o bancă, un drum

        Nu-mi amintesc să fi stat în banca întâi , vreodată, în anii mei de școală. Nici la examene.

Am preferat banca a doua.Nu știu de ce, dacă mă întrebi 
O fi ceva care vine din convingere, din suflet, habar nu am.
Chestia asta mi-a trecut prin minte astăzi, după ce Lidia, prietena și colega noastră, a mea și a lui Lili, mi-a trimis o fotografie, cu mențiunea că drumul șerpuit, brodat cu zorele și crăițe din frumosul lor sat de munte, urcă spre casa prietenei noastre dragi.
Mi-am amintit locurile!
Într-un însorit început de octombrie, când am ajuns la Cetățeni, pe pajiști, înfloreau, pentru a doua oară, cocărăii.
Ca-ntr-o copilărească primăvară.

În amfiteatrul facultății, ele s-au instalat, din prima zi de studenție, în banca întâi de lângă ușă. Noi, Marilena, Petrică și eu, în spatele lor. Până în ultima zi de curs..
Lili își aduna zâmbetul în candoarea castanie a ochilor ei de munteancă. Deseori, își rotunjea părul lung și mătăsos într-un coc rebel. Atât de firesc!
Avea multe bluze tricotate de mama ei.
Cu una dintre ele, bleu, m-am îmbrăcat și eu la o întâlnire.

Lili nu mai este de niște ani....
Plouă.
Cu duioase aduceri-aminte.