Titanul și prințesa

„Îmi iubesc pământul natal, nu pot sta nicăieri, printre străini, mai mult de două luni, paşii mei pornesc singuri înapoi spre ţara mea de care mi-e dor, mi-e dor.„

George Enescu
19 august 1881, Comuna George Enescu/
 4 mai 1955, Paris, Franța.

 Într-o zi , în culoarea mierii arse, din toamna anului trecut,   am pășit   pragul ”Casei Memoriale George Enescu”, de , de la  Cumpătu,  Sinaia.
Se legănau  duios  brazii,  pietrișul  fremăta  sub pași.

 În pacea locurilor   adia  ceva  din  măreția sufletului marelui   muzician, mult admirat de către  Regina Elisabeta, Carmen Sylva, care i-a recunoscut  talentul, oferindu-i,pentru studiu,  an de an, un  colțișpr special  la Peleș.
La Sinaia, George Enescu  a conceput ”Rapsodiile„,  „Cvartetul  pentru  pian, vioară, violă și violoncel nr.  1 în Re major„, dar și opera ”Oedip”, dedicată  Marucăi  Tesanu-Rosetti.
.Din câștigul primului  turneu american, compozitorul și-a  construit „Vila Luminiș,„ care
păstrează, prin sobrietate și intimitate, o atmosferă   extraordinară.  Ceva monahal, parcă simți în camera maestrului .
În 1927, Yehudi  Menuhin a  luat lecții de  voiară  cu  marele compozitor la  Vila Luminiș,   moment care a însemnat  începutul unei mari prietenii și al unei colaborări  deosebite.
  Peste tot plutesc amintiri!//

Într-o seară de revelion, ascultându-l pe George Enescu, invitat la curtea lui Ferdinand și a reginei Maria, prietena ei, Maruca s-a îndrăgostit  fulgerător.
Muzicianului nu-i venea tocmai bine să fie tratat ca un lăutar de curte, așa că, deși îndrăgostit  și el, nebunește, a plecat la Paris, rămânând acolo până după război.
Această a treia dramă  a  zdruncinat  echilibrul, și așa precar al prințesei, care , deși  ținea enorm la frumusețea-i neasemuită, decide să-și arunce acid pe față.
Enescu se întoarce, cumpără o casă cu vedere spre Cișmigiu și,  în 1937 , cei doi se căsătoresc.
Martoră le-a fost Cella Delavrancea.
Un biograf al compozitorului va povesti  momentul ceremoniei, când Alice, fiica prințesei, și-a sărutat mama, ignorându-l total pe mire,  căruia nu-i ierta curajul   nedemn de a se căsători  cu o prințesă.

 Pe lumea asta sunt  și au existat prințese adevărate, născute cu sânge albastru, răsfățate de soartă, totuși femei,  cu univers lăuntric deschis uneori,  bine tăinuit  adesea,  imposibil de înțeles , mai mereu.
S-a născut să fie frumoasă, tulburătoare, orgolioasă,  deșteaptă, în stare  să rupă inimi și să se topească de iubire, să dăruiască, să fie dulce și  otrăvită,  în același timp, după cum singură mărturisea într-o carte – jurnal.
Maruca a fost una dintre cele mai  frumoase românce  aristocrate,    de la   începutul secolului trecut.
Ca domnișoară,  s-a numit Maria Rosetti-Tescani, păstra în nume atmosfera  tainică a pădurilor încâlcite, pe unde lupii și urșii se adunau la povești în vremuri netrăite.
A fost iubită de bărbați  la ale căror inimi n-au ajuns prea multe femei-Mihail Cantacuzino, Nae Ionescu, Dinu Lipatti, George Enescu.
La 18 ani,  superba înaltă adiere cu păr  negru de aramă, după ce visase cu ochii deschiși într-o căsătorie ca-n povești, a acceptat să-i fie mireasă boierului Mihail Cantacuzino.
El iubea, însă, mai mult decât orice, vinul, în care căuta tot adevărul celor lumești- a înșelat-o chiar cu sora ei..aveau , deja, doi copii, separarea  totală va fi doar   sufletească, cei doi rămânând sub același acoperiș.
Un accident de mașină  al soțului aventurier o va arunca pe  tumultuoasa văduvă în iureșul unei vieți devastatoare.
Prietena intimă a Marucăi , regina Maria , și istoricul Dan Falcan vorbesc despre întâmplările care au urmat.
Cu doisprezece  ani mai mare decât Nae Ionescu, care o iubea  pârjolitor, pentru  vitalitatea  ei imposibil de egalat, prințesa  s-a dăruit  nepământește  într-o iubire eterică,  în domeniul transcendental al spiritului, din care cei doi s-au hrănit, hăituindu-se, șapte ani.
Maruca a încercat de câteva ori să se sinucidă....
Ce parfum i s-ar potrivi acestei  domnițe medievale, cu suflet de vulcan mereu în fierbere?
Poate că în el ar trebui să se topească  toate esențele  adâncurilor, taina  pădurilor fabuloase  de la Tescani, vraja serilor pariziene,  tumultul muzicii lui Enescu, nesfârșirea visului albastru, pacea  tihnită  a cesei  de lângă Sinaia.

Ziarele vremii  povesteau că Enescu  o

diviniza pe Maruca, trecându-i cu vederea trădările.
S-au mutat la Paris, unde el, pe jumătate paralizat,  s-a stins.
Maruca i-a supraviețuit  13 ani.

Cei doi  s-au regăsit  sub lespezi, în același cimitir,  Père-Lachaise, Paris,.

„Nu devii bătrân, fiindcă ai trăit un anumit număr de ani, devii bătrân , fiindcă ai dezertat de la idealul tău. Anii ridează pielea, dar renunțarea la ideal ridează sufletul.„
 George Enescu