Solzișori mărunți de pietre albe sclipesc în bătaia asfințitului .
Aleea îngustă se oprește brusc, în pragul ușii cu inserții ciobite, în formă de conuri.
Cu mers de felină leneșă, seara împrăștie , în mănunchi, raze lungi, însângerate. Lacomă, pune stăpânire peste lucruri, copaci, ierburi, arcade.
Ferestre fără contur scârțâie în tresăriri neînțelese.
Singură, într-un timp , doar al ei, cioplit de neștiuți făurari, în splendoarea nopții de toamnă argintată, casa își tăinuiește în memorie, sub pleoape grele de neliniște, flacăra pierdutei identități..
Din când în când, un fior străbate cenușa amintirilor.
Nimeni nu-i cunoaște istoria.
În mantia ei incertă, rămâne , mereu, o străină.
p.s. dacă vii la plimbare prin Trivale, o poți vedea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.