Academia Suedeză i-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură.
”Ai vrut mereu să devii scriitor, dar nu te încumetai. Acum, că o să rămâi singurel, poți profita, și, în felul ăsta n-o să-ți mai lipsesc atât de mult.
Cel puțin recunoaște că ți-am dat un subiect de roman
Nu-i așa, băiete bun?”
Mario Vargas Llosa,
28 martie 1936,Arequipa,Peru /13 aprilie 2025,Lima,Peru .
Dintre multele cărți ale fostului cândva ” băiat cuminte„, Mario Vargas Llosa, am citit doar două:”
Mătușa Iulia și condeierul„ și ”Rătăcirile fetei nesăbuite.”
Mi-au plăcut!
Dacă lumea ar fi mai cinstită și ochelarii s-ar executa la nivelul costurilor, sigur aș citi mult mai mult.
Într-o vreme, între 30 și 50 de ani, deși eram extrem de ocupată și îmi rămâneau cam puțini bani pentru sufletul meu, am citit tot ce reușeam să cumpăr.
În vremurile astea, citesc și de pe laptop, dar este altă treabă.
Eu vreau să cuprind paginile între degete, vreau să mă pot reîntoarce oricând acolo unde odată m-am bucurat ori m-am întristat regăsindu=mă cu neliniștile și incertitudinile mele, să las gândurile să zboare, bunăoară în îndepărtata Lima a regretatului Llosa, care de ieri navighează printre aștri.
Găsesc subliniat un gând al lui”romantismul este mediocritate?” și rămân, iarăși uimită.
Pe la jumătatea romanului, altă subliniere
”Mă simt mai singur ca un câine, frate. Nici nu știi cât de mult mă bucur să te văd. Am descoperit că, deși cunosc o mulțime de străini, tu ești singurul prieten pe care îl am.
Prieten, așa cum sunt prietenii peruani, la cataramă vreau să spun”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.