Dacă vrei să să cunoști, cu adevărat, un oraș, studiază atent privirea femeii, spunea cândva, cineva.
Dacă vrei să cunoști cu adevărat poezia tăinuită a unui loc, nu te lăsa copleșit de prima impresie.//
Două au fost motivele, pentru care, într-o seară fierbinte de iulie, am ajuns în Brăila-invitația prietenei mele virtuale, Cati Lupașcu, creatorea orașului de cuvinte și rugămintea unei nepoate, proaspăta studentă, împreună cu care am împărțit emoțiile bacalaureatului, de a o însoți la festivalul de muzică populară de dragoste. Așa am suportat destul de ușor multele ore de mers , în compartimentul unui accelerat, având compania unor manierați studenți bucureșteni- nu este deloc valabilă vorba ah, tinerii de astăzi! boboci și ei, plecați să-și viziteze rudele și să se bucure de plaja însorită a Lacului Sărat.//
Un oraș, ca oricare altul, la început de mileniu III- blocuri cenușii, tatuate de ploi și de zăpezi, străzi sparte, prăfuite, buldozere și macarale, praf, lume grăbită, comunitari căutându-și covrigii în colbul zilei.
Câteva panglici, agățate la înălțime, anunțau două evenimente – concursul internațional de muzică populară de dragoste și, de acum, tradiționalul festival Hariclea Darclee.
Cam asta ar fi prima impresie pe care ți-o lasă o plimbare pe străzile Brăilei.//
Cati și-a împărțit cu mare grijă solicitantul ei program, pe care munca de redactor la Obiectivul brăilean i-o cere zilnic, de dimineață , până seara târziu, încredințându-mă deopotrivă celor două surori, niște gazde absolut extraordinare.
Ele își zic regățence, cu toate că în vorbire descoperi imediat dulceața moldovinească. Cum lesne era de înțeles, prima zi, începută pe la asfințit cu o delicioasă ciorbă, dreasă cu borș, pe care una dintre surori, bunica de Chercea, ne-a servit-o sub umbrarul de viță deasă, de sub ale cărei frunze purceluși dolofani de struguri se răsfață în voie, s-a prelungit cu mult dincolo de miezul nopții.
Povești, râsete, viața este , totuși, foarte frumoasă, doamnelor!
Dimineața și-a deschis genele devreme, în bătăile picamerelor , care lovesc nemilos străzile. Nu era chiar o noutate, doar veneam dintr-un oraș , în care tot timpul se găsește câte o stradă de spart/ înlocuit țevi/ schimbat instalație etc.
Știam din postările lui Cati fântâna, în jurul căreia se adună brăilenii, alungați de căldura din case și de pe străzi. Am coborât treptele parcului, prin fața scenei care își aștepta seara concurenții, oprindu-ne la o terasă liniștită cu vedere spre Dunăre.
Aici fluviul pare obosit, își poartă leneș cursul printre sălcii. Din când în când, câte un vas își strecoară trupul de gândac plutitor , cu burta plină.
Peste două seri, aveam să simt altfel plimbarea pe faleză- ceva venind parcă dintr-o altă lume, adieri dulci, răcoroase, în parfumuri florale, pantofi eleganți, rochii foșnitoare, costume lejere.
Dunărea ascunde povești, deasupra puzderie de stele, pași stinși pe alei, poezia depărtărilor, gânduri răzlețe..uite cum te fură gândul..//Peste tot, comercianți, pregătiți să-și atragă, în zilele de concurs cumpărătorii străini- suveniruri, vată pe băț, porumb copt, mici, frigărui, floricele, costume de baie, papuci, jucării, cosmetice, înghețată, turtă dulce, obiecte casnice, fluierașe, gogoși, clătite, bere din belșug. 
Seară brăileană sub ploaia de stropi colorați, peste căldura toropitoare a zilei. Amfiteatrul este insuficient pentru mulțimea îndrăgostiților de muzica populară. Voci tinere, costume populare dintre cele mai frumoase, vioara vrăjită a maestrului Botgros, ovaționat îndelung , spectatori în horă, fum de grătare, amestecat cu aromă de clătite, copilași împiedicându-se printre pașii grăbiți ai celor dornici de petrecere, bere la halbă, mici cu muștar, fum, tineri și mai puțin tineri petrec!..
În tăcerea ei solemnă, catedrala strălucește sub poleiul lunii!//
Dacă n-ai făcut până acum baie în Lacul Sărat, musai trebuie să-ți faci timp, într-o vară!
Lume de tot felul- bătrâni, copii, tineri, fiecare cu motivele lui- reumatism/romantism / odihnă.
Apa are finețea unei rochii de mătase, blândă, sfioasă, nici prea caldă, nici prea rece.
Vile cochete, flori, muzică, terase primitoare.
În parcul liniștit, o mănăstire de măicuțe. Chiar ai de unde să alegi! Condiții, de! asta este în funcție de cât de bine îți arată portofelul. //
Când soțul lui Cati ne-a propus o vizită în centrul vechi al orașului, nici nu știu dacă în sinea mea, am fost prea entuziasmată.Fără să vreau, gândul m-a purtat la povestioara cu femeia care , trimisă de bărbat să vândă făina la Brăila, i-a dat primului cumpărător, pe lângă toți sacii, scurteica ei de blană.
Să-l recunoască mai ușor la următoarea întâlnire. Cam asta știam despre vechiul oraș dunărean..//
Lumea Brăilei se împarte.
Lași în urmă orașul cu zgomotul, praful și lumea lui grăbită și poți rătăci în voie printre case tăcute, una mai frumoasă decât alta. Arhitectură exterioară nespus de frumoasă- stâlpi, creneluri, scări sculptate, porți monumentale, ferestre mari, cu margini dăltuite în piatră colorată.
Civilizația apusă își ascunde între aripi obosite parfumul și eleganța, case unice prin construcție și farmec își dorm liniștea dincolo de geamuri sparte, balcoane gata să cadă, arcade crenelate, înnegrite de ploi .
Asculți cu urechea sufletului mersul în trap al trăsurilor din care , cândva, doamne cochete- românce, turcoaice, bulgăroaice, grecoaice, coborau la brațul bărbaților eleganți în fața teatrului sau a multelor restaurante de lux.Nimeni nu mișcă nimic- urmași pierduți pe alte meleaguri își pierd anii prin procese interminabile de revendicări. Între timp, o lume de splendide construcții își pleacă umerii, altădată zvelți, sub povara anilor./
Raze lungi, blânde își cern sulițele printre copacii înalți ai Grădinii publice. Vestitul ceas de flori funcționează . Renovat, parcul își arată ceva din eleganța de odinioară, o anume liniște boemă, a protipendadei tinere, de acum două secole- scriitori, artiști, avocați, militari, armatori, negustori –trăindu-și farmecul clipei.
Amenajată de curând, într-un colț al grădinii, Casa Panait Istrati ne întâmpină cu o nefirească grație, contrastând cu agitația lăuntrică a uluitorului scriitor autodidact, Panait Istrati, născut în august 1884, la Brăila, dintr-o mamă spălătoreasă.
Pe biroul lui, odihnesc patru uriașe dicționare de limbă franceză, pe care a învățat-o singur și în care și-a scris majoritatea operelor. , traduse în peste treizeci de limbi. Un pat îngust, cuierul, pălăria, bocancii, bastonul, cărți- o avere pe care n-o pot egala conturile nimănui.Am văzut atâtea case memoriale! Diferite, cum este și firesc, fiecare scriitor își are lumea lui interioară, experiențe speciale..casa asta este fascinantă, oază de liniște, într-o mare agitată, un colț de lume, într-un loc ferit de cenușiul vieții.
Dacă te grăbești și ajungi pe aici, înainte de lăsarea iernii, în spatele casei vei vedea o fâșie autentică din Ciulinii Bărăganului.
Coborâm printre ierburi uscate. O cărăruie ne conduce către una dintre intrările în lumea nevăzută a Brăilei- hrubele.
Ei, da! Hrube!
Viața Brăilei de odinioară ascundea în pântece căi de refugiu spre Dunăre, legături tainice..Ce povești!!
În lumina asfințitului, Strada regală își arată splendoarea- câteva palate, filarmonica, piața Lyra, hoteluri, restaurante, biserici , o școală, Casa cu stafii, piețe vechi .
Unele supraviețuiesc, altele, obosite plâng în orbitele lor întunecate. Teatrul Maria Filotti duce mai departe faima de altădată. Orașul cu salcâmi renaște greoi din cenușa timpului.
Eeei, știi ce spun acum? Dacă vrei , cu adevărat, să retrăiești ceva din farmecul unei lumi apuse, frumoasă până la amestec de real și poveste, nu fugi la mare, neapărat, apă și plajă poți găsi oricând , atmosferă fabuloasă n-ai să întâlnești decât dacă vei străbate Brăila pe jos.
Brăila duce o viață triplă. Așa am simțit-o în doar câteva zile- orașul nou în mereu agitata luptă pentru un astăzi , străfulgerat de seri muzicale, pentru toate gusturile și pentru un mâine mai bun .
Dincolo, către Dunăre, o viață tăcută, o civilizație într-o uriașă ladă de zestre, cu parfum de epocă, splendori cu luciu tocit, de pe vremea când abia apăruse tramvaiul.
Dedesubt, frica de necunoscut, hrubele.Am refuzat să citesc informații despre orașul din care abia m-am întors.
L-am povestit, așa cum l-am simțit, cu ochiul și cu sufletul.
Cati are orașul ei- orașul de cuvinte.
Eu am mai câștigat ceva-un oraș de suflet!
p.s.ai vrea să cunoști Brăila?
Nu-mi mai amintesc mare lucru, ceva, ceva a mai rămas undeva, într-un colțișor de suflet, o poveste de iubire, un pod suspendat între năvalnica, pustiitoarea dragoste și statornicia prieteniei. 
