Ce nume! o mie de clopoței sau de flori, într-o sălbatică simfonie!
„Ea va trăi mereu,
Pe prundișurile
Insulelor trandafirii,
Mereu nesupusă,
Mereu sălbatică,
Cu gleznele-i
Atât de alb-strălucitoare,
Încât vederea lor
Trece ca un fulger pe deasupra mării
Și luminează lumea-ntreagă...„
Nu-mi mai amintesc mare lucru, ceva, ceva a mai rămas undeva, într-un colțișor de suflet, o poveste de iubire, un pod suspendat între năvalnica, pustiitoarea dragoste și statornicia prieteniei. Ceva care trimite la eterna întrebare despre viață:permite ea, iubirea, tulburătoare și amară, cel mai adesea, să facă loc și pentru prietenie?
O mie și una de nopți, la Brăila!
Am deschis cartea la întâmplare:
„cum poate fi realizată pacea între bărbat și femeie? Cum să înfăptuim fericirea deplină?„ ( pagina 419)
Trebuie să aflu, doar recitind cartea.
http://incertitudini2008.
Gina, multumesc pentru acest post si stare de spirit pe care ne -o inspiri. Am cautat "Neratula" pe internet si am gasit-o in format pdf. Multumesc de influenta...:o).
RăspundețiȘtergereUnică poveste de dragoste-sălbatică, imposibilă, tragică ”Pe fruntea mea, a Neranțulei și a lui Epaminonda sta scris să ne înțelegem prin violență și să ne distrugem unul pe altul prin dragoste”.
RăspundețiȘtergereGânduri bune și mulțumiri, Irina!