ce ne unește, ce ne separă?

La început de săptămână, cocul ei blod   primea  o baie  mov.  Elegantă,  planturoasă, cu ochi albaștri și cu   un „rrr” foarte simpatic, doamna  MM era  colega mea de cancelarie. Deveniserăm  apropiate, pentru  că  pregăteam împreună serbările școlii,

Într-o  zi  ( era să scriu  cu  doi  ”r„, )îmi spune:
- Dragă, eu  nu mă mai duc la piață... este atâta lume  urâtă, că mă sperii.
Aui trecut niște ani  de atunci, ne vedem rar de tot.  ( oricum, nu la piață)

 Astăzi  mi-a venit în minte întâmplarea, nu pentru  că aflându-mă  în  partea de cartier unde locuiește, am trecut prin fața  blocului ei.
Ceva, banal poate pentru  unii,  m-a trimis  cu  gândul  la acea  parte din ființa umană, care  este  întunecată.
  Ca s-o spun pe-a dreaptă, urâtă rău..

Magazinul  cu ”de toate” : pâine, conserve, legume, fructe, ciocolată,  făinoase,ciocolată,lactate, băuturi și câte altele ocupă un fost apartament de la parterul unui bloc, situat într-o zonă bună. Adică foarte aproape  de stația  de autobuze.
M-am întrebat, adesea, dacă este  corect  ca  mărfurile  să fie expuse  și afară, înșiruite  pe două rânduri, de o  parte și de alta  a  intrării în magazin.

Spațiul acela   nu aparține cuiva, este  al  tuturor, nu-i așa?

Astăzi,  în vremea prânzului, mă aflam în acea  zonă .  Au trecut pe  lângă mine- mers agale, ca de plimbare-  două individe tinere, cu fuste  lungi, crețe.   Vorbeau. Una dintre ele  ducea în fiecare mână câte o plasă de rafie, încărcată cu cartofi.
 Nimic rău, nu-i așa?
În următoarele secunde,  cât  să mă răstoarne,  agitată, alerga  vânzătoarea  de  la  magazinul prelungit pe  alee. Un bărbat  le  văzuse  pe  individele care  furaseră cartofii și o anunțaseră .
  Mă întrebam  ( și ,ca mime,  alte persoane  aflate în trecere) cum se  va termina povestea.Cred  că trebuia  chemată poliția.  ( zic)
  Vânzătoarea  i-a cerut hoaței  să  ducă  pungile  de unde le-a luat.
 Atât.
Încercînd  să-i  înțeleg atitudinea,  m-am gândit  că  ea s-a temut  să anunțe poliția, pentru că individele ar putea  să  revină  cu ajutoare..Nicio clipă,  nu  i-a trecut prin minte , probabil,  că respectivele , libere, fără vreo spaimă,  vor  opera în alt  loc.
  Tu ce zici?

poate vom afla

 ce suntem, dar nu vom ști niciodată  ce putem fi.
William Shakespeare

De când marele Nicolae Iorga glăsuia că lumea va fi mai bună , doar schimbând școala, a trecut  aproape un veac.
 În ultimele două decenii, primeniri  s-au tot făcut, fiecare nou ministru al învățământului schimbând mai mult sau mai puțin, din ce începuse predecesorul, după cum l-au sfătuit  sfetnicii sau  cât  l-au lăsat pe el  sufletul și mintea. 
Citeam că de la anul, în gimnaziu, la unele obiecte de studiu  nu se vor mai pune note.
 Cred că este o măsură foarte bună, dacă  se va  și aplica.
 De câștigat au elevii. Când spun asta, mă gândesc că dacă, din păcate , tot nu se renunță la a se lua în considerare, la admiterea în licee și colegii, media generală din gimnaziu, poate că de acum , ea va fi mai aproape de realitate. Nu insist  cu  discuția în acest sens, ca să nu supăr pe nimeni, în fond, fiecare obiect de studiu își are importanța, frumusețea, locul lui în formarea unui viitor adult. 
Contează  cum   ajung cunoștințele în mintea copilului și la ce folosesc ele, cum  este ajutat copilul să le  folosească în propria-i dezvoltare. Nu doar să le adune în mintea lui, devenită, din păcate un sac  mult prea umflat.
Chestiunea este că profesorii care predau respectivele materii vor avea cam multă bătaie de cap. 
Până acum, catalogul  putea fi folosit  ca  o sperietoare, ca  o șansă de a-i ține în frâu pe eventualii rebeli. Fără note, lucrurile se cam complică.
 Ar mai fi un câștig, tot pentru elevi- ghiozdanul va fi, poate,  ceva mai ușor, că știți doar- fiecare părinte se străduiește să nu-i lipsească nimic copilului din lista transmisă de la școală - cei mici, sărmanii, au pentru fiecare obiect de studiu culegerea aferentă, plus caietul recomandat de către autorul respectivei culegeri.
 Fiindcă tot veni vorba, studiile arată că ghiozdanul unui elev  de gimnaziu ( serios)  cântăreşte, în medie, cam 8 kilograme, la o greutate a copilului de 32 de kilograme. 
Este ca şi cum un adult s-ar duce la serviciu, zilnic, cu un sac de cartofi în spate,  diferenţa fiind  că un copil de 11 ani este în creştere, iar  coloana  lui vertebrală poate fi afectată în mod sever de apăsarea  greutății din spate. 
O asemenea problemă trece aproape neobservată- mai există ( încă) bunici, în drum spre serviciu, părinții duc ei ghiozdanele copiilor, fiecare după posibilități . 
Ați văzut câți copii târăsc ghiozdanul?
 Sau câți dintre școlari sunt aduși de spate ?
 Au apărut tabletele.. 
Lux, ajutor, calitate sporită în actul învățării?
 Până când vom afla beneficiile acestei schimbări ultramoderne, un mare artist, Horațiu Mălăele, ne povestește ceva!

arome albastre

Despre împărați, regi, duci, și prinți   știm din basme și din cărțile de istorie.

Cele mai tulburătoare  povești , care ne-au încălzit inimile  și visele,  s-au creat în jurul    iubitelor acestor râvniți bărbați cu sânge albastru.

Diafane, inteligente, faimoase, mai rele decât vrăjitoarele sau bune ca pâinea caldă, ele sunt totdeauna eroine ideale de filme, romane, drame, poeme..

La urma urmei,  sunt și ele femei. Adică nimic din ce este omenesc nu le poate fi   străin. 
Nici chiar bucătăria.

În 2010, la Cartea veche,  a apărut  o carte. 
Nu este o carte oarecare, ea poartă  semnătura unei pricipese, Margareta. 
Într-un concept  atrăgător, cartea  adună laolaltă  pagini de istorie, portrete în jurul cărora s-a construit istoria noastră,  faimoase rețete culinare regale, aranjamente festive, într-o estetică fără cusur. Noblesse oblige!

Autoarea s-a consultat cu  bucătari celebri, a cules informații de pe toate meridianele lumii, așa că  nu te minuna atât de tare  că nu ești la zi  cu fel de fel de ustensile de bucătărie, mirodenii și ingrediente.

Din  mulțumea lor, am  luat așa, aleator-emmental ( cașcaval de Elveția), Gonda și Edam- brânză olandeză, rotundă și plată, îmbrăcată în  coajă  roșie sau galbenă, Markook- pâine din Orientul Mijlociu, un fel de pită mare, albă, din aluat foarte fin, oțet de Xeres- produs din Spania, bineînțeles.
 Porto- vin portughez, asemănător celui italian de Marsala.
Eu   i-am simțit   aroma la el acasă, nu sunt vreo cunoscătoare, dar  nu m-a impresionat cine -știe-ce..

Dacă vei intra în posesia cărții, vei găsi o mulțime de rețete, una mai  tentantă  decât alta.
 Bunăoară-Rod  grod  med  flode, New York Cheesecake, Zabaglione. Tocană de miel- zic s-o lăsăm pentru Paște, Lemon  Drizzle cake, Linguini  cu ghimbir și scoici  Saint – Jacques sau Pumpkin Flan.

Gândindu-mă că prin cămara noastră  nu prea  găsești  cine-știe- ce -  rarități, dintre toate  rețetele pretențioase, am ales  cum spunea autoarea, o surpriză. 

N-am transpus-o în practică,  pentru că ieri,   fiind   Ziua Crucii,  s-a ținut post..
Astăzi, mâine, ar merge.
O să-ți fac o mărturisire- când am citit ou copt, gândul m-a dus la una dintre bunicile mele, care ne pregătea, iarna, mai ales, ou copt în spuză.
Era cea mai mare bucurie  a zilelor când  rămâneam, peste noapte, la ea, să ne aștepte dimineața în bucătărioara ei  cu miros de pâine  scoasă din cuptor..
 Rețeta despre care vorbim  este altfel, este o rețetă regală.

Pentru patru  persoane ar fi nevoie de:

4 cartofi  mari, 50 g unt, 50 g brânză- Emmental-eu  zic  că ai putea folosi, fără probmeme  telemeaua noastră, 4 ouă mici,  adică din piață, nici nu trebuie să cauți prea mult, două lingurițe de arpagic- dacă ai cumpărat, deja,  pentru  grădină, nu contează că rupi două lingurițe, n-o fi mare bai...
 Nu uita sarea și piperul!

Cuptorul se încălzește la  200 de grade..

Cartofii, bine spălați și  uscați  unși  cu unt( sau cu ulei- noi suntem inventive),  vor aștepta cuminți în cuptor o oră și un pic. Se scot cu grijă, se lasă la răcit, apoi se taie fiecare, pe orizontală, cam la o treime de partea superioară, cât să iasă un căpăcel. Se scoate, atent, cu o linguriță, conținutul, lăsându-i- se  cartofului un perete protector cam de un centimetru grosime, pentru a nu se rupe.

Într-un castronel,  se amestecă miezul scos, untul, brânza rasă, sarea, piperul. Compoziția astfel obținută  se pune în cartof, păstrându-se  loc pentru un ou,  ai grijă, conținutul oului, fără coajă!
Se pune căpăcelul, iar așa frumos gătiți, cartofii vor mai sta la rumeneală, în cuptor,  vreo 10 minute, suficient să se coacă  oul, dar să fie , totuși, moale.

 Sigur că ți-a mai rămas compoziție. 
Dacă  vrei, o pui fiecăruia în farfurie, alături de cartoful dichisit cu  ce mai găsești tu prin borcănele sau poți prepara alt fel de mâncare. Depinde  cât de inventivă ești!
Aoleu, uitasem arpagicul- îl tai mărunt și pui pe deasupra.

 Vezi cât   este de  provocator  să  fii principesă în bucătărie?

Ar mai fi ceva, ceva care s-ar putea să-ți convină-Salată cu pâine de porumb și ardei iute.

I-am făcut o poză, cred că te descurci, dacă vrei să încerci.

Dacă nu  reușești, cere-mi ajutorul. Pot să-ți transmit rețeta.

Este greu  să-ți tratezi partenerul  ca pe un( posibil )rege?