treceri colorate

 De prin locurile  unde  Dumnezeu m-a ajutat să-mi port pașii, am cules  obiecte dragi, care,  peste ani, să-mi aminteasca emoția resimțită într-o vreme.

   De la Săpânța, mi-am cumpărat o băsmăluță.   Pe fondul ei verde, se adună buchețele de cireșe, dar și stropi de albastru.

Albastrul  este revărsarea , parcă vie,  care  mi-a  atras privirea  de cum am pășit  pragul  celui  mei neobișnuit  cimitir.

 Ceva din  infinitul celest,  un alt ceva din  nemărginirea  mărilor, rece,  profund, imaterial.

Așa am  văzut eu, într-o vară  nu prea îndepărtată,  poezia veselă și tristă a  cimitirului de la Săpânța.

Albastrul  seamănă   reverie, calmează, fără a  tonifica, eliberează tensiuni.

Are  ceva care vine  de  dincolo  de lume; din cer și  din ape.

Câtă  filozofie stă ascunsă  în acest neobișnuit albastru   de Săpânța, o  fi  știut, poate, în  urmă  cu  aproape  un secol, doar săteanul Stan Ioan Petruș, devenit  sculptor, poet  și pictor.
 O fi  vrut el  să  dea,  cumva, o altă  reprezentare  vieții ca  ne-viață? o  fi  văzut și el, precum odinioară  dacii, doar latura netragică  a  morții?

Într-un fel, noi, toți, suntem  filozofi, pentru că avem  o anumită  atitudine  față   de   viață  și  față  de  pierderea ei-momentul cel  mai  tragic- din care  omul  ar trebui  să  învețe  cât de  prețioasă  este   viața.

Undeva, sus de tot, în nordul  țării, acolo  unde  localnicilor  le place să  spună  că  se  agață  harta în cui, cimitirul de la Săpânța, unic  în  felul  său de a  se  arăta ochiului  și  sufletului  celui   venit  să   vadă  altceva decât era obișnuit  să  vadă, pare o  eternă  grădină  înflorită, presărată  cu  sute de cruci, vopsite în albastru,  stropit  cu  galben,roșu, alb și verde.

Într-o comunitate  sătească, oamenii  se  știu  cu  toate  ale lor,  bune  și  rele. Se  cunosc  gospodarii, femeile harnice, dar și  cele îndărătnice, lumea îi știe  pe   bărbații  trândavi, pe  iubăreți,  află  în  care familii   nora și  soacra se gâlcevesc toată  viața,  cum  ginerele  nu  prea o  are la suflet  pe  mama  soției  lui....
 Și  dacă, toate  acestea   se  știu, atunci când  firul  aței  se  rupe, într-un  concentrat  ironic  epitaf, fiecăruia  i  se scrijelește  pe crucea  colorată, un  fel  de  autobiografie, în versuri  a căror  tonalitate diferă  de la o  situație  la alta. Sub  un  mic  basorelief  care  înfățișează  esența vieții   celui   plecat  la  ceruri.
Scurt  curs  de  filozofie  asupra  morții- nu spaimă, nu durere, ci un echilibru greu de înțeles .
 Un sens  al   trecerii prin viață: ironic, modest, spectaculos sau cuminte , fie el sau ea -Pop ori Stan- cioban , șofer, pădurar, cioplitor, dascăl, croitoreasă ori gospodină.

Curioși, străinii de loc se plimbă printre  cruci, citesc, se minunează,  rămân cu  întrebări pentru  care  nimeni  nu  are  răspunsuri.

 Dincolo   de drum, viața  își  are   cursul ei,  asemenea  izvorașului  care-și  duce   șopotul   paralel  cu  drumul- femei  de  toate   vârstele, cu obraji  bucălați, purtând  fuste înfoiate, lăsând  să  se vadă  genunchii,te  îmbie  să  cumperi  basmale și ii, clopuri  și  fluierașe, farfurii  colorate, chei și  iconițe, dulceață  și cașcaval,  perne  și  sticle în care doar meșterii  știu cum se   ascunde  câte o   mănăstire în  miniatură, împletituri  și  ilustrate...

”Aici eu mă odihnesc
Şteţca Anuţa mă numesc
Pînam trăit în viaţă
Am făcut frumoasă straiţă
Cu baier frumos şi lat
La cîţi feciori îs în sat
Am făcut lucru pe plac
Toate astea le lăsai
La 76 de ani.."
Aici eu mă hodinesc
Pop Ileana ma numesc
Tanara m-am maritat
Si bun barbat miam luat
Dar nu am avut noroc
Sa traiesc cu el deloc
Doi copii avui pe lume
Unul l-am luat cu mine
Si lumea o lasai la 25 de ani."

"Aici eu ma hodinesc
Si Pop Toader ma numesc
Drag mi-a fost clanitaru
Si tuica din paharu
Catam trait pe pamant
Tot la asta mam gandit
Sa am ce bea si minca
Din clanitar acinta
Dar am avut si nacaz
Ca vaduv am ramas
Si va cint cu veselie
Nu va cint asa ca mie."

"Pe lume cit trait eu
Ma rugam lui Dumnezeu
Sa traiasca calu meu
Si sa ne fere de rau.
Aici hodineste raposatu
Stan Grigore lu
Ionu Diacului.
A trait 64 de ani."
~~Sub această cruce grea
Zace biata soacră-mea
Trei zile de mai trăia
Zăceam eu şi citea ea
Voi care treceţi pe aici
Încercaţi să n-o treziţi
Că acasă dacă vine
Îi arăi cu gura pă mine
Da aşa eu m-oi purta
Că-napoi n-a înturna
Cei care citiţi aici
Ca mine să nu pătiţi
Soacră bună vă găsiţi
Cu ea bine să trăiţi„.