de ieri si de astazi

Intr-o vacanta de vara, calda peste masura, am plecat din Busteni, unde aveam un bilet de odihna pentru 3 saptamani, la Brasov.
Gazde ne-au fost un recunoscut profesor de matematica, ruda mai indepartata, si sotia dumnealui, o mare Doamna , cu accent nemtesc; pe atunci se folosea apelativul tovarasa. Ne-au insotit , pret de cateva ore, prin oras.

Apoi, Doamna si cu mine ne-am retras, departe de agitatia orasului , care in acel inceput de august parea un adevarat furnicar, ca si cum turistii straini si romani s-ar fi inteles dinainte sa se adune .
Nu mai stiu numele stradutei, nici nu cred ca as mai recunoaste locurile, n-am avut niciodataun prea bun spirit de orientare. Am ajuns intr-un loc cochet, elegant, linistit , numai pentru femei. Era ora la care , cele mai multe, daca nu plecasera in vacanta, se intorceau de la munca.
Acolo , am baut cea mai placuta cescuta de cafea si am mancat cele mai delicioase feliute de chec, pe un fond muzical asortat cu mare grija. Nu-mi venea sa cred ca ma aflu intr-un spatiu romanesc- totul parea decupat dintr-o revista straina, chelneritele, aparitii simple, atente, fara cutele de pe fata , cu care eram obisnuita in orasul meu, cu zambete absolut naturale, nu de circumstanta, completau atmosfera calma si destinsa a acelui colt de lume.
Am mers apoi la magazinul de muzica, de unde mi-am cumparat "Balada pentru Adeline". Cobora seara. O blandete nevazuta se lasa din munti, invaluind discret totul . Abia intr-un tarziu, ne-am putut rupe de farmecul orasului si al oamenilor.
De cate ori am ascultat apoi discul, am reconstruit in minte imaginea acelei zile speciale , prin frumusetea locurilor de care imi amintea, dar si de lumea, cumva altfel, fata de cea pe care o stiam, chiar de la Busteni, statiune foarte solicitata in acei ani.

Aseara, ascultand atatea informatii si vazand la televizor o multime de imagini cu ultimele intamplari din orasul pe care il pastrez in minte, am incercat un sentiment de tristete.
Nu vreau sa fiu patetica, dar nu pot sa nu ma intreb, cu multa durere: ce vor oamenii , unii de la ceilalti? cui foloseste atata ura?