Nicolae Iorga.
Caietul cu margini tocite este, cel mai adesea, prietenul meu care nu trădează niciodată. Confesor fără grai, dar cu așa o minte bună și o inimă încăpătoare , că pot să bat în fereastra lui la orice oră din zi și din noapte.
Este o dimineață frumoasă de mai cu pălărie verde, plină de flori galbene și albe. Am voie să părăsesc apartamentul pentru câteva ore. Deși iubesc mersul pe jos și -mi place să trăiesc intens clipa când pot să îmbrățișez cu toată ființa mea curățenia naturii, ceva mă oprește să ies afară.
Ceva care vine dintr-o revoltă. Revolta că nu mai înțeleg lumea. Treaba asta cu împărțirea oamenilor în” persoane vulnerabile” și lumea adevărată îmi aduce, parcă, zilnic, un fel de tristețe, pe care nu prea pot să o înving de fiecare dată.
Conștientizez tot mai multă orbecăială în jur: unii se tem de boală și stau în casă, sperând că așa vor putea trăi mai mult, ( cu ce preț?) alții, dimpotrivă, strivesc regulile conviețuirii impuse de autorități și acționează aiurea.
Bunăoară, doamnele astea cu vârste cuprinse între 40 și 64 de ani. Categorie invincibilă! (așa vor fi crezând, cumva, persoanele apaținătoare)
După ce-și termină ce au ele de făcut prin casă, ies rapid în fața blocului și, una lângă alta, ( apare așa, sporadic câte o mască) se așază nu chiar lipite, dar destul de aproape, ocupând cele două bănci situate față în față. Deunăzi, o fumătoare ședea grecește chiar pe locul intrării în scară. Să te crucești, nu-i așa?
Și vorbesc. Vorbesc întruna.
Nu contează că la un etaj superior un student la medicină învață serios. Nici că sora lui este liceană preocupată. Nici că alte persoane cărora programul ăsta ciudat le-a dat viața peste cap ar vrea să doarmă atunci când pot.Nici că în bloc există persoane care muncesc de acasă, străduindu-se , din greu, să-și mențină locul de muncă.
Un tătic joacă fotbal cu fiul , altul pălăvrăgește cu un vecin, copii de toate vârstele aleargă pe trotinete.
Ai zice că fiecare poate să facă ce vrea.
Și că doar el contează.
El și nimic altceva.
Dar tu? tu, persoana care a trăit toată viața în respect pentru ordine ( fără exagerare), într-o decență a lucrurului bine și la timp făcut?
Care este locul tău astăzi într-o lume fără busolă?
Caietul cu margini tocite este, cel mai adesea, prietenul meu care nu trădează niciodată. Confesor fără grai, dar cu așa o minte bună și o inimă încăpătoare , că pot să bat în fereastra lui la orice oră din zi și din noapte.
Este o dimineață frumoasă de mai cu pălărie verde, plină de flori galbene și albe. Am voie să părăsesc apartamentul pentru câteva ore. Deși iubesc mersul pe jos și -mi place să trăiesc intens clipa când pot să îmbrățișez cu toată ființa mea curățenia naturii, ceva mă oprește să ies afară.
Ceva care vine dintr-o revoltă. Revolta că nu mai înțeleg lumea. Treaba asta cu împărțirea oamenilor în” persoane vulnerabile” și lumea adevărată îmi aduce, parcă, zilnic, un fel de tristețe, pe care nu prea pot să o înving de fiecare dată.
Conștientizez tot mai multă orbecăială în jur: unii se tem de boală și stau în casă, sperând că așa vor putea trăi mai mult, ( cu ce preț?) alții, dimpotrivă, strivesc regulile conviețuirii impuse de autorități și acționează aiurea.
Bunăoară, doamnele astea cu vârste cuprinse între 40 și 64 de ani. Categorie invincibilă! (așa vor fi crezând, cumva, persoanele apaținătoare)
După ce-și termină ce au ele de făcut prin casă, ies rapid în fața blocului și, una lângă alta, ( apare așa, sporadic câte o mască) se așază nu chiar lipite, dar destul de aproape, ocupând cele două bănci situate față în față. Deunăzi, o fumătoare ședea grecește chiar pe locul intrării în scară. Să te crucești, nu-i așa?
Și vorbesc. Vorbesc întruna.
Nu contează că la un etaj superior un student la medicină învață serios. Nici că sora lui este liceană preocupată. Nici că alte persoane cărora programul ăsta ciudat le-a dat viața peste cap ar vrea să doarmă atunci când pot.Nici că în bloc există persoane care muncesc de acasă, străduindu-se , din greu, să-și mențină locul de muncă.
Un tătic joacă fotbal cu fiul , altul pălăvrăgește cu un vecin, copii de toate vârstele aleargă pe trotinete.
Ai zice că fiecare poate să facă ce vrea.
Și că doar el contează.
El și nimic altceva.
Dar tu? tu, persoana care a trăit toată viața în respect pentru ordine ( fără exagerare), într-o decență a lucrurului bine și la timp făcut?
Care este locul tău astăzi într-o lume fără busolă?
Fiecare face ce-i permite constiinta!
RăspundețiȘtergereDa...
RăspundețiȘtergere