LA MULTI ANI!
Este ziua VARSATORULUI meu!
Cat de repede fuge timpul...
sâmbătă, 7 februarie 2009
vineri, 6 februarie 2009
joi, 5 februarie 2009
esente
"Cand un copac e smuls din radacina,
desprins de sevele ce-l inaltara,
ori se usuca, ori, in timp de vara,
se- aprinde cand e arsita haina".
Michelangelo
desprins de sevele ce-l inaltara,
ori se usuca, ori, in timp de vara,
se- aprinde cand e arsita haina".
Michelangelo
miercuri, 4 februarie 2009
de ieri si de astazi
Intr-o vacanta de vara, calda peste masura, am plecat din Busteni, unde aveam un bilet de odihna pentru 3 saptamani, la Brasov.
Gazde ne-au fost un recunoscut profesor de matematica, ruda mai indepartata, si sotia dumnealui, o mare Doamna , cu accent nemtesc; pe atunci se folosea apelativul tovarasa. Ne-au insotit , pret de cateva ore, prin oras.
Apoi, Doamna si cu mine ne-am retras, departe de agitatia orasului , care in acel inceput de august parea un adevarat furnicar, ca si cum turistii straini si romani s-ar fi inteles dinainte sa se adune .
Nu mai stiu numele stradutei, nici nu cred ca as mai recunoaste locurile, n-am avut niciodataun prea bun spirit de orientare. Am ajuns intr-un loc cochet, elegant, linistit , numai pentru femei. Era ora la care , cele mai multe, daca nu plecasera in vacanta, se intorceau de la munca.
Acolo , am baut cea mai placuta cescuta de cafea si am mancat cele mai delicioase feliute de chec, pe un fond muzical asortat cu mare grija. Nu-mi venea sa cred ca ma aflu intr-un spatiu romanesc- totul parea decupat dintr-o revista straina, chelneritele, aparitii simple, atente, fara cutele de pe fata , cu care eram obisnuita in orasul meu, cu zambete absolut naturale, nu de circumstanta, completau atmosfera calma si destinsa a acelui colt de lume.
Am mers apoi la magazinul de muzica, de unde mi-am cumparat "Balada pentru Adeline". Cobora seara. O blandete nevazuta se lasa din munti, invaluind discret totul . Abia intr-un tarziu, ne-am putut rupe de farmecul orasului si al oamenilor.
De cate ori am ascultat apoi discul, am reconstruit in minte imaginea acelei zile speciale , prin frumusetea locurilor de care imi amintea, dar si de lumea, cumva altfel, fata de cea pe care o stiam, chiar de la Busteni, statiune foarte solicitata in acei ani.
Aseara, ascultand atatea informatii si vazand la televizor o multime de imagini cu ultimele intamplari din orasul pe care il pastrez in minte, am incercat un sentiment de tristete.
Nu vreau sa fiu patetica, dar nu pot sa nu ma intreb, cu multa durere: ce vor oamenii , unii de la ceilalti? cui foloseste atata ura?
Gazde ne-au fost un recunoscut profesor de matematica, ruda mai indepartata, si sotia dumnealui, o mare Doamna , cu accent nemtesc; pe atunci se folosea apelativul tovarasa. Ne-au insotit , pret de cateva ore, prin oras.
Apoi, Doamna si cu mine ne-am retras, departe de agitatia orasului , care in acel inceput de august parea un adevarat furnicar, ca si cum turistii straini si romani s-ar fi inteles dinainte sa se adune .
Nu mai stiu numele stradutei, nici nu cred ca as mai recunoaste locurile, n-am avut niciodataun prea bun spirit de orientare. Am ajuns intr-un loc cochet, elegant, linistit , numai pentru femei. Era ora la care , cele mai multe, daca nu plecasera in vacanta, se intorceau de la munca.
Acolo , am baut cea mai placuta cescuta de cafea si am mancat cele mai delicioase feliute de chec, pe un fond muzical asortat cu mare grija. Nu-mi venea sa cred ca ma aflu intr-un spatiu romanesc- totul parea decupat dintr-o revista straina, chelneritele, aparitii simple, atente, fara cutele de pe fata , cu care eram obisnuita in orasul meu, cu zambete absolut naturale, nu de circumstanta, completau atmosfera calma si destinsa a acelui colt de lume.
Am mers apoi la magazinul de muzica, de unde mi-am cumparat "Balada pentru Adeline". Cobora seara. O blandete nevazuta se lasa din munti, invaluind discret totul . Abia intr-un tarziu, ne-am putut rupe de farmecul orasului si al oamenilor.
De cate ori am ascultat apoi discul, am reconstruit in minte imaginea acelei zile speciale , prin frumusetea locurilor de care imi amintea, dar si de lumea, cumva altfel, fata de cea pe care o stiam, chiar de la Busteni, statiune foarte solicitata in acei ani.
Aseara, ascultand atatea informatii si vazand la televizor o multime de imagini cu ultimele intamplari din orasul pe care il pastrez in minte, am incercat un sentiment de tristete.
Nu vreau sa fiu patetica, dar nu pot sa nu ma intreb, cu multa durere: ce vor oamenii , unii de la ceilalti? cui foloseste atata ura?
duminică, 1 februarie 2009
cam asa
Retrospectiva saptamanii care tocmai a incheiat prima luna din an este cetoasa.
Cenusie.
Criza are tentacule lungi, inconvoiate. Ca niste carlige. Un criminal si-a schimbat lentilele. De contact. Operatia, inceputa in urma cu mai bine de un an, nu este vindecata. Cocaina este pentru bogati. Se cauta pustoaice . Pardon. Pusti. In portbagajele masinilor. Dar si pe bancheta din spate. Guvernul face bugetul . Cu pixul. Copiii fac oameni mici. De zapada. Leul naparleste. Niste domni il frictioneaza cu infuzie de coada-soricelului.Magda si-a schimbat oja. Si incuietoarea. Televiziunile fac grafice. Si ard gazul. De la rusi. Acolo se duce si Elena. Gheorghe. Are croitoreasa meseriasa. Elevii sunt in vacanta. Ministerul Doamnei le-a luat temele. Le-a dat de lucru sefilor de cabinete.
Asa vad eu. Dupa ce mi-am gasit ochelarii. Au lentile progresive.
Cenusie.
Criza are tentacule lungi, inconvoiate. Ca niste carlige. Un criminal si-a schimbat lentilele. De contact. Operatia, inceputa in urma cu mai bine de un an, nu este vindecata. Cocaina este pentru bogati. Se cauta pustoaice . Pardon. Pusti. In portbagajele masinilor. Dar si pe bancheta din spate. Guvernul face bugetul . Cu pixul. Copiii fac oameni mici. De zapada. Leul naparleste. Niste domni il frictioneaza cu infuzie de coada-soricelului.Magda si-a schimbat oja. Si incuietoarea. Televiziunile fac grafice. Si ard gazul. De la rusi. Acolo se duce si Elena. Gheorghe. Are croitoreasa meseriasa. Elevii sunt in vacanta. Ministerul Doamnei le-a luat temele. Le-a dat de lucru sefilor de cabinete.
Asa vad eu. Dupa ce mi-am gasit ochelarii. Au lentile progresive.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)