În Franța,

   totul sfârșește  prin cântec”.

Beaumarchais

Nici clipele  nu sunt la fel, poate  că de asta, bine a zis cine a zis:  Trăiește-ți clipa”!

Cum ar putea să semene, între ei, anii?

Pentru mine, 2018 este unul special: am simțit asta, nu neapărat, în ziua în care am conștientizat că, în acte, de a doua zi , ar trebui să fiu  altă

ființă. 

Am trăit bucuria împlinirii, când  am primit în dar o excursie în Franța:  Paris, Normandia, Bretania, Valea  Loarei, Paris. 

„Orașul  luminilor”  părea  să-și fi

revenit  cu greu după sărbătorirea „albaștrilor„:  prea murdare străzile, doar  Sena  își plimba  încoace și încolo vaporașele!

Și, la  locul lor, buchiniștii cu tainica poezie  de mânuitori a mii de cărți!

 Ne-am început excursia  cu o vizită la  Versailles, după  ce, suportând  cu  greu canicula,  ne-am cumpărat  bilete  așteptând  la o coadă imensă.  A meritat efortul!

Dis -de -dimineață, un autocar  românesc  ne-a  fost tovarăș de  drum  o săptămână.  

Pe urmele wikingilor, am văzut  Normandia, cu țărmurile  ei albite de spume, atât de dragi pictorilor  impresioniști, ne-am oprit la  Rouen, unde rugul Ioanei d'Arc arde  peste timp,  mi-am odihnit ochii  pe 

frumusețea unei catedrale ce   o depășește  pe  aceea a  surorii ei, Notre-Dame  de  Paris,  am ajuns în viu coloratul, Honfleur, recunoscător   trecerii lui  Baudelaire. Aproape  de  plajă se

arăta  ochiului „Casa locotenentului,  veneau și plecau  vapoare, chemată din toate colțurile lumii, lumea  se plimba pe țărm, pe străduțele  curate,  parcă geometric pietruite. 

 Am ajuns  mai apoi, la  Bayeux cu  nemuritoarea-i  tapiserie, inspirată  de  victoria  ducelui  Guillome, în bătălia  de  la  Hastinngs,  vie  și evocatoare, după  un mileniu.

Într-o dimineață   răcoroasă,  pe  plaja  de la  Omaha, mi-am adâncit piciorul în  nisipul  păstrător  al  ecoului  Zilei Z: 06.06.

Amiaza   am petrecut-o  la  Mont Saint Michel. 

„Muntele  Saint-Michel este pentru  Franța, ceea ce  Marea Piramidă este pentru Egipt” ( Victor  Hugo)

Trebuie  să  bați  cu piciorul  distanța   de la  autobuzul special   până la  baza stâncii, să urci,  să contempli Arhanghelul contopit  cu albastrul  cerului, să  auzi  vântul Atlanticului, să mângâi cu  privirea spuma  mării ,ce scaldă  nisipurile  mișcătoare  pe care   cârduri de oi se încumetă  să pască.

Aflată  pe  vârful unui deal de granit, înalt de 75 de m, mănăstirea a  fost începută în  secolul al  Xi-lea.

Loc sacru, meditație,  fior,  asprime și sălbăticie.  

 Sfântul Mihail  veghează depărtările, oamenii, zilele și

nopțile!!

Saint  Malo!  

Portul, oceanul,  zidurile   înalte  ca o cetate, orașul corsarilor, atât  de  frumos!

Mi-am împărțit  timpul  cât  să pot gusta  farmecul  albastru  al

nesfârșitului ocean, în care  doar picioarele  și-au primit  baia,  am bătut, mai apoi, multe străduțe  decupate parcă dintr-o carte  cu poze, lume multă, frumoasă, piețe 

și  magazine,  vânzători    cu  fețe zâmbitoare, vapoare  și coșuri,  laolaltă eleganță și  simplitate.

  De-am fi prins schimbarea  peisajului, când  aici se produce  unul dintre cele mai mari valuri din

lume,  12 m.Golful se umple, apoi apa se retrage treptat...  minuni!

Fericirea are greutatea  bobului de minte care coboară în inimă și se adună în gând!Să nu uit: am gustat( cu poftă)  din deliciile-i culinare, langustele, cu accent pe penultima silabă, așa le-am alintat, după ce o  ospătăriță  simpatică mi-a explicat 

cum să desfac provocatorul preparat din farfurie, pe care, zău, l-am savurat, pe îndelete, cu mare plăcere, ascultând valurile  mării și  muzica unui mexican, deloc obositor. 

Când merg într-o excursie, indiferent  care sunt condițiile, ( francezii au fost foarte  corecți în privința  hotelurilor și a micului dejun;  discutabilă a  fost  prestația agenției  românești care a organizat excursia-banul  contează-dar   văzând locuri atât de frumoase, nu a meritat  să-mi întunec vacanța)de pe la  jumătate, eu aștept  punctul culminant!

Ceva din el trăisem  în catedrala  de la  Rouen  ( am un filmuleț), continuase  o altă părticică  la  Saint Malo, când  în scoicile  adunate  în  palmă am cules  un strop din  tumultul  oceanului. 

În cea de-a  cincea  zi,  deja  am ajuns în  valea Loarei. Prin 2004,  trecusem pragul câtorva castele. Revederea  a fost extraordinară!

Istorie  conservată între ziduri și acoperișuri  bine refăcute,

trădări, uneltiri, căderi și victorii, impresionante colecții de tablouri, lacuri,  proaspete grădini, cu flori în toate  culorile firii, vânătoare,  baluri, petreceri, muzică.

Touraine,  grădina  Franței,  știută într-un anume  fel   din descrierea lui Hono ré   de  Balzac, în „Crinul

din vale”„Fiecare pas pe acest pământ încântător  permite o redescoperire a unei picturi a cărei  ramă este o apă sau un bazin liniștit, în adâncurile căruia sunt reflectate un castel și turnurile acestuia,  parcuri și fântâni”.

La  Amboise, după ce am  vizitat castelul regelui Francois  I, care  a atins culmile gloriei,când  monarhul  l-a avut  musafir,  pe   Leonardo da  Vinci,aflat  în ultimii ani ai vieții,  mă tot  bătea un gând:  să ajung  la Clos Lucé.
 Ne rămăsese  mai puțin de o oră.

  Informații  despre  cum se ajunge  nu  prea am primit- o casă roșie,  ne-a  spus  doamna  care ne era ghid,bravo!

Am pornit în mare  viteză pe drumul   în pantă.

  Cam alunecos

.Ne adunaserăm   vreo 16 adulți și 3 copii, După un marș serios pe străduțe înguste,  flancate de case cochete, flori și  arbori  bine întreținuți, străduțe absolut superbe, pietruite   ca pentru picioarele  noastre, am ajuns  la casa de bilete.  Discuții, rugăminți...

Ce am văzut  a  fost, cum să-ți spun?Ceva ce nici  nu visasem vreodată:  casa  inegalabilului  Leonardo da  Vinci , atelierul, expoziția cu  cele mai cunoscute  inovații și, undeva, la capătul unei potecuțe,  grădina, lacul, podul, un mic paradis.

Fugea timpul, fugeam și  noi, eram  doar o treime  din  numărul  excursioniștilor, am   făcut  fotografii și un

filmuleț.

  O oră de  vis!  În cel mai frumos  loc din câte am văzut vreodată!

Mai târziu după ce am primit

muștruluiala celorlați, care ne așteptau încrâncenați  pe locurile lor, mi-am amintit  că  am mai trăit o întâmplare  asemănătoare, adică  să  văd ceva   extraordinar, în afara programului  excursiei, la  Moscova. Borodino, folosindu-mi  toate cunoștințele de limba rusă.

Următoarele  castele:Chenonceau, Chambord, urmate de  Chartre au  adăugat alte  frumoase  impresii,  culese  din  legendara  vale a  Loarei, cândva paradis al petrecerilor  posesorilor de sânge albastru, devenită astăzi  îmbietoare pânză,  brodată  viu cu  natură, istorie,  artă!

Ultima  zi   a fost rezervată  plimbărilor în Paris:  muzeul  D, Orsay: Cezanne, Degas,  Manet, Monet, Renoir, Rodin,  Claudel, Gaugauin,  Van   Gogh, naturalism,  arte decorative.

Mult prea puțin timp pentru  atâtea  bijuterii!

   Podurile  peste  Sena, malurile, Jardin  du Luxembourg,  Louvre, piramida,  doar  în treacăt, ce bine  că în 2004 am avut o zi întreagă, Bulevardul Champs-Élysées, Notre- Dame,  cartierul Montmartre, cu  a lui  bazilică Sacré-Cœur, buchiniștii și  Sena,  mici cumpărături, seara, metroul,   hotelul situat cam departe, cină franțuzească.

 Și noaptea  de dinaintea  întoarcerii acasă.

Am uitat  toate neajunsurile. Păstrez cu mare, mare  drag   parfumul  uneia dintre cele mai frumoase excursii.

 Am lipit în suflet imagini  de vis! 

 Și  un sac de  bucurii!