joi, 20 martie 2025

ca niște sărbători tainice

Îți ies în cale, mângâindu-ți privirea și sufletul. Răsar unde nu te-ai aștepta, în vârf de munte, pe culmi înverzite, în margine de râu, pe câmpuri nesfârșite, sub poale de pădure.
Culori, mărimi, forme, respectând legi ale unei geometrii încă neinventate !
Pe la  noi, iarna  nu și-a pus  chiar toate cojoacele  la uscat, dar, îndrăzneți, ghioceii  și-au scos de câteva săptămâni căpșoarele cu  strălucitori clopoței, în ritm doar de ei știut.
Aseară, cineva  mi-a dăruit  o „chită „de brebenei. 
  Îi  știi?
 Ai cules vreodată?
  Nu prea departe de  satul meu,Ungur
eni, de cum da  colțul ierbii,pădurea Pintenoaica ne chema vrăjindu-ne  cu  farmecul ei vălurit.
 În  duminicile  călduțe ale primăverii  alergam cu  câteva prietene ( despre vreo două nu mai știu nimic, de câțiva ani), să culegem floricele:micșunele cu parfum amețitor, viorele fragile, brebenei ca niște flăcăi cu căciuli frumos colorate.
Cu puțin noroc,  găseam și  răzlețe  firicele de mărgăritar. Sau, bine ascuns printre  frunze uscate și ierburi, rodul- pământului.
Florile pădurii-miraj amețitor, ce fură nemurirea clipei!

Cu fiecare primăvară, deși  mă tooot îndepărtez, fizic, de copilăria cu  flori în chite, o simt pulsând  într-un fel  tainic, în suflet!

sâmbătă, 15 martie 2025

Copiii nu rămân pentru totdeauna copii


 ”Doctore, copilul meu  a împlinit de curând 14 ani; de câtăva vreme nu-l mai înțeleg: se îndepărtează de mine, se înstrăinează complet. Niciodată nu mi-a dat atâta bătaie de cap, dacă ați ști câte nopți albe petrec din cauza lui!
Ajutați-mă!
Ce trebuie să fac?„
Jean Rousselet, „ Adolescentul, acest necunoscut”



Aseară, am  văzut, pe Netflix, un mini-serial” Adolescence”.
Un film  dur, dar limpede  ca mesaj  și teme, care, în opinia mea de  profesoară ( dedicată meseriei, așa  cum  au fost și, desigur, sunt mulți educatori în țara asta), ar trebui urmărit, cu atenție, atât de către adulți- părinți și profesori- cât și de  către copii.
Rămânem buimaci în fața atâtor  întâmplări  tulburătoare care  sfârtecă țara în lung și în lat- unele  transformându-se în atitudini/ mod de  viață etc. 
Se dau sancțiuni. 
 Și ce dacă?  flagelul rămâne, s-a cuibărit în  sânul societății, crește...
Dacă analizezi  atent lucrurile, ajungi tot la Educație.
 Hrana  spirituală și intelectuală cea de toate zilele.
Nu prea mai sunt ”la curent” cu  pregătirea  pedagogică și metodică a  studenților  care  vor să devină profesori.
Mă întorc, însă,  cu toată recunoștința  către părinții și bunicii mei- educatori din lumea  harnică a satului!
 Și nu-i uit- cum i-aș putea uita- pe  toți profesorii mei, din toți anii de școală și chiar  de  după aceea!
Păstrez  cu  un fel de evlavie  neexagerată  cursuri și cărți din anii studenției, m-am întors la ele, ori de câte ori am fost  în impas  ca mamă, profesoară, bunică..
Copilul este  ca un aluat!
Forma în care este el turnat se tot modifică, societatea este  tot mai  complexă, tentaculele unei lumi, mai mult virtuală decât reală, prind  cu repeziciune prada.
Așa  că ”tactica struțului” înseamnă o pedagogie  rudimentară, dăunătoare.

joi, 13 martie 2025

în V


marți, 11 martie 2025

florile aduc speranța!

 Îți scaldă sufletul și ochii, de cum dă colțul ierbii. Cineva le risipește generos  peste tot, la margine de drum, prin lanuri, zăvoaie, păduri. 

Unele cresc și pe stânci, înving arșița, ploile și vântul.
Eternă seducție a vieții, umbreluțe pentru cele mai frumoase culori și  parfumuri!
 Vorbesc în graiul lor fără cuvinte.
  Își adună filozofia vieții întrecându-se  în arome și mii de  nuanțe. Pâlpâiri în  stropi de gânduri.
 Miracole ascunse printre petale împrumutate din brâul curcubeului!

sâmbătă, 8 martie 2025

Îmi aduc aminte

 „Anume-a fost aleasă această zi,

Ca semn de mare cinste adus femeii,

Când  crângurile prind a înverzi

Și își arată cupa ghioceii!”


Știu versurile astea din clasa a  II-a. 
Făceau parte dintr-o poezie,pentru care am  fost premiată la  un concurs interșcolar de recitări, organizat la  Casa de  cultură  din Titu -Târg! 
Nu mai știu autorul, nu-mi amintesc  nici titlul...
   Retrăiesc doar emoția, clipa, bucuria  de a fi copilul unei mame iubitoare, căreia  ii aduceam recunoștința curată !
 Pe atunci, credeam că  mereu copiii vor fi copii fără griji ,mamele  vor rămâne  totdeauna  mame tinere, bune și  frumoase.
  După niște ani, care depășesc  serios jumătate de secol, fetița sfioasă, venită din satul ei  de pe malul Argeșului,este ea însăși o ”buni” grijulie, o mamă mereu iubitoare.
  Să ne fie viața, câtă va mai fi, liniștită, cu sănătate!
  Iar  bărbații- mai  mari ai lumii- să  nu uite  că au și mame, soții și copii, pentru care  viața- a  noastră a tuturor- este un Dar de la  Dumnezeu!
Toți  avem dreptul la o viață lipsită de amenințări!
La mulți ani, Doamnelor!