Flori de zarzar

Joi spre seara , cand am ajuns in cartierul in care locuieste verisoara mea , pe strazi puteai vedea grupuri zgomotose de suporteri ai "Stelei" si ai "Rapidului", scandand sloganuri agresive. Recunosc ca , lipsita fiind de exercitiul zilnic al bucuresteanului, obisnuit cu violenta stradala, care pare a fi considerata normalitate , am avut mari emotii .

Abia in sala de spectacole a cinematografului"Studio" m-am simtit in siguranta , in mijlocul unui public civilizat si interesat de aparitia "umbrelor miscatoare". Nu mai fusesem de ceva vreme la un film, asa ca am savurat fiecare moment al actiunii.

Am vazut o creatie moderna , despre cum se face un film, cu imagini vesele si triste dintr-un Bucuresti al inceputului artei cinematografice dambovitene ; un film despre inocenta si aspiratie , despre bani si glorie , despre inaltare si decadere, despre viata , moarte si inmormantare , despre nastere si traditie, despre istorie si interese de stat.
Multe peronaje masculine, cativa copii cu talpile batucite si murdare , putine aparitii feminine.
Ioana Bulca- o fosta celebritate- artista Aristita - mai degraba il obliga pe tanarul regizor sa-i dea un rol episodic in filmul pe care acesta il realizeaza. Ea face parte dintr-un grup de femei, ce-si binecuvanteaza , tipand de durere, fiii , inainte de a pleca pe front.
Batrana si trista, marea doamna a scenei nu poate face gesturi banale . Pe o ploaie torentiala , in fata aparatului de filmat , blocat , creeaza un moment fascinant- sublim-un razboi intre arta si uitare, crezand ca este filmata.
Isi joaca ultimul rol , acela al efemeritatii sortii umane , indiferent cat de mare i-a fost stralucirea.

Iubita, reala sau himera, admirabil interpretata de Mirela Zeta, apare tulburand iremediabil existenta tanarului regizor, Grigore Ursan-Marius Florea Vizante- fiul unui actor celebru, obosit de glorie , invins si el in lupta cu un producator milionar egoist-Ovidiu Niculescu.
Tanara sfarseste arzand ca o torta vie, purificand , prin finalul ei tragic, tensiunea acelor timpuri dramatice ale cinematografiei autohtone .
"Restul e tacere"regia:Nae Caranfil .

Vineri seara, in sala"George Constantin" a teatrului "Nottara" , am vazut piesa"Resurrection Blues", de Arthur Miller, in traducerea si regia lui Petre Bokor-"Executie in direct". O idee sensibila , care are atingere cu ceea ce s-a spus despre religiozitatea secolului nostru.

Un tanar revolutionar, un Iisus modern, intors printre oameni, schimband mai multe nume, vindecator al suferinzilor din satele unui stat latino-american , este ostaticul generalului Felix Barriaux-Ion Haiduc- urmand a fi crucificat.
Mass media, reprezentata printr-o agentie new-yorkeza , care a cumparat pentru 750 milioane de dolari exclusivitatea transmiterii in direct a executiei , poate sa tina la putere un guvern corupt, condus de un general paranoic ce-si deplange complexul pricinuit de functionarea insuficienta a "ogarului"sau , antrenat subtil de provocatoarea Emily Shapiro(Cerasela Iosipescu).
Intentia generalului, ajutat de mass media , esueaza, pentru ca Lumina nu poate fi ucisa.

Ironie subtila , umor negru, tentativa de sinucidere, regim dictatorial, reclama, marxism, confruntare de idei , decor sumar, implicarea privitorilor prin aparitia actorilor din public-toate acestea dau piesei autenticitate, indemnandu-l pe spectator sa-si intoarca gandirea si simtirea catre LUMINA DIVINA.

Mi-am incheiat mica vacanta culturala cu spectacolul"Billy Schiopul", de Martin McDonagh, in regia lui Vlad Massaci, jucat tot de actori ai teatrului Nottara, in sala "Eugen Lovinescu"( pe doi dintre ei:Alexandru Jitea-Billy si Ion Haiduc-Johnnypateenmike, ii vazusem , cu o seara inainte, in "Blues").
Daca realizatorul satirei politice si-a conceput opera cu putin inainte de disparitie, la varsta de 89 de ani, M.McDonagh-acum in varsta de 37 de ani , si-a inceput piesa cu numele"Schilodul din Inishmaan", in 1997.

9 locuitori ai unui sat aflat in afara lumii-pe o insula irlandeza-4 femei si 5 barbati- -supravietuiesc in capcana acestei comunitati , luptand cu valurile, cu vantul, cu saracia.
Fundalul-marea lovind permanent tarmul , cu vuietul ei surd , amplificat de o ilustratie muzicala deosebita-este martorul suferintelor unor fiinte, care nu au uitat ca sunt oameni.
Ei au sperante si preocupari: doua matusi au in grija un nepot infirm, pe care il iubesc cu o tandrete aspra; una dintre ele mananca tot timpul , cealalta , cand este singura , vorbeste cu pietrele.
Pescarul isi repara navodul rupt si spera in castigul unei afaceri.
Tanara Helen-admirabil joc al Gabrielei Crisu- ( aparent masculinizata) , repeta obsesiv si ostentativ" puii mei", bate, loveste , rastoarna, pentru ca se simte sufocata de saracie.
In aceasta comunitate ,in care fiecare are un handicap moral , Billy schiopul -Alexandru Jitea-este singurul personaj normal sufleteste: citeste, gandeste, priveste vacile si-si doreste sa paraseasca insula, unde este batjocorit de toti.
Chiar reuseste sa plece la Hollywood , pentru a juca intr-un film.
El vede visul cu ochii, isi demonstreaza ca poate, dar se intoarce bolnav, sa traiasca, cat i-a mai ramas , pe trista lui insula.

Ras, plans, picanterii lexicale, bataie cu oua, capete sparte, alcool , agresivitati ,vechi si modern, marea si cerul-iata pentru ce m-a impresionat aceasta piesa.
Nu mi s-a parut geniala , dar, la final , intr-o seara cenusie de primavara, cand zarzarii abia indrazneau sa-si ninga floarea , mi-am dorit sa fiu mai buna, sa privesc viata cu alti ochi- ca pe cel mai frumos dar.