Cu sau fara uniforma?

In spate poarta ghiozdanul , iar in mana dreapta duce o plasa, in care sta inghesuit sacoul bleumarin-uniforma lui de gimnaziu. Din curiozitate, il intreb de ce si-a ingramadit astfel haina si aflu ca, daca n-o are la intrarea in scoala, nu este primit la ore.
Mergem impreuna o bucata de drum si asa aflu ca in ziua precedenta a fost "razie"in scoala-profesorii de serviciu i-au trimis acasa pe toti cei care nu aveau uniforma , sa-si schimbe hainele. Prima ora de curs s-a transformat intr-un" du-te -vino", iar lectia a fost... amanata.

A purta sau nu uniforma a devenit in ultimii ani o tema in legatura cu care s-au purtat, din nefericire , fara succes , discutii aprinse.
S-a repetat cu obstinatie dupa 1989, cand uniforma a fost aruncata la cosul de gunoi, ca ea ii inregimenteaza pe copii , ii transforma intr-o masa lipsita de personalitate.

Cand in 1906, adica acum 100 de ani, Spiru Haret, unul dintre putinii ministri adevarati pe care i-a avut scoala romanesca , a introdus obligativitatea uniformei in scoala , probabil ca vor fi fost si voci care se vor fi impotrivit.
In perioada interbelica , uniforma scolara devenise mandria baietilor si a fetelor de pension . De-a lungul timpului , aceasta a ajuns a fi- nu un mod de intrebuintare - ci o emblema a tinerei generatii , o distinctie , care particulariza.

In cei unsprezece ani , cat am fost eleva , am purtat cateva tipuri de uniforma : in clasele mici-un sortulet negru de satin, cu guleras alb, de pichet sau de poplin , caruia i se asorta o funda rosie ,lucioasa. In ciclul gimnazial, uniforma era formata din doua sortulete-unul pepit( alb-negru) de bumbac, in multe cute si al doilea-negru, de satin , cu volanase pe umeri . Se incheia , petrecandu-se incrucisat , pe spate . Concuram intre noi, apretandu-ne zilnic gulerele si mansetele, tricotate dantelat de mamele noastre.
La serbari sortuletul negru era inlocuit cu unul alb , cu multe cute, bine calcate.
In vremea aceea a aparut- tot pentru evenimente scolare deosebite- serbari si concursuri- costumul format din fusta plisata bleumarin, de stofa si bluza alba cu maneca lunga sau scurta. Uniforma se completa cu sosete albe trei sferturi. Parul se purta impletit in cozi , prinse in panglici albe sau rosii.

In primii ani de liceu , uniforma fetelor era o rochie bleumarin din stofa de buna calitate( avea buzunare ascunse) , in cute duble. Fiecare ii putea adauga adauga ceva special: pentru a marca talia-o curea subtire alba sau neagra, care costa 4 lei( unele indrazneau chiar culoarea rosie) , un guler de dantela sau de matase.
Am purtat uniforma cu o nemarturisita mandrie si placere.
Baietii se imbracau in costum bleumarin, camasa alba(inlocuita apoi cu o alta de culoare bleu) si cravata.

In ultimii mei ani de liceu a aparut o alta uniforma-fara urma de frumusete sau de eleganta-un sarafan drept, dintr-o stofa care se tocea destul de repede si o bluza de bumbac, bleu. Ea a supravietuit , obligatoriu , 25 de ani.
Am inteles reactia tinerilor , in 1989, de a o arunca printre obiectele iesite din uz.

In locul ei, treptat, in scoala au aparut blugii, asortati cu camasi, tricouri, sacouri. Apoi fiecare, in functie de posibilitatile parintilor, a inceput sa se imbrace oricum, dorinta fiind de a soca.

Scolile s-au transformat in spatii in care tinerii-de la cei mari pana la cei mici- nu mai respecta niciun criteriu de armonie a culorilor, de bun-gust, de consideratie fata de institutia numita SCOALA .
A fost adus in discutie cuvantul UNIFORMA . S-au scris multe pagini in ziare si in reviste, s-au razboit tabere , s-au organizat prezentari de modele. Si-au spus opinia -elevi, parinti, profesori, ziaristi, ministri, politicieni, chiar si presedintele tarii.

S-au creat uniforme de tot felul, in toate culorile, din materiale si in croieli dintre cele mai bizare.
De voie, de nevoie, parintii le-au cumparat.
Inghesuite in plase, alaturi de pantofii de sport , de trusa de machiaj , de pachetul de tigari si de cine mai stie ce , ele permit intrarea posesorilor in scoala , fara a avea vreo sansa sa devina motiv de mandrie.
Sunt un vesnic prilej de discordie intre cei care le poarta din obligatie si adulti-educatori si familie.

Exista momente in viata tuturor, cand este necesar si obligatoriu ca anumite demersuri sa se supuna gandului luminat . Educatia presupune doi factori esentiali : cel care trebuie sa fie educat si educatorul lui .
Uniforma scolara este un mod de educatie ; ea poate deveni un simbol care sa-i reprezinte pe tineri , imbinand elemente de creatie traditionala cu spiritul lor liber, novator.