joi, 30 ianuarie 2014

Simt enorm si vaz monstruos

motto:
Un popor care nu merge inainte, sta pe loc, ba chiar da inapoi.. I.L.Caragiale(30 ianuarie 1852, Haimanale-9 iunie 1912, Berlin)
O scrisoare pierduta

Se intampla- nu de putine ori- sa auzi retorica intrebare: ce ar zice nenea Iancu..ori  sa-ti treaca pe la ureche sintagma-Caragiale, contemporanul nostru...
Asta, pentru ca, orice om, care a trecut prin scoala, ( fiecare in felul lui)a citit o schita, o piesa, o nuvela, poate chiar o  fabula sau un articol de ziar, purtand semnatura inegalabilului scriitor, ale carui texte se  reflecta in fel si fel de oglinzi, unele slefuite in limpezimi de cristal, altele tocite de stereotipii scolaresti.
In ce ma priveste, traiesc, cu fiecare lectura- reluata sau  nou-nouta- o mare  emotie, emotia  de a ma afla in fata unei vaste cronici  umane, in alb si negru,  cu tot ce o poate defini:viata sociala, demnitati publice, aranjamente de tot felul, ironie, umor, politica,  scoala, dascali, familie,  ministere,  tradare,  matrapaslacuri,  campanii electorale, amor, functii marunte sau sus-puse, protectie de fuste, nepotism, slabiciuni- toate invaluite in acel inconfundabil rasu-plans, firma Caragiale. //

 
Temelia

de Ion Luca Caragiale
                        Atâta muncă fără preget!
                        Încet-încet, de-atâţia ani,
                        De jos, din temelia stâncii,
                            cazmaua smulge bolovani,
                        Şi macaraua suie-n muche,
                            şi dalta-n feluri îi ciopleşte,
                        La rând ciocanul îi aşază,
                            frumos mistria-i rostuieşte;
                        Şi - lucru vrednic de mirare
                            din răsărit până-n apus! -
                        Un grandios castel, d-asupra,
                            spre nori se-nalţă şi tot creşte:
                        Pe cât jos se scobeşte stânca,
                            pe-atât se-mpodobeşte sus...
                        ...Mai trebuie frontonul splendid,
                            alegoria triumfală,
                        Şi-i opera desăvârşită -
                            e gat-a unui secol fală!...
                        Un ultim bloc enorm, acuma,
                            trosnind, e smuls din grop-adâncă
                        Şi ridicat din greu pe scripet...
                        Dar blocul ultim nu-i sus încă,
                        Şi, din afund, din măruntaie,
                            răcneşte stânca: "Nu mai pot"
                        "Proptele iute! Merg de râpă!
                            mă surp cu fala-vă cu tot!"
                        Morala
                        Ades, visând prea vesel,
                            ai deşteptare tristă...
                        "Să nu te rezemi, Doamne,
                            decât pe ce rezista.//
Daca ai vreme, citeste si


Reportaj parlamentar
de Ion Luca Caragiale


Ieri s-a făcut în Cameră a doua citire a declarației pentru modificarea art. 7 din Constituție. În urma îndelungatelor desbateri ce au avut loc cu ocazia întâiei citiri și în urma votului dat după închiderea acelor desbateri, toată lumea se așteaptă, cu drept cuvânt, că minoritatea are să crează, că e de demnitatea ei să nu mai ia cuvântul pentru o cauză odată pierdută, nefiind mai ales nici o probabilitate că dispozițiile majorității s-ar fi fost schimbat întru ceva. Desbaterile, ce au avut loc la prima citire, sunt încă vii în memoria tutulor; materia discuțiunii a fost, precum știm, sleită de oratorii cari au luat cuvântul și pentru și contra opiniei majorității, așa că orice s-ar fi zis la a doua citire, n-ar fi fost decât numai repețirea ziselor dela cea d-întâi, desbaterile de acum nu ar fi fost decât un fel de a doua ediție, revăzută numai în privința stilului poate, a desbaterilor trecute, fiind rezultatul votării asigurat firește pentru opinia majorității. Cu toate acestea, minoritatea din Cameră a stăruit a se deschide din nou desbaterea asupra declarației constituționale de revizuire. Erau înscriși pentru a lua cuvântul mai mulți dd. deputați, în număr cam de peste douăzeci, prin urmare desbaterea d-a capul asupra declarației promitea a fi, deși absolut lipsită de interes, însă foarte curioasă, mai cu seamă că lista oratorilor înscriși era în cea mai mare parte acoperită de numele onorabililor dd. Furculescu, Misail, Cernătescu, Isvoranu, Burileanu, Mărgăritescu e tutti quanti. Cel d-întâi care a luat cuvântul a fost d. Misail. D-sa avea intenția să facă o disertație academică în regulă, să dovedească, precum expusese în exordul cuvântării d-sale, că România a fost înainte mergătoarea civilizației omenirii; astfel d-sa a început cu descălicătoarea și așezarea românilor în țările acestea, a vorbit despre românism în veacul al 12, în al 13, în al 14... La fiecare veac sala Camerii golindu-se treptat, d. Misail a intrat în al 14-lea numai cu biuroul Adunării și cu câțiva motiviști intransigenți și cu puțini din majoritate, cari își povesteau încet istorii hazlii, își împărtășeau impresiile luate dela Alcazarul-Ionescu, și alte lucruri foarte străine de plimbarea prin veacuri a oratorului; așa că și biuroul și cei de pe bănci pot să[-și] aducă aminte a fi străbătut cu d. Misail veacurile ca prin vis. De unde a început oratorul știau toți, unde s-a oprit nimini nu știe.
În vremea cât a ținut importanta disertație a d-lui Misail, majoritatea, retrasă în bufet și în salele de fumat, a luat hotărârea ca, îndată după întoarcerea oratorului din preumblarea d-sale ŕ travers les sičcles passés, să ceară închiderea discuției. Așa s-a și făcut, și, punându-se la vot această propunere, s-a admis închiderea discuției, rezultatul votului fiind aproape același ca și l.//


4 comentarii:

  1. Din nefericire, Caragiale e atat de actual! In plus, pare ca tara asta nu-si mai gaseste busola. Oricum, personal, il consider pe Nea Iancu genial!

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, Gabi!
    GENIAL!! asa este!
    Cand citesc ceva care ma trimite cu gandul la el, imi vin in mintte vorbele lui G. Ibraileanu-~Caragiale este cel mai mare creator de viata din intreaga noastra literatura.

    RăspundețiȘtergere
  3. O prietena spune:
    ~este, intr-adevar, atat de trist la noi, ca spiritul lui Caragiale ar mai fi emigrat o data la Berlin~

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu altceva nu inteleg- cum si de ce or fi decis bancherii sa-i puna fotografia pe hartia de 100 de roni..

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.