sâmbătă, 25 februarie 2017

și noi, țăranii, am ajuns să măturăm străzile din București...

„Bă, dacă nu vă luăm gunoiul câteva zile, muriţi“, spune nea Mărin printre dinţi. Numai noi îl auzim.

            Cu Ion Costache am lucrat într-o duminică. El nu aşteaptă respect de la bucureşteni. Nu mai există aşa ceva. Doar bătrânii mai ştiu ce înseamnă un gunoier. Îmi și arată. Pe o stradă din Berceni ne aşteaptă la poartă, exact cum a spus Ion dinainte, o bătrână cu două pungi de gunoi în mână. Îi dă şoferului o hârtie de-un leu şi trei ţigări. Aşa face de ani de zile, duminica şi miercurea, când trece gunoiera pe-acolo
             Ion Costache este un ţăran din satul Corbii Mari, din Dâmboviţa. Tatăl său a fost tot gunoier, s-a pensionat de la REBU. Nişte unchi şi nişte veri de-ai lui sunt tot gunoieri. Şi nevastă-sa la fel. Vreo 50 de săteni din Corbii Mari sunt gunoieri în Bucureşti, numai la REBU, fac naveta 60 de kilometri cu un autobuz de la firmă, nu-i costă nimic. „Ia interesează-te de unde e femeia care mătură scările la tine în bloc, îmi spune Ion. Bag mâna-n foc că e tot de la mine din sat. Degeaba avem pământ, dacă nu avem cu ce îl lucra. N-avem bani. Guvernanții ăștia de după revoluție şi-au bătut joc de agricultură.”

Articolul numără, deja, cei șapte ani de acasă. 
Eu l-am descoperit  acum, la cafea. L-am citit până la capăt, înghițind  cu noduri  din licoarea dulce/ amară.
Undeva, în minte, se derula tabloul mișcător al   unei lumi pe care cei mai mulți o sfidează. 
Ea, lumea  aceea, există.
 Și noi  trăim, pentru că ea  există.

4 comentarii:

  1. Multe adevăruri foarte dure ies la iveală, dacă „scormonești” conținutul acestui „experiment„, pe care un jurnalist curajos l-a întreprins. Nu mă voi feri să spun că pe mine m-a afectat puternic faptul să se amintește numele comunei din care astăzi face parte și satul în care m-am născut și m-am format. Tare dragi îmi sunt acele locuri, așa cum le știam... Corbii Mari era , pe atunci, una dintre localitățile, al cărei nume inspira mare respect: sat cu oameni gospodari, țărani din tată în fiu , cu meșteșugari pricepuți, știuți în multe dintre satele învecinate. Nu întâmplător, ziua de vineri era și atunci, ca și astăzi, zi de târg. Transpare din articolul de mai sus o schimbare aspră- fiii țăranilor de altădată sunt gunoierii capitalei. Oameni plecați de acasă, în toiul nopții, până când , din nou, coboară noaptea, ca să primească, în schimbul unei munci pe care unii o vor fi desconsiderând-o, banii pentru pâine, medicamente și rate pe la bănci. Nu pot să nu mă întreb cum s-ar mai putea așeza lucrurile în matca lor bună...

    RăspundețiȘtergere
  2. http://incertitudini2008.blogspot.ro/2015/02/corbii-ciungi.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Eugenia Ariton Realitatea zilelor noastre ..Privesti omul superficial ,il judeci dupa haina ,nu stii ce ascunde in suflet si in inima ..Corbii Mari era comuna renumita de oameni gospodari ,toti cu salarii mari si case frumoase ..Prin anii saizeci cand s-a infiintat sediul schelei de petrol toti au lucrat acolo ..Ariton a lucrat ani de zile la Corbii Mari pana cand sediul s-a mutat la Titu ..Viata dupa 89 a luat un traseu de neimaginat si uite unde ne-a adus ..Pubela de gunoi este in fata blocului meu ..Viata te ridica si te coboara ,ieri ai avut ,azi esti paduche ..Comportamentul ,educatia,gandirea trebuie schimbate ..Nu mergem spre progres cum era lozinca in trecut ,acum dam inapoi ca racul ..Sunt multe de adaugat .Multumesc, Gina!!

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.