OCTAV „Timpul zboară atât de repede,

 trebuie să prețuim fiecare moment„...

Recuperarea   unui paradis crezut pierdut.

În amiaza asta ploioasă, eu, o prietenă și alte câteva persoane ne-am încumetat să mergem la cinematograf.
Un film cu Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar, Ioan Andrei Ionescu, Maria Obretin, Ștefan Velniciuc, Mihai Dinvale, Roxana Guttman, Silviu Biriș, Dana Rogoz, Alexandru Mandu, Alex Bogdan, Eric Aradits, Alessia Tofan,regia:Serge Ioan Celebidachi, coloana sonoră: Vladimir Cosma .

O sală de tribunal,în sfârșit, o sentință favorabilă, după lungi și costisitoare procese, peronul, trenul, întoarcerea ”acasă„.
Ce bine seamănă Marcel Iureș cu Sergiu

 
Celibidache, în limpezimea privirii lui adunându-se discret când lacrimi uscate, când rostogoliri de candoare copilărească.
Ca-ntr-o oglindă tremurătoare, un suflet de copil, ascuns într-un trup peste care au trecut 84 de ani ,își retrăiește întreaga-i viață, din clipa în care trece pragul casei părintești, până când forsiția luminează toate ungherele grădinii, ce înconjoară bătrânul conac cu pleoape lăsate.
Un joc între două vârste, fiecare cu inocența ei inconfundabilă,un film-poem, în care metaforele se adună în fără de număr simboluri:mersul sprijinit în baston, doar la venire, pălăria elegantă, geamantanul, ferestre și uși, lumini și umbre, sunete și chipuri, scara, pianul , șevaletul suferindei mame, frivola slujnică, mereu în preajma tatălui, afaceri, timiditatea celui mai mare dintre cei patru copii, muguri de iubire pentru Ana, fetița cu panglici în cozi și întrebări nedeslușite, Spiridon,prietenul de joacă și de gânduri, ierburi, vremea  pantalonilor  scurți  și a șosetelor trei sferturi, copaci și gâze vioaie,atâta duioșie în tot și în toate,  lacul și rațele lui sălbatice, un trifoi cu patru foi, mingea, trenulețul- ce joc misterios, leagănul, frontul, plecarea...și, din nou, acasă: Octav, Ana, Spiridon,eternul trecut-prezent într-o altă lumină.
Ecoul tăcerii care vorbește.
Toate încap într-un suflet!
Un suflet în care nu este loc pentru bătrânețe!
Muzica, decorul muscelean, rotirea anotimpurilor, eternele teme despre viață, prietenie, iubire, destin, într-un vis cu ochii deschiși, între cer și pământ.
Dacă vrei să vezi filmul- eu spun să nu-l pierzi- nu te aștepta la nu știu ce intrigi, conflicte, suspansuri.
Este un film frumos ca o călătorie rotundă în neobositul tren al vieții, „ o bucată muzicală”, așa cum este viața, cu multe întrebări și prea puține răspunsuri, un film -confesiune,despre acea nevăzută parte din noi, care nu îmbătrânește niciodată.

~in moneda neconvertibila..~

1. motto: Invata sa-ti scrii durerile pe nisip si bucuriile  pe stanca! Sfantul Augustin
   

   Ieri,
   printre povesti, in oraselul adolescentei noastre, nostalgicul Titu, pentru vreo patruzeci de minute, la doi pasi de gara-eu, cu ochii pe ceas, sa nu fuga trenul- cu : Doina, Tanta, Mariana ( gaza);
   si pasarela, un brat suspendat intre ieri si maine..
   Lor nu le ~spune~ mai nimic aceasta punte ruginita: in fiecare seara, liceene fiind, dupa ce terminam orele, ele se duceau acasa.. eu, in drum catre internat, priveam de sus  castanii cu poezia lor nescrisa si exercitiul niciodata rezolvat al unei lumi grabite .

alb răbdător

La capătul unei călătorii cu trenul- nu contează  durata,  de ce ar conta lungimea drumului parcurs- senzația este aceeași- lași, fără voie, în zăngănitul roților, bucăți dintr-un    amestec confuz de  vise agitate și de moleșeală călduță, un agitat du-te-vino, în timp , în spațiu, în interior, în afară.
 Beție de stări lipite, suprapuse,  haotice.
Popas neînregistrat nicăieri  între trup și suflet.  //
Am furat  ceva din mlădierea trestiei, ne aplecăm sub povara  apăsării, dar nu ne rupem.
Nu deocamdată.
Cu vremea, acceptăm faptul că există lucruri pe care nu le ( mai) poți schimba, oricât de mult ți-ai dori.
Așa că ar fi ( mai) bine sa nu fie spuse niciodată cu voce tare. Dacă se poate.

Aștepți  momentul   când  ceva sau cineva  să-ți redea  zâmbetul pierdut.
Ce rămâne de făcut?
Să crezi că există ( și )minuni. 
Când trecutul s-ar putea contopi cu prezentul. 
Sau  chiar  cu viitorul.
Să ajungi  în miezul lucrurilor, după ce ai descifrat motivul  a tot și a toate.

În raport cu tine, cu alții, cu împlinirea.
Știu că te presează timpul; rupe din el o fărâmă și ascultă melodia asta.
 Mesajul!
Te rog!