OCTAV „Timpul zboară atât de repede,

 trebuie să prețuim fiecare moment„...

Recuperarea   unui paradis crezut pierdut.

În amiaza asta ploioasă, eu, o prietenă și alte câteva persoane ne-am încumetat să mergem la cinematograf.
Un film cu Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar, Ioan Andrei Ionescu, Maria Obretin, Ștefan Velniciuc, Mihai Dinvale, Roxana Guttman, Silviu Biriș, Dana Rogoz, Alexandru Mandu, Alex Bogdan, Eric Aradits, Alessia Tofan,regia:Serge Ioan Celebidachi, coloana sonoră: Vladimir Cosma .

O sală de tribunal,în sfârșit, o sentință favorabilă, după lungi și costisitoare procese, peronul, trenul, întoarcerea ”acasă„.
Ce bine seamănă Marcel Iureș cu Sergiu

 
Celibidache, în limpezimea privirii lui adunându-se discret când lacrimi uscate, când rostogoliri de candoare copilărească.
Ca-ntr-o oglindă tremurătoare, un suflet de copil, ascuns într-un trup peste care au trecut 84 de ani ,își retrăiește întreaga-i viață, din clipa în care trece pragul casei părintești, până când forsiția luminează toate ungherele grădinii, ce înconjoară bătrânul conac cu pleoape lăsate.
Un joc între două vârste, fiecare cu inocența ei inconfundabilă,un film-poem, în care metaforele se adună în fără de număr simboluri:mersul sprijinit în baston, doar la venire, pălăria elegantă, geamantanul, ferestre și uși, lumini și umbre, sunete și chipuri, scara, pianul , șevaletul suferindei mame, frivola slujnică, mereu în preajma tatălui, afaceri, timiditatea celui mai mare dintre cei patru copii, muguri de iubire pentru Ana, fetița cu panglici în cozi și întrebări nedeslușite, Spiridon,prietenul de joacă și de gânduri, ierburi, vremea  pantalonilor  scurți  și a șosetelor trei sferturi, copaci și gâze vioaie,atâta duioșie în tot și în toate,  lacul și rațele lui sălbatice, un trifoi cu patru foi, mingea, trenulețul- ce joc misterios, leagănul, frontul, plecarea...și, din nou, acasă: Octav, Ana, Spiridon,eternul trecut-prezent într-o altă lumină.
Ecoul tăcerii care vorbește.
Toate încap într-un suflet!
Un suflet în care nu este loc pentru bătrânețe!
Muzica, decorul muscelean, rotirea anotimpurilor, eternele teme despre viață, prietenie, iubire, destin, într-un vis cu ochii deschiși, între cer și pământ.
Dacă vrei să vezi filmul- eu spun să nu-l pierzi- nu te aștepta la nu știu ce intrigi, conflicte, suspansuri.
Este un film frumos ca o călătorie rotundă în neobositul tren al vieții, „ o bucată muzicală”, așa cum este viața, cu multe întrebări și prea puține răspunsuri, un film -confesiune,despre acea nevăzută parte din noi, care nu îmbătrânește niciodată.