între generaţii, de altfel :)

    O seară frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  10. Florentin,
    poemul este atât de bine scris, încât se trăiește, are ton de baladă.
    De aici și reacțiile nostre de a ne manifesta atașamentul pentru drama copilului, prin lacrimi.
    Pentru fiecare, căprioara este simbolul inocenței..moartea ei este, într-un fel, moartea copilăriei.

    RăspundețiȘtergere
  11. Zamfir de Turda,

    N-am ajuns la Mălini, am fost prin preajmă.Mi-a părut rău, sper să mai am ocazia..
    Dacă privim poemul ca expresie lirică a unei experiențe tragice, înțelegem acum , adulți fiind, de ce copilul din noi plânge.
    Sau de ce a suferit atât la prima lectură.
    p.s. cred că”nepot” este potrivit.

    RăspundețiȘtergere
  12. Iulia,

    interesant, așa este- toți copiii simt, la prima lectură, mesajul- moartea căprioarei înseamnă atentat la copilărie, la inocență..
    Este, de fapt, un ”spectacol tragic prin care se trece, liric vorbind, de la universul plin de candoare al copilăriei la o etapă nouă, necunoscută- lupta pentru a trăi-” avem carne”.

    RăspundețiȘtergere
  13. Gina... a trebuit sa tac o clipa, dupa ce am citit postarea ta. Vrand sa las un semn al trecerii mele pe blogul tau azi, m-am gandit ca nu pot decat sa spun ca am fost pe aici si... m-am intors la mutenie. Am reinvatat, insa, sa ma caut si sa ma gasesc in mine, acolo unde doar lacrimile isi mai stiu numele. L-ai dublat pe Labis cu Tudor Gheorghe. Ce mai imi ramane sa spun? Ai ochit toate punctele! Si nu cred ca sunt eu prea sensibila...

    RăspundețiȘtergere
  14. Imi rascoleste amintiri si nu pot sa prind lacrima ce curge de fiecare data cand citesc versurile.

    RăspundețiȘtergere
  15. Sorina, bună dimineața!
    Nu m-am dorit vânător..am cules câțiva stropi din fântâna noastră limpede, să ne adăpăm setea.
    Refuzi să recunoști că ești căprioara însetată, venită la ceas de noapte, ferită de bătaia puștii.
    Ești mult prea sensibilă, n-o spui, se simte!
    Zile și nopți frumoase îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
  16. Denise,
    Poate și pentru că El, Poetul, plânge.
    Își plânge copilăria furată.
    Și aripile de albatros, necruțător frânte.

    RăspundețiȘtergere
  17. Recunosc că am plâns, în copilărie, atunci când am citit pentru prima oară această poezie... Un final de săptămână cât mai bun, Gina...

    RăspundețiȘtergere
  18. Cris,
    mă întreb dacă o fi cineva, care, citind poemul, să nu fi plâns..

    RăspundețiȘtergere
  19. ”Moartea caprioarei”a lui Labis si ”Mistretul cu colti de argint”de Stefan Augustin Doinas se numara printre poeziile mele de suflet.
    Moartea caprioare-fecioare inseamna sfarsitul copilariei, al inocentei,al ingenuitatii, intrarea in viata aspra si nemiloasa.
    Mitul folcloric al caprioarei-fecioare a inspirat si pe Vasile Voiculescu in povestirea ”Caprioara din vis”

    RăspundețiȘtergere
  20. Gina, poezia asta, de cate ori o ascult sau o citesc imi provoaca plansul. Habar n-am de ce si cum, dar in context simt tot ceea ce a simtit caprioara. Eu sunt victima care sta dreapta si inocenta in fata mortii privind la copilul inlacrimat...

    RăspundețiȘtergere
  21. Maria, bine-ai venit!
    Da, ai ales două poeme extrem de frumoase, lirism tragic!
    Inocență și durere!
    Doi poeți uriași!
    Mulțumesc!

    RăspundețiȘtergere
  22. Shanti,

    Spui adevăruri fundamentale în surâs de metaforă!
    Minunat.Și trist, și tragic...

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.