fericirea? ca un fluture

   Nu mă gândesc prea des la fericire, încerc  să mă  bucur de  ceea ce-mi creează o stare  care nu are nevoie să fie numită,  găsită  doar în cele mai tainice  firicele  de suflet.

Când  mă regăsesc- eu cu mine- caut  ceva din dimineața aceea de iarnă, mama se trezise de dimineața, probabil că  spălase rufe  până noaptea târziu, asa că  le întindea  pe  culme înainte de a trece la alte treburi.

  Eram micuță, nu mergeam, încă, la școală. Prin gemulețul  dinspre  curte, al camerei luminate  de flăcările  jucăușe  din sobă, priveam fascinată întregul peisaj al unei lumi, pe care mintea mea de copil o gusta cu nesaț:. rufele alb-albăstrii, ținute în scrobeală,  găinile ciugulind  prin zăpadă, șorțul mamei, zăpada nivelând  protector grajdul, bucătăria  de  vară, ramurile osoase ale  bătrânului nuc, curtea.

  Ceva cald  mă învăluia.

 Cred  că era  fericirea!

Răsfoiesc paginile  imaginare ale  jurnalului   acelor  ani  și  alfu încă două momente  când, poate, că am atins fericirea. 

  Era   către seară, îmi  pregăteam lecțiile pentru a doua zi,  geometria, nou- apărută  în orar, îmi  dădea mari bătăi de  cap. Văd cu ochii minții  manualul  cu  foi gălbui, foșnitoare. Încercasem în fel și chip să rezolv problemele  cu teorema  înălțimii.  Nimic nu mergea,  brusc, așa, de nu știu  cum și de unde, mintea  mi s-a limpezit, cred  că am dus o perpendiculară dintr-un unghi, totul s-a luminat,  am rezolvat nu doar tema, ci toate problemele  de la acel capitol

  A doua zi, la școală,  am fost cea mai cea!

  Eram fericită!

Dacă este  să caut în sufletul  meu de adolescentă  momentele  de  fericire, ele  țin de sentimente:primele scrisori  de dragoste, primul dans, luna...

Mai târziu,  am descoperit   fericirea  în sentimentul inegalabil matern,  doi fii,la ceva distanță unul de altul, fiecare altfel, primii lor pași, primele  cuvinte stâlcite, serbări,  școli, examene, sosiri.

Nepoțeii!💗

În urmă cu câțiva ani, într-o excursie în Damemarca, am aflat că  danezii  sunt poporul cel mai fericit din Europa. 

 Am încercat să  înțeleg ceva din fericirea lor- era  primăvară ( la  noi), la ei băteau vânturi aprige, îi vedeam dimineața pedalând  care/ încotro, de la cel mai mic, până la cel mai vârstnic,  neluând  nicicum în seamă frigul, vântul,  cerul noros.

Am văzut  către seară grupuri de tineri,fete și băieți, unul lângă altul,în colț de parc, cu  câte un suc sau câte o bere în mână, în spatele lor, bicicletele și ele, în cerc.

 Le auzeam răsetele, le priveam fețele  îmbujorate

Cineva din grupul nostru de excursioniști  se întreba  atunci, cu o ironie aspră.„cum să fie, domle, ăștia fericiți, când, clipă de clipă,te spulberă  vântul??„

Deunăzi, a apărut ideea că noi am fi o nație fericită.  Unii,între care și subsemnata, au primit-o ca atare, „hai, că-i bună”!

 Cineva se mândrea că trăiește în mijlocul  unui popor fericit, omenos, educat.

  Citind  cum ajunsese să formuleze  așa ceva,  mi-am zis, pentru și despre  mine:măi fato,  nu prea  mai înțelegi lumea.

 Sau nu o înțelegi deloc...

  Tocmai trecusem prin două experiențe  dure ( din punctul meu de  vedere, uite, o spun pe cea dintâi:cineva, cu bună-țtiință,  spărsese  ghiveciul   cu trandafirul  japonez, așezat pe o latură a  luminatorului comun al  scării. 

Planta încerca  să înveselească, așa cum știa ea,privirile trăitorilor din apartamentele  de pe scara blocului.

Când  am văzut ghiveciul spart, aruncat de la   etajul  III tocmai  jos, în spațiul scării vecine, am avut senzația  unui examen picat. 

A  fost ceva   imposibil  de  a fi înțeles.

După  a doua întâmplare ( s-a petrecut joi seară, înainte de concert, având ca urmare o noapte de nesomn), chiar  m-am speriat.  Și iar am stat de  vorbă cu mine, și iar  mi-am zis că , poate, nu mai pricep eu lumea.

  Ieri dimineață,  într-o instituție, unde  achitam un abonament, îi spun funcționarei numele, ea  caută în calculator,  se uită la mine și-mi zice.

 -  Dumneavoastră  sunteți  doamna   R?

-Da, răspund  cam speriată.

Dar, sunteți  prea tânără în realitate!

  Au zburat toate  necazurile, a răsărit tot soarele în sufletul meu, am râs, am schimbat  cîteva fraze simpatice  cu  tânăra .

eternități de-o clipă...