clipa

 povești adevărate pentru prieteni

Merg rar  cu autobuzul, de fapt, de câteva ori pe lună.Îmi place mersul pe  jos.

Era trecut de miezul zilei, fulguia  răcoros,  aveam de rezolvat ceva important, așa  că  m-am urcat în autobuz. 

   Lume  nu prea multă...l-am zărit.  Nu-l mai văzusem de niște ani buni.

Întîi am crezut că mi se pare.

  Am fost la nunta lor, el, inginer, ardelean, frumos. Ea,cam urâțică, fiica unui director de școală. Nuntă mare! La  Cornul  vânătorului.

 Omul  la care mă uitam acum  stupefiată  vorbea singur într-un autobuz  aproape plin, gesticula, mâinile i se mișcau neascultătoare.

   Pe obraz, lacrimi se scurgeau, cumva, fără voia  mea...

Poți răspunde la întrebarea. ce este  viața?