”Ce sosiră asupra noastră

 

 cumplite acestea vrémi de acmu, de nu stăm de scrisori, ce de griji şi suspinuri. Şi la acestŭ fel de scrisoare gândŭ slobod şi fără valuri trebuieşte (subl. I.R.). Iară noi prăvim (adică privim, ne uităm la, n. I.R.) cumplite vrémi şi cumpănă mare pământului nostru şi noaă.”

Predoslovia la Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aaron-Vodă încoace.

Nu am fost pe fază  că în fiecare miercuri a lunii februarie se sărbătorește Ziua  Internațională a Cititului  Împreună, ZICI/World Read Aloud Day).

Eu citesc, pentru  că  asta îmi place.  

Cum, la fel de mult, îmi place  ca, din când în când,  să-mi cumpăr o carte, pe care să o citesc imediat.

 Recunosc  că s-au adunat în biblioteca  mea  și  niște  cărți  care așteaptă să le  vină rândul la lectură.

  Sunt cărți pe care nu le  mai pot citi cu viteza de odinioară.  înaintez,  revin și tot așa..  Bunăoară,  ultima carte, aceasta scrisă de Elif  Shafak.  Este  dificilă,  nu  ca stil, chiar  m-a cucerit,  este dificilă, pentru  că  tema centrală  nu prea  mi-a fost la îndemână.

   Cum ziceam,  simt o mare  bucurie când  dau pagină după pagina:eu,foșnetul plăcut al foii,lumea cu mereu  nelămuritele-i probleme. !

Grație  unui prieten, abordez  și lectura online- este mai dificil, trebuie  să  rămân pironită mai multă vreme în fața laptopului. 

Oricum, este  minunat  să citești!

   Aș zice  că  mai  am niște motive  de  bucurie, în legătură  cu cartea:copiii mei  au citit de mici, citesc și acum  mult mai mult,  copiii lor iubesc cărțile.

   Cât despre foștii mei elevi- la  vremea respectivă  citeau ( unii de plăcere,nu-i așa,  Cami? alții cam de nevoie, pentru că înainte de  vacanță primeau  lista  cu lectura obligatorie(  poți să-i zici  cum vrei), iar apoi, venea  un fel de scadență. lucrarea,  nota trecută în catalog.

  Unii mă vor mai fi fentat(  mi-au spus mai târziu),  mulți, însă,  s-au ” contaminat” cu boala asta  frumos de dus„ cititul„

 În minutele de dinaintea  concertului, intru în librăria centrală a orașului, unde  mă  văd  cu  altă fosta elevă dragă mie, Anișoara.  

 Este fericită, nu pentru că îi fac  vânzare, este fericită  că ne  revedem în lumea  cărților!

Aseară, am  găsit o carte  pe care  trebuia să o fi citit mai demult. 

 O cumpăr săptămâna  viitoare!

Cărțile  din imagine sunt cumpărare și citite în ultima  vreme, Anthony Hopkins  este  cadou primit de  Sărbători).

 Nu-i așa  că  fac  bine  vorbele   cronicarului Miron Costin?

 „Că nu ieste alta şi mai frumoasă, și mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă, decât cetitul cărţilor.”

Satantango

 

Într-una  dintre  zilele acestea, când potecile îmbracă  o haină subtilă de frunze  moi, care îndulcesc culorile, după ce am aflat  numele câștigătorului  Premiului  Nobel pentru Literatură, 2025, Laszlo  Krasznahorkai (nu  reușesc deloc  să-i rețin numele), am cumpărat  prima lui carte” Satantango”, despre  care  nu știam nimic, în afară de anul apariției, 1985.

Recunosc, nu a  fost o lectură  domoală, nu prea am avut  cum să trec  lesne  de la o pagină la alta.

  În fraze lungi, în a căror succesiune construcțiile gramaticale  ocupă  multe  rânduri, se realizează  o

alternare a planurilor. real/ fantastic/imaginar, mi(s)tic, vizual, auditiv, narațiune, poem negru, umor  la fel de întunecat,dramă, vechi, personaje (colective, mai ales. turmă, colonie, herghelie),multe simboluri și  teme,  multă mizerie  fizică și morală, promiscuitate, cârciuma, păienjeniș, moara, ușa, ferestre murdare , gata să cadă, ploaie necontenită,acordeonul, satanicul dans în doi, sărăcie, noroi, întuneric,beție, suspiciune, manipulare, dezintegrare,Mesia, drum pietruit, conacul, ca un miraj, un fel de pământ al făgăduinței, pungășie, mers orbecăit, otravă, clopote, un singur  reper geografic,Ungaria, și un strop de puritate  morală, Estike, fetița bolnavă , inocentă, care  se sinucide, înghițind  otravă  pentru șoareci.

   De la tribuna cârciumii invadate de alcool, fum și mizerie, dezbătută de către  Mesia- pungașul Irimias, înviat din morți, asistat  de  ajutorul lui, Petrina și de  mai tânărul  cooptat, „puștiul„-  pentru a  crea o vină colectivă, moartea  copilei este speculată ,  vina devenind  colectivă, chiar dacă nimeni nu pricepe  nimic. Destul de repede, evenimentul  dispare  din mentalul  turmei,  pentru  că altele  sunt interesele escrocilor.

Structural, cartea  cuprinde 12  capitole, prin care autorul construiește o bulă fizică și  ideologică, niște rămășițe ale  unei colonii ungurești dezintegrate, nu contează timpul istoric, nu contează locul ( undeva, în mijlocul câmpiei, nu  foarte departe de  un oraș),în care indivizii nu mai gândesc, refuză munca, ordinea, curățenia și îngrijirea personală, beau și  fumează, se pândesc unii pe alții, ascunși în dosul perdelelor  soioase, totul funcționează în gol și fără noimă( au mai  rămas  câțiva:  niște  cupluri  mizerabile, Schmidt,Kraner, Halics, doctorul, poate   un fel de alter-ego al scriitorului, pentru că el   deține dosare întregi  în care și-a  notat  minuțios  toate  mișcările celorlalți,   completându-le  cu observații personale ( singurul personaj care  citește și scrie, niciodată treaz, „pentru a-și păzi memoria de degradarea care distruge totul în jur„) și șiretul Futaki.

„Mesia” Irimias are  fler,  se  face auzit, fără să fie înțeles, a picat între   bieții orbecăiți tocmai  la  momentul potrivit  (  în lumea asta, situațiile  se pot asemăna, nu-i așa?). Brusc,  ascultându-l, indivizii  devin o turmă bună de manevră, care, după ce  adună în niște cărucioare ruginite  ce se mai putea  găsi prin casele  dărăpănate, pleacă la drum, în noaptea smolită de toamnă târzie, prin frig și noroi, către   conacul Almasy,  acolo unde   Irimias  îi convinsese  destul de ușor  că  vor  găsi schimbarea.

După o noapte  chinuită,  același individ și însoțitorii lui îi vor  conduce  pe  dezrădăcinații fără  perspectivă, în oraș,  împrăștiindu-i  pe la diverse adrese. Fiecare primește  o sumă modică, din ” bunul  colectiv„  ascuns în buzunarul pungașului.

Dacă vei citi cartea ( există și un film omonim) , părerea mea este  să o citești, vei constata  că, odată ce ai ajuns la ultima pagină, nu  vei afla sfârșitul poveștii.

 Pentru că el nu există.

Rămâne  ideea  unui colț de lume înecat în alcool, tutun,  mizerie, promiscuitate, pierzanie.

Romanul este un avertisment: atunci când autoritatea statului  se diluează sau se retrage, destui indivizi „ cu vocație antreprenorială”beneficiază. Deziluziile pregătesc  mesianismele; rămași fără  muncă, nepregătiți să înfrunte  realitatea, oamenii pot deveni o gloată amorfă, incapabilă  în a căuta alte căi pentru a  trăi   omenește. 

Se împotmolesc în propria lor neputință.

Între libertate și predestinare, se alege cea din urmă.