”Ne spunem povești,ca să putem supraviețui„.
Joan Didion
Zilele fug. Unele curg, altele năvălesc.
Unele pot fi banale, altele sunt agresive. Pe toate le primești cum poți.
Printre picături, te întorci către suflet, pentru că acolo găsești mereu energie. Chiar dacă ea vine de undeva.
Tot căutând soluții pentru niște probleme presante, am descoperit câteva însemnări care vin tocmai dintr-o iarnă frumoasă a copilăriei.
Ce bine, ce cald era acolo!
Nu știam de apăsări, de incertitudini.
Nu știam de apăsări, de incertitudini.
Trăiam în lumea poveștilor!
Și tot în graba căutărilor mele am descoperit un articol despre extraordinara civilizație din școala Coreei de Sud!
Am citit, mai pe iarnă, o carte a cărei acțiune începea în Coreea de Nord și se încheia într-un fel de cerc în cealaltă Coree luminosă, cu trecere prin China și prin Mongolia.
” Drumul către libertate” ( autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord), de Yeonmi Park.
” Drumul către libertate” ( autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord), de Yeonmi Park.
Mă gândesc în clipa asta că alta ne-ar fi viața, dacă și la noi învățătura de carte ar putea deveni o prioritate.
Tuturor ne-ar fi mult mai luminoase drumurile!
de ieri si dintotdeauna
Mai tii minte iernile bogate din copilarie, cand neobosit, din inalturi, cernea cu nemiluita, troienind curtile si drumul?
In serile lungi, ne adunam in jurul sobei- soba adevarata, proaspat varuita-patru colege de scoala, cred ca eram prin clasa a II-a. Locuiam aproape una ce alta, totdeauna ne aducea acasa cineva din familie.
Pe scaunele mici, rotunde, cu trei picioare, citeam .
Pe rand.
Si la povestit ne venea randul.
Cartea cea mai draga a acelei ierni a fost”Povesti„, de Fratii Grimm.
Atat a fost de citita, prin atatea maini de copii a trecut, ca a ramas fara coperte, iar paginile i se injumatatisera.
Mi-e tare dor de foile galbui, fosnitoare, si de lacrimile noastre de fetite , care nu prea reuseam sa mai separam ce era adevarat de ce crease mintea autorului.
Cartea s-a pierdut.
Viorica si Valentina sunt in colturi diferite de tara, ne intalnim tot mai rar... Ana a urcat într-un loc doar bănuit.
Undeva, sub cute de suflet, povestile sunt treze!
O prietena de peste Ocean imi trimite, din cand in cand, niste povestioare .
Tocmai am citit acum o traducere din limba greaca.
Dupa o viata , in care nu a facut nicio fapta buna, la capatul zilelor, o batrana ajunge in Iad.
Mult s-a intristat ingerul pazitor, dupa ce, cautand in cartea trecutului ei, nu a gasit nimic care sa o salveze.
A mai scormonit.
A gasit , undeva, ceva- pe cand era si ea tanara, intr-o zi, un cersetor i-a cerut ceva de mancare.
Manioasa, femeia a scos o ceapa salbatica, aruncand-o in nevoiasul trecator.Ingerul a mers la Creator , i-a povestit intamplarea, iar Dumnezeu i-a spus:
-Ia o ceapa salbatica si spune-i batranei sa se prinda cu mainile de ea. Daca va reusi sa iasa din Iad, o vei duce in Rai.
Mult s-a bucurat ingerul, si mai mult s-a bucurat batrana, care si-a infipt repede mainile in ceapa salbatica.
S-a intamplat atunci ceva neasteptat: zeci de osanditi incercau sa se prinda de picioarele babei, vrand sa scape din Iad.
Revoltata, ea ii imbrancea:
- Ceapa este a mea! Voi nu aveti parte.
In imbulzeala , ceapa s-a rupt, iar batrana si osanditii s-au pravalit ...
Trist, mai trist decat fusese vreodata, ingerul s-a indreptat singur catre poarta Raiului.
de ieri si dintotdeauna
Mai tii minte iernile bogate din copilarie, cand neobosit, din inalturi, cernea cu nemiluita, troienind curtile si drumul?
In serile lungi, ne adunam in jurul sobei- soba adevarata, proaspat varuita-patru colege de scoala, cred ca eram prin clasa a II-a. Locuiam aproape una ce alta, totdeauna ne aducea acasa cineva din familie.
Pe scaunele mici, rotunde, cu trei picioare, citeam .
Pe rand.
Si la povestit ne venea randul.
Cartea cea mai draga a acelei ierni a fost”Povesti„, de Fratii Grimm.
Atat a fost de citita, prin atatea maini de copii a trecut, ca a ramas fara coperte, iar paginile i se injumatatisera.
Mi-e tare dor de foile galbui, fosnitoare, si de lacrimile noastre de fetite , care nu prea reuseam sa mai separam ce era adevarat de ce crease mintea autorului.
Cartea s-a pierdut.
Viorica si Valentina sunt in colturi diferite de tara, ne intalnim tot mai rar... Ana a urcat într-un loc doar bănuit.
Undeva, sub cute de suflet, povestile sunt treze!
O prietena de peste Ocean imi trimite, din cand in cand, niste povestioare .
Tocmai am citit acum o traducere din limba greaca.
Dupa o viata , in care nu a facut nicio fapta buna, la capatul zilelor, o batrana ajunge in Iad.
Mult s-a intristat ingerul pazitor, dupa ce, cautand in cartea trecutului ei, nu a gasit nimic care sa o salveze.
A mai scormonit.
A gasit , undeva, ceva- pe cand era si ea tanara, intr-o zi, un cersetor i-a cerut ceva de mancare.
Manioasa, femeia a scos o ceapa salbatica, aruncand-o in nevoiasul trecator.Ingerul a mers la Creator , i-a povestit intamplarea, iar Dumnezeu i-a spus:
-Ia o ceapa salbatica si spune-i batranei sa se prinda cu mainile de ea. Daca va reusi sa iasa din Iad, o vei duce in Rai.
Mult s-a bucurat ingerul, si mai mult s-a bucurat batrana, care si-a infipt repede mainile in ceapa salbatica.
S-a intamplat atunci ceva neasteptat: zeci de osanditi incercau sa se prinda de picioarele babei, vrand sa scape din Iad.
Revoltata, ea ii imbrancea:
- Ceapa este a mea! Voi nu aveti parte.
In imbulzeala , ceapa s-a rupt, iar batrana si osanditii s-au pravalit ...
Trist, mai trist decat fusese vreodata, ingerul s-a indreptat singur catre poarta Raiului.
Gina Rizea https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=2652480451694173&id=100007967327645
RăspundețiȘtergere