”O fi existat Atlantida?„

 Nu știu dacă ți s-a întâmplat  să abandonezi lectura vreunei cărți.

În ce mă privește, rareori, las lucru
rile  baltă.

 Ei bine, am cumpărat, anul trecut,  cinci cărți, în aceeași zi. Într-o lună, am citit  patru.  Pe cea de-a cincea o deschisesem de mai multe ori.

”Tropicul  Capricornului”, de Henry Miller.1940.

Îmi era  cunoscut doar numele.

 După primele douăzeci de pagini, pur și simplu, am aruncat-o, nu la gunoi,ci undeva  să n-o mai văd. Din când în când, mă gândeam;măi, cum pot unii să spună că această carte este o capodoperă?  Să-mi fi pierdut eu( total) legătura cu  literatura ( foarte ) modernă?

Așa că  iar am mai citit vreo cincizeci de pagini:

fixații sexuale, un Univers  în care omul este bolnav de când vine pe lume, fără vreo șansă de  însănătoșire.

 Sexul este, în viziunea lui Miller, ceea ce îl ține legat de  viață, sex oriunde, oricum, cu oricine, oricât.

 Și mâncarea obținută de cele mai multe ori printr-un fel de furt, de la prieteni, cunoștințe, amante, soție.

   Am renunțat la lectură de mai multe ori.

 Totuși, îmi ziceam, de fiecare dată că ceva trebuie să aflu- o fi vorba despre estetica urâtului (atât de urât)?

Aș!

 Este o urâțire a tot ce poate fi uman.

Am numărat de câteva ori câte pagini ar mai fi până la  ultima.

Și mă întrebam:de ce a ținut morțiș omul ăsta  să-și  scrie/ descrie simțurile, trăirile atât de întunecate?

Lumea nu poate fi (doar) așa cum o percepe el:

prostituție și prostituare,  sărăcie, crimă, nebunie, mizerie, umor macabru ,pesimism ajuns la extrem,, perpetuu spectacol grotesc, imoralitate, demență, complicații voite, societatea  ca un  abator mizerabil,  femeia- nici nu vrei să știi ce  devine  ea în mâna autorului.

 Viața ca o pedeapsă.

 Lumea ca un cancer care se înghite pe sine.

Am tot căutat  un firicel de lumină în viziunea  autorului, povestitor/personaj, critic/ filozof/ actor, la urma urmei.

 Da!

Ceva/ ceva  am găsit. în adolescență a iubit și el, ca orice tânăr normal; a iubit  o fată, se plimba zile întregi prin fața casei ei, doar doar o va zări, și-l va zări și ea.

 Nu i-a spus niciodată că o iubește, deși, iată, recunoaște  la anii maturității ( în mijlocul  mlaștinii în care se scaldă).

A lăsat-o să se mărite cu altul,  chiar dacă știa că va fi nefericită.

Și, pe la pagina 320  ( cartea numără 326) , un vis:”Da, vine în toată plinătatea ei, cu pânzele sus, ochii strălucind. Pentru prima oară, observ ce ținută are. Înaintează ca o pasăre, o pasăre umană învelită într-o blană. Motorul  e ambalat, aș vrea să strig, să scot un chiot care ar face întreaga omenire să-și ciulească urechile.

 Ce mers!

 Nu e mers, e o alunecare. Înaltă,  maiestuoasă, cu trupul plin, perfect stăpână pe sine, desăică fumul și muzica de   jazz și strălucirea roșie a luminilor, asemenea reginei mamă a tuturor târfelor din babilon.

 Toate  acestea  se întâmplă în colț, pe Broadway, acesta  este New  York, aceasta este America.

Ea e o Americă ambulantă, înaripată și sexuată.

Ea este  LUBET, abominabilul și sublimul- cu o tentă de acid hidrocloric, de nitroglicerină, de laudanum și pulbere de  onix.

Posedă opulență și  magnificență, e însăși America, dreaptă sau nedreaptă, cu oceanul  de o parte  și de alta.„

 Eu nu ți-aș spune să citești cartea asta, nici pe celelalte pe care le-a scris Henry Miller.

Este treaba ta.

 Mă întreb, totuși. cui folosește acestă antispecie literară?

  Și de ce  unii  spun că această  neagră confesiune ar fi o capodoperă? 

p.s. când vei da de ea, te rog să-mi spui  dacă  o citești. 

Sau poate  că ai citit-o, deja?