era o seară răcoroasă

   de noiembrie. Sâmbătă. Primisem învoire  acasă.

  În bucătărioara noastră de iarnă, mirosea a cozonac;cred că era „Lăsatul secului„ .

  Aveam musafiri.Andrenuța, verișoara mea, mai mare cu vreo  nouă ani, venise cu soțul. 

 Să-l prezinte tatei, unchiul ei.

  N-o mai văzusem de ani buni.

  Din  poșetă a scos un pachețel, cu mici cadouri pentru  fiecare: mi-a dăruit un fel de insignă cu margini argintii,ce păcat că am pierdut-o, după niște ani, era ceva care semăna cu o broșă, o imagine dintr-un oraș necunoscut  mie, elevă într-a  X-a.

 Ai primit vreodată ceva, aparent  fără importanță, care sa-ți încălzească așa, sufletul,  într-un fel nemaiștiut? 

  Cam așa am simțit eu în seara  aceea de toamnă târzie....💓

Andrenuța  nu  avea ghiozdan, își ducea  cărțile și cele câteva caiete, pe care i le cumpărase maica Fănica, legate cu o sforicică.

 Își făcea lecțiile  pe un dulap din fața ferestrei, înalt, de culoarea  visinei coapte Stăteam lângă ea, să fi avut  eu vreo patru ani, îi mai răsturnam călimara cu cerneală, din greșeală,  răsfoiam  grijulie cărțile cu pagini gălbui.

Andrenuța nu avea părinți:mama ei, sora cea mare a tatălui meu, murise la naștere.Tatăl  trăia într-un sat  mai îndepărtat, Bărăceni. Nu cred că venea să o vadă, așa că maica  Fănica a crescut-o cum a putut.

 După ce a terminat șapte clase, Andrenuța a dispărut. 

 A venit după o vreme,se făcuse domnișoară de oraș, cu fustă strâmtă și pantofi cu toc. Lucra într-o seră  mare, undeva la Bragadiru.  

Nu prea înțelegeam eu  cum o fi să lucrezi cu plantele și  să ai, totuși, unghii așa de  frumoase, vopsite în roșu.

 Am întrebat-o  cum a reușit.

- Nici să nu-ți treacă prin minte să încerci ceva, mie  mi-a pus cineva  vopsea  roșie pe sub unghii.😀

  M-am speriat  atât de tare, că nici mamei nu i-am povestit.  

Vezi? nu am uitat umorul ei atât de nu știu cum...💓