La început de săptămână, cocul ei blod primea o baie mov. Elegantă, planturoasă, cu ochi albaștri și cu un „rrr” foarte simpatic, doamna MM era colega mea de cancelarie. Deveniserăm apropiate, pentru că pregăteam împreună serbările școlii,
Într-o zi ( era să scriu cu doi ”r„, )îmi spune:
- Dragă, eu nu mă mai duc la piață... este atâta lume urâtă, că mă sperii.
Aui trecut niște ani de atunci, ne vedem rar de tot. ( oricum, nu la piață)
- Dragă, eu nu mă mai duc la piață... este atâta lume urâtă, că mă sperii.
Aui trecut niște ani de atunci, ne vedem rar de tot. ( oricum, nu la piață)
Astăzi mi-a venit în minte întâmplarea, nu pentru că aflându-mă în partea de cartier unde locuiește, am trecut prin fața blocului ei.
Ceva, banal poate pentru unii, m-a trimis cu gândul la acea parte din ființa umană, care este întunecată.
Ca s-o spun pe-a dreaptă, urâtă rău..
Magazinul cu ”de toate” : pâine, conserve, legume, fructe, ciocolată, făinoase,ciocolată,lactate, băuturi și câte altele ocupă un fost apartament de la parterul unui bloc, situat într-o zonă bună. Adică foarte aproape de stația de autobuze.
M-am întrebat, adesea, dacă este corect ca mărfurile să fie expuse și afară, înșiruite pe două rânduri, de o parte și de alta a intrării în magazin.
Spațiul acela nu aparține cuiva, este al tuturor, nu-i așa?
Astăzi, în vremea prânzului, mă aflam în acea zonă . Au trecut pe lângă mine- mers agale, ca de plimbare- două individe tinere, cu fuste lungi, crețe. Vorbeau. Una dintre ele ducea în fiecare mână câte o plasă de rafie, încărcată cu cartofi.
Nimic rău, nu-i așa?
În următoarele secunde, cât să mă răstoarne, agitată, alerga vânzătoarea de la magazinul prelungit pe alee. Un bărbat le văzuse pe individele care furaseră cartofii și o anunțaseră .
Mă întrebam ( și ,ca mime, alte persoane aflate în trecere) cum se va termina povestea.Cred că trebuia chemată poliția. ( zic)
Vânzătoarea i-a cerut hoaței să ducă pungile de unde le-a luat.
Atât.
Încercînd să-i înțeleg atitudinea, m-am gândit că ea s-a temut să anunțe poliția, pentru că individele ar putea să revină cu ajutoare..Nicio clipă, nu i-a trecut prin minte , probabil, că respectivele , libere, fără vreo spaimă, vor opera în alt loc.
Tu ce zici?
Astăzi, în vremea prânzului, mă aflam în acea zonă . Au trecut pe lângă mine- mers agale, ca de plimbare- două individe tinere, cu fuste lungi, crețe. Vorbeau. Una dintre ele ducea în fiecare mână câte o plasă de rafie, încărcată cu cartofi.
Nimic rău, nu-i așa?
În următoarele secunde, cât să mă răstoarne, agitată, alerga vânzătoarea de la magazinul prelungit pe alee. Un bărbat le văzuse pe individele care furaseră cartofii și o anunțaseră .
Mă întrebam ( și ,ca mime, alte persoane aflate în trecere) cum se va termina povestea.Cred că trebuia chemată poliția. ( zic)
Vânzătoarea i-a cerut hoaței să ducă pungile de unde le-a luat.
Atât.
Încercînd să-i înțeleg atitudinea, m-am gândit că ea s-a temut să anunțe poliția, pentru că individele ar putea să revină cu ajutoare..Nicio clipă, nu i-a trecut prin minte , probabil, că respectivele , libere, fără vreo spaimă, vor opera în alt loc.
Tu ce zici?
Ce sa zic? Familiar tablou.
RăspundețiȘtergere