Rareori, răsar în calea ta

ta niște lanterne vii. Îți luminează  calea.

Să obții gradulI, momentul cel mai importantal formării tale, ca om al școlii, în anii de dinaintea lui  89, oricare ți-ar fi fost specialitatea, nu era deloc ceva  simplu.

  Nu știu cum s-a întâmplat ca lucrarea mea ” Contribuții  critice  cu privire  la locul și rolul lui Ion Pillat în evoluția  literaturii și culturii românești; necesitatea prezenței lui  în programele analitice și în manualele școlare„,să fie condusă de către profesor-doctor,

 Ion Dodu  Bălan.

 Mă  pasiona  opera lui Ion Pillat, nepotul Brătienilor, trăisem  cu tristețe, la  Florica, întâlnirea  cu fostul  elegant conac  boieresc, devenit  loc pentru depozitarea  cerealelor gospodăriei de partid, mă plimbasem însoțită de ochiul  vigilent  al milițianului- paznic, prin  parcul ajuns în paragină, văzusem bisericuța  cu geamuri sparte și-mi imaginasem, lunecând printre  lanuri de  grâu,  berlina din care coborâse, cândva,  grațioasa Calyopi.

 Domnul profesor  m-a primit în două sâmbete, înainte de inspecția finală, care  avea loc la capătul a doi ani..

 În Biblioteca  dumnealui, în care  vorba cuiva, puteai întoarce o „ Dacia”, pe rafturi, pe  jos, se înghesuiau mii de cărți, într-o dezordine, cumva organizată, reviste, manuscrise, notițe, fotografii. 

Cine să se fi gândit, în anii aceia, la computer?

La inspecția specială, Ion Dodu Bălan a venit însoțit de o altă  mare valoare universitară a acelor ani. Ion Popescu, autorul manualelor  de Limba Română, pentru clasele a  VII-a și a VIII-a.

Inspecția pentru obținerea gradului I- mare, mare sărbătoare!

Emoții,energie creatoare,  teamă  și multă, multă muncă!

Din ultimele  bănci ale claselor în care mi-am desfășurat cele patru ore, două de literatură, două de gramatică,cei doi profesori, ca niște  școlari  cuminți cu părul nins,  îmi transmiteau trăiri extraordinare, niciun pic de teamă. Un fel de  bucurie de a spune și a crea momente la care nu mă gândisem niciodată.

Trăirile mele le-au preluat  și copiii:se întreceau să răspundă atât de frumos, atât de îndrăzneț, de atent.

Cum să uit că, la discuția cu membrii catedrei,moment care a încheiat evenimentul,  profesorul Ion Dodu  Bălan  ne-a  spus, mie și colegilor mei, că și-ar dori să fiu profesoara fetelor  sale?

Sau că profesorul Ion Popescu și-a încheiat pledoaria cu o întrebare  care mi-a rămas în suflet. „ați terminat  facultatea la Universitatea  Craiova,  însă nu știu de ce, în  stilul dumneavoastră,de profesoară, „l-am revăzut” pe fostul meu  coleg de facultate, Marin Z. Mocanu„proaspăt întors de la Sorbona„?

Au trecut de atunci mulți ani.

Poezia lui Ion Pillat se studiază în gimnaziu, excepționalul  profesor  de LRC, Marin Z  Mocanu, își odihnește strădania sub o cruce albă, „musafirii „mei din acea zi își vor fi continuând   vocația printre stele...

 Eu păstrez frumusețea unor duioase clipe unice, care, în acel început de iarnă, mi-au  adus niște  neprețuite daruri.

Ca niște luminițe într-o constelație de suflet!