”Mai întâi îţi strângi umerii,
mai apoi te înalţi pe vârful picioarelor,
închizi ochii refuzi auzul.
Îţi spui în sine:
acum voi zbura.
Şi acesta e zborul.„
Nichita Stănescu
Imagini din niște ani, când aripile ne creșteau din suflete.
Iubeam, deopotrivă, poezia bilețelelor ascunse printre pagini pline cu aldehide și cetone, dar și libertatea amiezilor de sâmbătă, ne speriau extemporalele și tezele, vocea directorului, ivit de unde nici nu gândeai, apariția babacului sau a nu mai știu cui...
Se făceau și se desfăceau prietenii, ignoram frustrările-poate că nici nu știam că ar exista- cuvintele aveau doar suprafețe mișcătoare.
Cred că, prinși în iureșul vieții,nu ne permiteam să ne gândim la nimic rău.
Eram doar Noi!
Noi și speranțele noastre!
Anul 2023 este acela în care adolescenții de atunci concurăm cu vârsta bunicilor pe care nu-i mai avem
Dincolo de toate sau printre ele, căutăm tot poezia!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.